Cum se face salată de roşii

5 Iun

Înainte să faci salată de roşii, te reculegi un pic şi îţi pui câteva întrebări esenţiale:

1) Oamenii din viaţa mea chiar există sau sunt doar rezultatul imaginaţiei mele?

Dacă ajungi la concluzia că oamenii nu există, ci sunt doar plăsmuiri ale imaginaţiei tale, deci îi poţi controla după bunul plac, poţi să te apuci de salata de roşii fără jenă. Dacă crezi, însă, că oamenii chiar există, atunci îţi pui întrebarea numărul 2.

2) Ceea ce eu simt e mai important decât ceea ce simt alţii?

Dacă ceea ce simţi tu e mai important decât ceea ce simt alţii, atunci poţi să te apuci liniştit de salata de roşii. Dacă pentru tine contează mai mult ceea ce simte altă lume, însă, mai acordă salatei de roşii o şansă şi punându-ţi întrebarea numărul 3.

3) Câte şanse am să întâlnesc şi să fac sex cu o femeie în aceeaşi zi?

Cum concluzia nu poate fi decât una singură (zero) şi, amărât cum eşti, conştientizezi faptul că te-ai zbăut până acum de pomană ca să te faci plăcut de alţii, în loc să te mai gândeşti şi la tine, nu-ţi mai rămâne altceva de făcut decât să faci fără niciun fel de remuşcare SALATĂ DE ROŞII!

Motivul pentru care sunt necesare toate aceste precauţii este că salata de roşii este de fapt o salată de ceapă cu roşii. Dar să nu anticipăm.

INGREDIENTE:

- o ceapă;

- doo roşii;

- un castravete;

- un ardei iute;

- sare;

- ulei.

MOD DE PREPARARE:

Se ia un cuţit ascuţit şi se taie cele doo roşii în patru părţi egale. Ideea e ca secţiunea făcută să despice în doo şi chestia aia verde din mijlocul circumferinţei (ha!) roşiei. Pe urmă iei cele patru semisfere de roşie şi tai de tot cele patru chestii verzi rămase. După ce ai făcut asta, iei semiroşiile şi le nicăţeşti (le tai felii) cu un cuţit neascuţit într-un castron adânc.

E necesar un cuţit neascuţit pentru ca tăişul bont să spargă cât mai multe molecule de zeamă din roşie.

Pe urmă iei castravetele ăla, îi tai ambele vârfuri, după care îl tai în felii de câte 4 milimetri grosime pe care le arunci tot în castronul adânc.

Apoi iei ceapa, îi crestezi smocul ăla din creştet, o decojeşti cu unghiile de coji, până când dai de pieliţa aia subţire ce se poate îndepărta cu jetul apei de la chiuvetă, după care tai ce a mai rămas Julien. Dacă nu ştii să tai ceapa Julien, tai-o şi tu pe jumate, după care în rondele cât un sfert de ceapă întreagă, cu grosimea de doi-trei milimetri.

Tot cu cuţitul ăla neascuţit, ca să lase zeamă şi tot în castronul adânc.

După ce ai făcut asta, urmează piesa de rezistenţă. Iei un ardei iute şi-l tai în rondele adăugând în compoziţie cam cât ardei crezi tu că poţi rezista să mănânci. Se recomandă cam o treime de ardei iute afurisit sau jumătate de ardei iute ordinar. Dacă ardeiul nu e iute deloc, îl poţi pune pe tot. Rondelele de ardei iute trebuie să aibă cam un milimetru grosime. Se poate folosi şi un cuţit ascuţit, căci ardeiul ustură şi fără să lase zeamă.

Apoi adaugi o jumătate de gram de sare şi doi mililitri de ulei în castronul adânc. Dacă nu aveţi instrumente de măsură, scuturaţi şi voi solniţa de trei ori şi lăsaţi uleiul să curgă din sticlă la jet mic timp de o secundă şi două sutimi.

Apoi se ia o furculiţă şi se pătrăcăleşte salata! A pătrăcăli e un regionalism din Drumul Taberei care înseamnă amestecare energică fără zdrobirea obiectului amestecat. Pătrăcălirea este necesară pentru a stoarce cât mai multă zeamă din roşii şi ceapă fără a slei totuşi bucăţile.

IMPORTANT: Roşiile trebuie să fie reci, de la frigider, altfel pe poţi pişa pe ea de salată. De scuipat se poate scuipa în voie, în cazul în care salata o serviţi musafirilor, pentru că flegma se va disipa în zeamă.

Salata de roşii se poate mânca cu brânză, carfofi prăjiţi, mâncare de cartofi etc. Obligatoriu, însă, este să fie mâncată cu pâine în felul următor: se ia miezul de pâine sau coaja cu mult miez rămas şi se îmoaie în zeamă. Apoi se mănâncă.

(Asta mâncau şi zeii, când se săturau de ambrozie).

Faza nasoală e că o să puţi toată ziua a ceapă, oricât te-ai spăla pe dinţi, stârnind dispreţul celor apropiaţi. O altă fază nasoală e că, practic, tu mănânci grăsime vegetală (uleiul ăla) pe pâine, ceea ce înseamnă că dacă mănânci salată de roşii des, o să te îngraşi ca un porc.

Dacă aceste lucruri te fac să baţi în retragere, aminteşte-ţi de întrebarea numărul 3 de mai sus ca să te potoleşti.

Poftă bună!

6 Răspunsuri to “Cum se face salată de roşii”

  1. Bucatareasa_cititoare_de_bloguri 28/06/2012 la 14:26 #

    Bucatare flegmatic, radem glumim, dar ne si flegmuim citind al tau blog. Uimeste-ne in continuare mai rpd cu noi posari.

    • bucatarulflegmatic 28/06/2012 la 19:25 #

      Indemnul tau ma inspira. Voi reveni cat mai curand cu, nici mai mult, nici mai putin decat SPECIALITATEA CASEI! Felul de mancare in care e aproape imposibil sa scuipi…

  2. daniel 09/08/2012 la 20:40 #

    hai ca esti tare… reteta ta ma facut sa rad cu lacrimi. :)) tine-o tot asa. si.. asteptam retete noi..

  3. vanessa 05/10/2012 la 13:49 #

    hhahahahahahahaahha ai dreptate cum se face o salata hahahah pana si un caine stie :DDDDDDDDD hahahahahahahahahaha ma face sa rad assa de tare ai dreptate

  4. vanessa 05/10/2012 la 13:50 #

    salata de rosi :o asta este nebuna o salata nu se face doar cu rosi ahahhahahah

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum se face omleta cu brânză | Bucatarulflegmatic - 02/08/2013

    […] cu asta, gata! Ai făcut omletă cu brânză! Omleta cu brânză merge foarte bine cu salată de roşii, asta în cazul în care eşti determinat să faci primul infarct până la vârsta de 40 de […]

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 29 other followers

%d bloggers like this: