Povestea Cătălinei, o fată care nu mai suporta să fie atât de dulce

Purta o rochie maro, cumpărată de la un colţ de stradă din Paris. Toate fetele îi admirau croiala, toţi băieţii remarcau sânii care se zbăteau eliberaţi de sutien pe dedesupt, toată lumea avea senzaţia că arată ca o turtă dulce. În picioare avea nişte pantofi gen Dorothy în Ţara lui Oz datorită cărora emana mai multă drăgălăşenie ca Toto. Pe cap avea o pălărioară şic, pe care toată lumea i-o admira, fie în mod natural, fie obligată de întrebarea ei: „cum îmi stă, şic, nu-i aşa?”.

Era vedeta expoziţiei foto unde servea drept gazdă şi chip de pe afiş şi savura din plin senzaţia dulce-răcoroasă de a fi privită ca o pin-up girl.

Când toată lumea trecuse de la portretele expoziţiei foto la mesele încarcate cu alcool, ea se aşeză într-un colţ, se făcu auzită cu vocea ei de clopoţel şi fu înconjurată de oamenii care o întâmpinară cu un oftat de duioşie.

„Bună searrra, vă mulţumesc că aţi venit în numărrr atât de marrre. Eu sunt Cătălina, fata de pe afiş…”

Cătălina chicoti, sala chicoti alături de ea. Nimeni nu luă în seamă discursul corect sută la sută din punct de vedere PR-istic, toată lumea o privi încântată, imaginându-şi cum ar întinde o asemenea fată pe pâine şi ar muşca din ea până ar face diabet.

Recepţia continuă, Cătălina zburda ca un fluturaş din pâlc în pâlc de oameni, împărţind vorbe dulci cum împarte o albinuţă nectar.

Singurul bădăran care îndrăzni să-i întineze voioşia fu Dan-Alexandru Radu, care tăcuse toată seara şi după ce emise aceste vorbe continuă să tacă spre uşurarea tuturor. „M-a dezamăgit total discursul tău, Mimo! Eu, care mă aşteptam la un performance art din partea ta, să te aud cu expresii gen «vă mulţumesc că aţi venit în număr atât de mare»… Trebuia să”…

În primă instanţă, Cătălina nu percepu exact ceea ce zisese Dan-Alexandru Radu. Avea băiatul ăsta un dar de a deveni mut de îndată ce deschidea gura şi invizibil la câteva secunde după ce îţi apărea în faţa ochiilor, ceva de speriat! În realitate el continuase fraza, dar atenţia tuturor se îndreptase automat în alte părţi, ca de fiecare dată când se apuca el să zică ceva.

Abia mai târziu Cătălina îşi aminti că fusese acuzată de banalitate, iar gândul începu să o macine.

Ajunse acasă, mâncă nişte bruschete cu pastă de măsline şi andive cu somon afumat şi lămâie ca aperitiv, apoi nişte paste cu caponată siciliană, la desert banana bread şi tort răcoritor de smochine şi vomită totul după două ore de nesomn. Nu i se aplecase de la mâncare, i se aplecase de la gândul că toate aceste delicii se înscriu într-o spirală previzibilă a drăgălăşeniei pe care toată lumea o remarca inevitabil la ea.

Zorile o găsiră trează, furioasă şi acră. Se duse la muncă şi nu salută pe nimeni. Un coleg, observând cât este de absentă, îndrăzni să o întrebe: „Unde eşti cu gândurile, Mimo”?

„În pulă cu satelitu’. Şi nu-mi mai zice Mimo, mă cheamă Cătălina”.

O zi întreagă se făcu haz de faptul că Mimo spusese «pulă» cu voce tare.

Seara o găsi pe Cătălina rătăcind pe străzile lăturalnice ale cartierului Rahova, căutând să cumpere un joint. Primi unul gratis de la un dealer, cu recomandarea de a nu abuza, pentru că e păcat de o fată aşa drăguţă. Îl fumă în aceeaşi noapte, goală pe balcon. Un turist speriat care statea la hotelul Capşa, de vis-a-vis, închise ruşinat fereastra, nu înainte de a-i cere scuze. „I’m a naked fucking woman, look at me!”, îi strigă Cătălina, după care vomită toată seara.

Le mărturisi colegilor şi prietenilor a doua zi că cearcănele pe care le afişează fără nici un fel de pudoare sau fond de ten sunt o consecinţă firească a marijuanei.

Anunţul fu primit cu aplauze, urmând apoi rememorări ale dulcilor ani ai tinereţii în care fiecare mai trăgea câte un fum. Cătălina îi trimise pe fiecare în pizda mamei personale, stârnind alte aplauze entuziasmate.

După două săptămâni, Cătălina era tot goală pe balcon, cianotică de la frig, cu un gust de laborator chimic în gură de la cristalele de heroină pe care le fuma acum şi neînţelegând de ce toţi bărbaţii care o vedeau întorceau ruşinaţi capul. Se oferise de bună voie majorităţii cunoscuţilor şi cunoscutelor şi cine nu râsese ca de o glumă bună, îi spusese cât se poate de serios că nu ar îndrăzni niciodată să murdărească nevinovăţia ei naturală cu ceva atât de trivial ca sexul.

Apelase apoi la necunoscuţi. Se machiase cât ştiuse ea mai strident, scosese de la naftalină chiloţii de prostituată cumpăraţi de la Praga mai mult în joacă şi pornise la trista vânătoare nocturnă de parteneri. Descoperi cu ocazia aceasta că nu este nimic mai înspăimântător pentru un bărbat decât o femeie care i se oferă fără nici o obligaţie. Puţinii care cedaseră o scârbiseră cu crizele de plâns de după sex şi atitudinea pe care o afişau a doua zi dimineaţă, de parcă ar fi înjunghiat o căprioară virgină. Până şi Cristi Radu, fotograful de la a cărui expoziţie pornise totul, ezitase să îi imortalizeze nudul pentru următorul său proiect fotografic. Îl convinsese mai mult cu forţa, iar fotografiile i se părură excesiv de cuminţi şi drăguţe.

După multe alte săptămâni, cei din jur sesizară că Mimo are o problemă, dar, în loc să se îndepărteze de ea în silă, se dădură peste cap să o ajute, vorbindu-i de Cătălina de altă dată, atât de dulce, zglobie, copilăroasă, drăgălaşă…

Într-o dimineaţă, Cătălina aruncă la veceu bila de heroină, gustă după foarte mult timp nişte turtă dulce, intră pe Facebook şi scrise:

„Ce ţi-e scris, ţi-e pus în frunte!”

Lăcrimă amar după ce postă această banalitate odioasă, se îmbrăcă cu rochiţa ei cumpărată la un colţ de stradă din Paris şi începu din nou să fie zâna bună a cercului ei de colegi şi prieteni.

„Bună searrra, vă mulţumesc că aţi venit în numărrr atât de marrre. Eu sunt Cătălina, fata de pe afiş…”

De data aceasta era gazdă şi chip de pe afiş la expoziţia de nuduri. Cei adunaţi în jurul ei o priveau împietriţi. În loc de aplauze, primi câteva tuşituri jenate. După discursul sută la sută corect din punct de vedere PR-istic începu să circule printre pâlcurile de oameni cu câte o vorbă dulce pentru fiecare.

În faţa portretului ei, afişat la intrare, auzi următoarele cuvinte din partea unei femei ultragiate.

„Cât de inocentă vrea să pară acum şi cât de curvă poate să fie de fapt”…

„Desprrre cine vorrrbiţi?”, chicoti Mimo. Femeia o privi înfuriată:

„Curvo!”

În acel moment, Cătălina fu umplută de un val atât de mare de fericire, încât mai că simţi cum îi creşte un penis care intră instantaneu în erecţie.

Sări în braţele femeii, îi zise că o iubeşte, deşi e o vacă, o ciupi de cur şi continuă să ţopăie printre oamenii scandalizaţi de la expoziţie de parcă ar fi fost Alice în Ţara Minunilor.

One response to this post.

  1. Posted by Eros on 24/12/2009 at 0:45

    Frumoase povesti! ma intreb daca fata care scrie aici http://atelier.liternet.ro/articol/6700/Catalina-Miciu/Lectia-de-franceza-Paris.html o fi cetit si ea povestea (cred ca a ei) de pe pagina asta…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: