Povestea lui Gheorghiţă, un băiat care se săturase să se remarce prin intelect

Totul era aşezat în viaţa lui Gheorghiţă, lucru care nu îl împiedica, însă, să debordeze de paranoia.

Se trezea în fiecare dimineaţă cu gândul că aceea va fi ziua în care prietena lui îşi va da seama că Gheorghiţă nu e de nasul ei.

De la o vreme alerga câte patru kilometri pe zi, deşi el se lăuda că sunt şapte, convins că este considerat un ridicol ce pietonii pe care îi depăşea.

Pleca apoi la muncă în Toyota lui portocalie cu gândul că este o povară pentru trafic, motiv pentru care ura fiecare şofer care îi ieşea în cale, deşi le acorda prioritate şi le înlesnea orice manevră ilegală ar fi vrut să facă în detrimentul lui.

Ajungea la muncă, verifica traficul de pe blogul personal şi suferea ca un câine pentru că nu este apreciat pe cât ar merita.

El îşi iubea ideile. Ar fi vrut ca prin exprimarea lor să câştige respectul bărbaţilor din viaţa lui. Mai râvnea pe ascuns şi la admiraţia femeilor, care, copleşite de revelaţiile intelectuale avute datorită lui, să îl recompenseze prin favoruri sexuale.

Deseori se ridica de la biroul lui şi începea un lung periplu prin birourile altora, pentru a fi văzut şi admirat. Reacţiile pe care le stârnea, însă, îl enervau în ultimul hal. Bărbaţii îl luau la mişto, femeile îl priveau doar cu simpatie prietenească, iar ideile pe care le împărtăşea erau primite în cel mai absent mod posibil.

Într-o zi intră în biroul lui Dan-Alexandru Radu, care conţinea un cântar şi se urcă pe el. Cântarul se încăpăţâna să arate mai puţin de 60 de kile. Dan-Alexandru Radu tăcuse toată ziua şi, după ce emise aceste vorbe, continuă să tacă. „Nu înţeleg, Gheorghiţă, cum poţi să fii atât de slab, dar să ai în continuare o burtă atât de mare”.

Ca de obicei, Gheorghiţă protestă comic, argumentând că bluza, nu el are burtă. Pe măsură ce orele trecură, însă, remarca de căcat a lui Dan-Alexandru Radu nu îi mai ieşi din cap. Îşi petrecu ziua posomorât, uitându-se la pornache. „De ce cred unii că pot să zică chiar aşa orice le trece prin cap, când vine vorba de mine şi tac când vine vorba de alţii?”, se întreba Gheorghiţă. Apoi avu o revelaţie.

Iată desfăşurându-se în faţa lui un actor porno, blindat de muşchi, care în ciuda prostiei evidente care i se citea pe faţă avea parte de orice favor sexual ar fi dorit. Ajuns acasă în acea seară refuză să mai stea pe messenger cu prietenii (nu mai avea chef de nimeni) şi se trânti în pat, în faţa televizorului. Avu o nouă revelaţie.

Iată-l pe Don „The Dragon” Wilson caftind în stânga şi în dreapta, beneficiind de respectul tuturor bărbaţilor din filmul de căcat la care se uita şi asigurându-şi, în final şi favorurile sexuale ale femeii din rolul principal…

A doua zi, după ce alergă 10 kilometri, se înscrise la o şcoală de karate. Goni cu Toyota lui portocalie spre muncă, tăind calea tuturor fraierilor. Se pizdui cu un posesor de jeep şi sări la bătaie. Ajuns la muncă renunţă să-şi mai facă vizitele prin birouri şi îşi petrecu toată ziua uitându-se la pornache.

Trecură câteva luni. La sala de karate, Gheorghiţă fusese nevoit să se bată cu copii de 12 ani, pentru a se încadra în aceeaşi categorie de greutate. Sparse, oricum, 7 nasuri şi trei pomeţi fără milă. Ba bătu şi o fată după ce o puse la pământ trăgând-o nesportiv de păr.

Acum alerga câte 15 kilometri pe zi, fără să gâfâie sau să transpire. Mergea şi la sală, iar muşchii lui, cândva iluzorii, erau perfect definiţi chiar şi în spatele bluzelor lui cu burtă. La muncă nici nu mai răspundea la salutul colegilor. În schimb, insista atât de mult pe lângă colege să iasă seara la băute, încât nu mai putea fi refuzat.

Iată-l pe Gheorgiţă dansând în discoteci cu studente venite în practică la ziarul la care lucra, punându-le mâna pe fund şi înjurându-se cu toţi scandalagii din cluburi până să fie dat afară de bodyguarzi.

Într-o seară, ceea ce se temea în fiecare zi că avea să se întâmple, se întâmplă. Prietena îl întrebă dacă o înşeală. Primul instinct al lui Gheorgiţă fu să nege. În fond, în ciuda eforturilor sale, nimeni nu îi cedase încă. Cele mai multe colege îl plesniseră, altele îi spuseseră, amabile, că nu e cazul să strice prietenia aventurându-se pe un teritoriu imprevizibil. Se răzgândi, însă. Îi croi prietenei o palmă la fund şi o trimise să-i aducă o bere. Apoi îşi petrecu toată noaptea plângând şi cerându-i scuze.

Îşi dădu seama că exagerase, că o luase pe un drum greşit. Că nu avea parte nici de respectul bărbaţilor şi nici de admiraţia femeilor, care de-acum începuseră să-l evite.

În diminaţa aceea renunţă la alergat, la sală şi la karate şi îi pregăti prietenei micul dejun. Conduse calm Toyota lui portocalie până la muncă, făcându-le loc şoferilor mai grăbiţi şi meditând vesel la ideile pe care urma să le posteze pe blogul pe care îl neglijase atâtea luni. Ajuns la muncă vizită fiecare birou în parte, glumi cu lumea, stârni chiar şi câteva râsete şi se împăcă definitiv cu sine însuşi.

Intră şi în biroul lui Dan-Alexandru Radu, se urcă pe cântar şi constată că are 67 de kilograme. „Uite, băi, câţi muşchi am pus pe mine!”, exclamă Gheorghiţă. Evident, sconta un efect comic, dar se bucura anticipat şi la gândul că faptul era evident şi nimeni nu ar fi putut să-l conteste.

Dan-Alexandru Radu, care tăcuse toată ziua şi, după ce emise următoarele cuvinte, continuă să tacă pe veci, zise. „Nu e de la muşchi, Gheorghiţă, e de la burtă”.

Ceea ce urmă, Gheorghiţă nu îşi putu aminti cu acurateţe nici măcar până la finalizarea procesului de ultraj şi vătămare corporală gravă. Rememoră vag, în momentul în care intră în celula de închisoare că iniţial îl stânsese de gât pe Dan-Alexandru Radu şi abia apoi îi rupsese tastatura în cap. Era sigur de faptul că îl ţintuise de un perete în momentul în care îi dăduse pumnii care îi rupseseră splina, dar nu mai ştia exact dacă fractura de maxilar fusese cauzată de picioarele pe care i le dăduse în faţă în momentul în care acesta căzuse la pământ, sau fusese provocată de lovitura perversă cu cotul pe care ştia sigur că i-o aplicase. Ştia cu certitudine că cea care chemase poliţia şi depusese plângerea în locul lui Dan-Alexandru Radu (care îşi recăpătă cunoştinţa abia după patru luni) fusese colega Maria Toader. Şi că la proces, toţi colegii lui susţinuseră că Gheorghiţă a dat mereu dovadă de un comportament violent şi antisocial.

Se obişnui repede cu viaţa din puşcărie. Desigur, iniţial, toţi golanii din închisoare făcuseră mişto de el, ca de fiecare nou venit. Îi pusese însă la respect cu tehnicile lui de kung-fu. Îi arătau respect şi atunci când, nestingherit de gardieni, vizita fiecare celulă a puşcăriei în parte şi împărtăşea din ideile lui colegilor. Aceştia le primeau cu laude, fiindu-le frică să îl contrazică.

Tot ce îl împiedica pe Gheorghiţă să fie fericit era lipsa vizitelor conjugale. Prietena îl părăsise şi, plină de remuşcările pe care ar fi trebuit să le aibă Gheorghiţă, îşi dedica acum tot timpul lecţiilor inutile de vorbire cu Dan-Alexandru Radu, care, de la comoţia cerebrală cauzată în timpul bătăii, uitase aproape totul.

Într-o dimineaţă, Gheorghiţă fu chemat în biroul directoarei închisorii. Canapelele de piele din interior, muzica difuză de saxofon pe care directoarea o pusese în momentul acela şi chiar directoarea, care nu arăta deloc rău, îl făcură pe Gheorghiţă să se întrebe dacă ceea ce vede, aude, simte e real sau e un vis datorat sutelor de ore de vizionat pornache.

„Te-am tot urmărit, Gheorghiţă, de când ai venit la noi. Eu cunosc oamenii. Sunt convinsă că în spatele zeghelor pe care te încăpăţânezi să le ţii încă pe tine se ascunde un bărbat adevărat”… Gheorghiţă îşi smulse triumfător zeghele. Tot ceea ce visase devenise acum realitate. Rămase însă cu gura căscată când şi directoarea închisorii făcu acelaşi lucru.

Pe şoldurile acesteia era fixat un harnaşament de piele cu ţinte, dotat în faţă cu un imens falus din cristal Swarovski.

Toate orele pe care le petrecuse alergând nu-l mai putură ajuta acum pe Gheorghiţă să scape…

2 responses to this post.

  1. Cool story bro!

    Apreciază

    Răspunde

  2. Posted by de ce? on 24/12/2009 at 0:09

    totusi, care-i morala? orice ai face, de pula si burta nu scapi?

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: