Poveste de Anul Nou

Poveste de Anul Nou

„Ce fel de monstru am devenit?”, şopti aproape îngrozit Gheorghiţă, mototolind coala A4 pe care o ţinea în mână. Dădu să o arunce, dar se răzgândi. O despături şi o citi din nou. Era vorba de un text pe care îl scrisese şi îl făcuse să circule încă din 23 decembrie 2009 în toate birourile din redacţia în care avea plăcerea să lucreze.

–––––––––––––––––––––––––––––––-

„Echipele de serviciu la departamentul New Media în perioada sărbătorilor

Am creat o adresă de email specială la care au acces toţi cei de la Newmedia. Preferabil ca toate textele să fie trimise acolo. Adresa este:

nahasapeemapepiloviceanu@yahoo.com

24 – 28 decembrie

Adrian Sava, Vlad Mironescu

29 decembrie – 3 ianuarie

Narcis Iordache, Daniel Befu

Gheorghiţă ION (indisponibil între 1 – 3 ianuarie)”.

–––––––––––––––––––––––––––––––-

Pe măsură ce se adâncea în analiza semiotică a textului, Gheorghiţă se simţea din ce în ce mai vinovat. Titlul textului cu funcţie de anunţ era scris în Times New Roman, font 12, nebolduit. Bolduise, în schimb prima frază a textului în care afirma cu atâta trufie că el, Gheorghiţă Ion, a creat o adresă de email care este specială. „New Media”, tot creaţia lui, era scris cu majuscule. „Departamentul” nu era scris însă cu majusculă, semn că de departamentul în sine nu era la fel de mândru ca de ideea lui iniţială a ceea ce un departament de New Media ar fi trebuit să însemne.

Citind mai departe, Gheorghiţă avu un rictus de remuşcare când observă că în loc să bolduiască numele oamenilor care urma să muncească de sărbători, alesese să bolduiască datele în care nefericiţii respectivi vor lucra.

Finalul textului îi aduse lacrimi în ochi lui Gheorghiţă. Nu numai că bolduise numele său, dar pe cel de familie îl scrisese cu majuscule. Pe lângă orgoliul acesta de neam prost, mai avusese şi insolenţa de a porunci să nu fie deranjat între 1 şi 3 ianuarie 2010, interval de timp în care colegii lui de la New Media erau nevoiţi să lucreze.

Ioana, prietena lui, îl găsi suspinând. „Te-am rugat să faci ordine printre hârtii, dar dacă reacţionezi în felul ăsta mai bine mă lipsesc de orice ajutor din partea ta. Şi stai liniştit, mă ocup tot eu de masa de Revelion”, îi zise. „Uite ce-am ajuns, Ioana, un îmbuibat! M-am săturat să fiu un belşugar, pentru mine a sosit timpul ispăşirii”, spuse Gheorghiţă.

…..

În timp ce Gheorghiţă era cuprins de ruşine de sine, Karin, Oana Titică, Daniela Tunăreanu şi Cătălina se reuniseră nemulţumite în Piaţa Concordiei. Karin fusese nevoită să se întoarcă din Medgidia în Bucureşti chiar în ajun de Anul Nou. Baia turcească din oraş refulase, umplând aerul de miasme dezagreabile. Cătălina plănuise şi ea să petreacă Anul Nou în Târgovişte, însă pe DN 7 tocmai se răstunase o cisternă de uraniu îmbogăţit şi fusese nevoită să facă drum întors. Cu planurile făcute praf, apelaseră la Oana şi Daniela pentru a nu irosi noaptea de Revelion. Doar Oana Maria îşi vedea de viaţa ei în Târgu Jiu.

Din Piaţa Concordiei o luară spre Piaţa Constituţiei. Străbătuseră doar un kilometru şi deja fuseseră atacate de trei cete succesive de puţoi care le aruncau pocnitori la picioare, iar nu mai puţin de 16 adulţi se oferiseră să le includă în petrecerea lor de Revelion în schimbul unor favoruri sexuale. La un moment dat, Karin îşi ridică privirea spre cer şi strigă:

„Ce-ai avut în cap când ai creat bărbatul?!?”.

Drept orice răspuns, din cer începu să cadă o ploaie cât se poate de rece şi neprietenoasă. Grupul celor patru se întoarse la demisolul din Ienăchiţă Văcărescu. „Vom petrece Revelionul ca în orice altă seară, între noi fetele”…

………

În acelaşi interval de timp, Oana Maria îşi ridicase şi ea privirea spre tavan şi îl interogase:

„Ce-ai avut în cap când ai inventat rudele?!?”

Fusese întrebată de 35 de ori de 5 rude diferite când are de gând să se mărite, de 23 de ori dacă are de gând să rămână şi în 2010 cu părul ăla roşu pe cap, iar o mătuşă o luase între patru ochi şi începuse să-i explice importanţa purtării sutienului. În cele din urmă îi lăsase baltă pe toţi şi sfârşise într-un bar unde acum dădea peste cap a patra votcă.

„Bună, eu sunt Dulcu. Dragoş Dulcu. Ţi-a zis cineva vreodată că semeni cu actriţa aia, cum o cheamă, Mila Jovovich?”…

………

În demisolul din Ienăchiţă Văcărescu, Oana Titică, Daniela, Cătălina şi Karin se uitau una la alta în tăcere. Se îmbrăcaseră în pijamale când sosiseră, dar lucrul acesta nu sporise cu nimic intimitatea dintre ele. Se costumaseră apoi în diferite personaje, folosindu-se de ce găsiseră prin şifoniere, dar balul acesta mascat fusese lipsit de fantezie. Turta dulce adusă de Cătălina fusese epuizată în 10 minute şi nu fusese suficient de multă pentru a le satisface. Nimic nou nu se întâmplase în vieţile lor sau ale cunoscuţilor, pentru a putea comenta aceste aspecte. Tăcerea prelungită o făcu pe Cătălina să concluzioneze cu un adânc oftat:

“Pentru amuzamentul nostru avem nevoie, totuşi, de un bărbat”.

Fiecare din cele patru se apucară să răsfoiască agendele telefoanelor şi să sune în completă resemnare. Fiecare dintre cunoscuţi avea alte planuri. După alte minute de tăcere, Karin oftă şi ea şi recurse la ultima soluţie. Îl sună pe Dan-Alexandru Radu. Acesta, însă, îşi petrecuse tot sfârşitul de an nerăspunzând la telefon şi continua să nu răspundă. Karin îşi ridică din nou privirea în sus şi exclamă:

“De ce, de ce?!?”.

Pe fereastră se vedeau bocancii celor care îşi târau paşii prin ploaie pentru a ajunge în diferite pieţe. Cele patru deschiseră fereastra în aşteptarea unei potenţiale victime. În capătul străzii apăru un tânăr îmbătrânit, blazat şi sictirit cărând un aparat foto după el de parcă ar fi cărat un bolovan.

“Nu vrei să intri la noi să petrecem Revelionul împreună?”, îl întrebară.

“Îmi bag pula”, veni răspunsul, iar tânărul îşi văzu de drum.

Urmară apoi paşii în ritm alert ai altui bărbat. Cele patru căscară ochii cu uimire. Cineva făcea jogging de Anul Nou, pe ploaie…

“Nu vrei să intri la noi să petrecem Revelionul împreună?”.

“Îmi pare rău, pentru mine asta este noaptea ispăşirii, nu a distracţiei”, veni răspunsul.

…….

Cu câteva ore înainte de Anul Nou, Gheorghiţă se îmbrăcase în hainele de alergare şi se strecurase pe uşă când Ioana nu era atentă. Simţea că nu va putea sta la masă să mănânce şi să bea, atâta timp cât oamenii din departamentul lui erau nevoiţi să lucreze.

O clipă, fusese tentat să meargă şi el la redacţie şi să le dea o mână de ajutor. Îşi dădu seama, însă, că ar fi fost o greşeală. Cei de la New Media se puteau descurca şi fără el. Prezenţa lui acolo ar fi putut fi interpretată drept un semn de neîncredere şi o încercare de supraveghere. Nu putea nici să-i trimită acasă şi să le ia el locul. Le stricase deja sărbătorile, iar acum, orice gest de bunăvoinţă ar fi adus a batjocură.

“Am un an întreg să mă revanşez faţă de ei”, îşi zise Gheorghiţă, “dar trebuie să mă împac în primul rând cu mine”.

Îi reveni în minte visul lui mai vechi – acela de a alerga măcar o dată în viaţă 42,195 de kilometri, un maraton întreg.

“O voi face chiar acum, renunţând la belşug şi împăcare. Voi păşi alergând în noul an, un om nou, curăţat de păcate”.

Apoi şovăi.

“Oare am înebunit? Ar trebui să mă consult cu cineva”.

Cu Ioana nu putea. Ştia că nu va fi de acord, pentru că decizia lui i-ar fi stricat şi ei Revelionul. Aşa că îl sună pe Dan-Alexandru Radu. Lenea îl îndemna să facă asta. Ştia că un om cinic şi atât de puţin înclinat la gesturi mari ca el îl va face să renunţe.

Dan-Alexandru Radu, însă, îşi petrecuse tot sfârşitul de an nerăspunzând la telefon şi continua să nu răspundă.

“Pisici!!!”, exclamă Gheorghiţă, văzând că nu are cum să se sustragă propriei decizii. Când cele patru fete îl invitară la ele, însă, deja se ţinea mult mai tare. Ploaia care cădea făcea ca trupul lui să nu se încingă excesiv, dându-i resurse de a alerga mai mult şi mai bine ca niciodată. Străbătu oraşul şi continuă să alerge pe autostrada Bucureşti – Piteşti.

…….

Refuzul lui Gheorghiţă le făcu pe cele patru să renunţe la ideea de a agăţa un bărbat de pe stradă.

“În fond”, zise Karin ducând telefonul la ureche, “cine e cel mai bărbat şi mai bărbat personaj din viaţa noastră?… Alo, Oana Maria? Ne primeşti şi pe noi în Târgu Jiu?”

………

În redacţia ziarului unde Gheorghiţă avea plăcerea să lucreze, oamenii din departamentul său îşi întindeau resemnaţi antenele în căutare de ştiri. Faptul că o cisternă cu uraniu îmbogăţit se răsturnase pe DN 7 era deja fumat. Mai erau două ore până la Anul Nou, însă românii întârziau să intre în comă alcoolică sau să producă incendii – ştirile pe care le aşteptau. În cele din urmă, veni o veste cât se poate de bună.

Lui Honorius Progoană i se furase automobilul Lamborghini Murcielago LP640 proaspăt adus în ţară. Acesta declara că fusese pălit în cap cu o sticlă de şampanie în momentul în care se oprise undeva în Piaţa Concordiei să întrebe un grup de trei fete cum poate ajunge mai repede la Hilton. De atunci nu-şi mai amintea nimic, dar regreta mult furtul maşinii, mai ales că era modificată să aibă şi banchetă în spate.

“Minciuni”, zise Daniela Tunăreanu după ce sorbi ultima picătură dintr-o sticlcă de şampanie şi o aruncă pe geamul Lamborghiniului Murcielago LP640 la volanul căruia se afla.

„Mi-a luat mai mult de 3,4 secunde să ajung la 100 km/h. Dar acum, la 314 kilometri pe oră se comportă bine”.

Trecu ca fulgerul pe lângă un bărbat bizar care făcea jogging pe autostrada Bucureşti – Piteşti în timp ce, de pe bancheta din spate, Cătălina, Oana Titică şi Karin îi arătară sânii.

La rândul său, Gheorghiţă nu se mai putea opri din alergat. Nu simţea nici oboseală, nici greutate la respirat. Picioarele parcă fugeau singure. Şi o făceau la o viteză fenomenală. Întrecu la rândul său Lamborghiniul care îl depăşise.

„E o minune”, urlă el ridicând coloane de apă de doi metri înălţime în urmă şi împroşcând parbrizul bolidului de noroi. Îl sună iar pe Dan-Alexandru Radu să se laude.

Dan-Alexandru Radu, însă, îşi petrecuse tot sfârşitul de an nerăspunzând la telefon şi continua să nu răspundă.

……..

Între timp, Oana Maria îşi lipise obrazul de suprafaţa rece tejghelei barului şi îşi pusese o mână în cap.

“N-ai idee, Dragoş, de câte sute de ori am auzit tot ce mi-ai spus tu. Oare bărbaţii din ziua de azi au renunţat să se mai străduiască? Chiar nu vă mai daţi nici un fel de silinţă? Care este până la urmă scopul vostru? Nici unul? Atunci scopul meu ar trebui să fie stârpirea voastră”…

“Ce-ai fată, te îmbătaşi”, râse Dragoş. Oana Maria părăsi barul.

“Unde te duci”, o întrebă Dragoş.

“Să vizitez oraşul”.

“Stai că vin şi eu”.

O jumătate de oră mai târziu cei doi se sprijineau de Poarta Sărutului din Ansamblul Monumental Târgu Jiu.

“O să plec, acum”, zise Dragoş Dulcu. “Fără speranţa că te-aş putea săruta vreodată. Deşi, dacă m-ai lăsa, ar fi cel mai frumos cadou pe care l-aş primi. Ar însemna pentru mine speranţa că viitorul nu înseamnă doar decădere, ar fi o amintire care nu m-ar părăsi niciodată, chiar dacă tu o să pleci”.

Oana Maria simţi nevoia să vomite, fie de la votcă, fie de la cele auzite. Recunoscu, totuşi că băiatul se străduise.

“Fie”, îi zise.

Dragoş Dulcu, însă, îşi îndreptă atenţia în altă parte.

“Să-mi fut una!”.

O luă la fugă şi se lipi de Lamborghiniul Murcielago LP640 care apăruse.

Oana Titică, Daniela, Cătălina şi Karin coborâră din automobil şi se îmbrăţişară cu Oana Maria.

„Cine e individul”, întrebă Oana Titcă.

„Lasă-l”, zise Oana Maria. „Putea să aibă o femeie, dar a ales o bucată de metal. Îşi merită soarta”.

Dragoş Dulcu demară fără să le zică un cuvânt. Cele cinci fete începură să se plimbe prin Ansamblul Monumental.Veselia li se transformă, însă, în scurt timp, în furie.

Observară că simbolurilor sărutului de pe Poartă li se adăugaseră floci, fiind transformate astfel în vulve. Continuară plimbarea. Se aşezară la Masa Tăcerii, doar pentru a constata că cineva scrijelise pe ea:

„Dan-Alexandru Radu a fost aici”.

Ajunseră şi la Coloana Infinită. Îl găsiră pe Gheorghiţă sprijinit de ea. Orice gând legat de ispăşire îi dispăruse din minte. În loc să alerge 42,195 de kilometri, alergase 421,95. Acum stătea la poalele Coloanei simţindu-se omnipotent.

„Am dovedit astăzi că puterea unui bărbat cu voinţă de fier este infinită”, spuse Gheorghiţă, după care scoase un briceag şi scrijeli cu majuscule pe primul modul: „ION”.

Autoadularea aceasta le indignă pe cele cinci.

„Voinţa de fier a unui bărbat nu reprezintă o scuză, atunci când o foloseşte pentru a refuza o femeie”, zise Cătălina.

Daniela îl apucă pe Gheorghiţă de o mână. Oana Titică de alta. Karin scoase o funie şi îl legă de Coloana Infinită. Oana Maria aprinse cu propria brichetă câte cinci torţe şi le înmână fetelor. Apoi spuse:

„Care e de fapt scopul vostru? Nici unul? Atunci este de datoria noastră să”…

……..

Înapoi în redacţia unde Gheorghiţă avusese plăcerea să lucreze, cei de la New Media chiuiră de bucurie. Aveau ocazia de a scrie despre mama tuturor incendiilor – cel care mistuise Coloana Infinită. Faptul că fusese găsit hoţul care îl jefuise pe Honorius Prigoană, un anume Dragoş Dulcu, fu trecut la ştiri pe scurt.

Înapoi în Târgu Jiu, cele cinci fete se înapoiaseră în barul unde acum întâmpinau Anul Nou bând şampanie grecească marca Κάθαρσις.

………

Înapoi în Bucureşti, Dan-Alexandru Radu îşi petrecuse tot sfârşitul de an nerăspunzând la telefon, de teamă să nu fie trimis să scrie despre vreo comă alcoolică sau vreun incendiu. Continuă să nu răspundă nici la început de An Nou.

3 responses to this post.

  1. Cred ca in text s-a strecurat o mica greseala. Nu am alergat 421,95 km, ci 1750. Acum imi ispasesc pacatele vizitand biserici, palate si magazine ale caselor de moda.

    Milano, 05.01.2010

    ps. data viitoare sa raspunzi la telefon

    Apreciază

    Răspunde

  2. […] Poveste de Anul Nou January 2010 2 comments […]

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: