Povestea lui Ruxi, fata care a lovit sub centură

26

Primele zile pe care Ruxi le petrecu la noul ei loc de muncă (după ce părăsise redacţia unde avusese plăcerea să lucreze până atunci) stătu cocoşată în faţa monitorului aşteptând timid să fie plesnită, ciupită sau să vină cineva şi să-i răsucească mâna din senin.

La scurt timp, însă, căpătă o postură mai verticală, îndrăzni să iasă şi la câte o ţigară şi constată uimită că noii ei colegi nici nu o trag de păr, nici nu-i pun piedică atunci când vrea să plece.

Îi trebui ceva timp să se obişnuiască şi cu felul în care era, mai nou, abordată. În loc să i se zică: „Femeie, fă aia, fă aialaltă, du-te acolo, vino aici”, i se vorbea respectuos cu „Poţi, te rog să faci asta, vrei să vii putin etc”.

Nu se putu despărţi, însă, brusc de trecutul ei. Într-o zi, înainte de Crăciun, când scăpă mai devreme de la noul loc de muncă, se întoarse la vechea redacţie pentru a mai sta de vorbă cu foştii colegi.

„Femeie, treci la bufet”, o întâmpină Dragoş, punându-i piedică.

Nu apucă să treacă pragul bufetului, că Tudor îi trase un bobârnac în umăr care îi amorţi tot braţul.

„Comentezi!”, i se zise când ridică ochii înlăcrimaţi asupra lui.

Abia se aşeză la masă, când cineva îi prinse mâna şi i-o răsuci la spate.

„Să-mi bag pula”, chiui Octav, „n-ai învăţat nimic”.

Petrecu o oră la bufet cu vechii ei colegi, fără să apuce să le povestească cum îi merge la noul loc de muncă. Cei trei preferau să vorbească tot despre problemele lor de căcat.

Doar Dan-Alexandru Radu, care stătea în picioare lângă ei tăcuse în tot acest timp şi continua să tacă.

Băieţii găsiră, însă, resurse şi pentru amabilitate. După ce i se mai puse o piedică care o propulsă în bradul de Crăciun de pe holul redacţiei, cei trei o conduseră până afară, o aruncară pe jos şi o frecară cu zăpadă.

Mai puţin Dan-Alexandru Radu, care, după ce fusese la budă, privise toată scena de la o fereastră, fără să zică nimic.

…….

Abia a doua zi, tratamentul la care fusese supusă în ajun începu să i se pară nefiresc.

Amabilitatea noilor colegi arunca o lumină nouă şi urâtă asupra comportamentului celor vechi.

Îşi aminti că în anii în care lucrase la fosta redacţie nu era zi să nu capete câte o nouă vânătaie de la bobârnacele lui Tudor, să nu i se înroşească mâna de la smuciturile lui Octav şi îşi mai aminti că doar printr-un miracol al echilibristicii nu îşi rupsese vreun os de la piedicile lui Dragoş.

Se întoarse la vechea redacţie şi imediat după Anul Nou. Zăpada se mai topise, dar fu frecată oricum cu mocirlă. Înainte de asta, căpătă alte vânătăi, iritaţii pe mâini, plus o julitură de la bocancii noi ai lui Dragoş.

Dan-Alexandru Radu fusese un martor tăcut şi pasiv la toată afacerea.

În timp ce şchiopăta în drum spre casă, Ruxi se întrebă de ce se întorsese să-şi mai vadă foştii colegi.

Încercase, probabil, să le mai dea o ultimă şansă.

Îşi dădea seama, însă, că, în privinţa lor, nu mai exista nici o speranţă. Adormi cu gândul că prietenia dintre ea şi foştii colegi s-a terminat. Dormi, însă, prost. A pune doar capăt prieteniei i se părea prea puţin.

Plecă a doua zi abătută spre noul loc de muncă. La un moment dat, se împiedică de paznicul unei farmacii care dormea beat pe trotuar. Îşi aminti că acesta adormise beat şi ieri şi alaltăieri…

……

La vreo săptămână după Anul Nou, Octav fu surprins de Dragoş băgându-şi pula pe coridoarele redacţiei.

„Vii, bă, la o bere?”.

„Nu pot, a fost jefuită o farmacie în centru şi trebuie să mă duc să fac poze”.

Neconsolat, Dragoş îl scoase la ţigară pe prietenul Tudor şi încercă să-i pună o piedică. Primi un pumn în umăr care îl propulsă în bradul de Crăciun ce continua să stea pe holul redacţiei.

Dan-Alexandru Radu tăcuse toată ziua şi, după ce chicoti la vederea incidentului, continuă să tacă. Cei trei se aşezară apoi la o masă şi începură să fumeze în sictir. Dragoş îşi freca umărul.

„Băi, da recalcitrant mai eşti. Ruxi nu riposta niciodată!”.

Nu apucă să zică asta, că primi un sms.

„O să trec mâine seară pe la voi, după program. Aduc şi o sticlă de vin”.

„Se întoarce Ruxi!”, exclamă Dragoş.

……..

A doua zi, noii colegi ai lui Ruxi începură să o bârfească temători pe la colţuri. Fusese surprinsă râzând nervos pe înfundate în mai multe rânduri.

Plecă ceva mai devreme de la muncă, ajunse acasă, deschise o geantă mare şi începu să o umple meticulos. Puse patru fiole şi patru seringi într-un colţ. Apoi adăugă o pereche de mănuşi din cauciuc foarte gros, un halat, o bonetă, o mască chirurgicală, câteva folii de plastic, o sticlă de soluţie de clor, o perie şi câteva cârpe.

Adăugă apoi o trusă în care erau un bisturiu, un cleşte, ace şi aţă medicinală. Într-un buzunăraş mai mic adăugă şapte folii de staniol, şapte benzi de elastic şi o ciocolată.

Închise geanta, dădu să plece, după care îşi aminti ceva, îşi plezni o palmă în frunte şi se întoarse. Mai aruncă în geantă o spirtieră şi un castronel de metal.

În drum spre uşă luă şi sticla de vin pe care o promisese şi care avea o gaură minusculă în dop.

Apoi se privi în oglindă şi îşi zâmbi graţios râzând pe înfundate.

…….

În redacţia în care Ruxi avusese plăcerea să lucreze nu mai rămăseseră decât Dragoş, Tudor, Octav şi, în mod extraordinar, Dan-Alexandru Radu, care acceptase tăcut să rămână la o băută.

Când Ruxi ieşi din lift, se trezi plonjând spre zid. Dragoş îşi şterse nemulţumit bocancii lui noi, zicându-i să fie mai atentă pe viitor.

Octav îi întinse o mână, ajutând-o să se ridice şi apoi i-o suci pe-a ei la spate.

„Pe bune, femeie, nu o să înveţi niciodată”! O aruncă înspre Tudor, care mai întâi îi smulse sticla de vin şi abia apoi îi dădu un bobârnac.

„Să stabilim priorităţile! Vinul mai întâi, femeile mai la urmă!”.

Se retraseră la bufet unde Dan-Alexandru Radu îi aştepta tăcut la o masă. Înatoritori, băieţii îşi pregătiseră deja paharele. Umplură patru, după care se uitară circumspecţi la Ruxi.

„Să nu zici că vrei şi tu?”.

Ruxi refuză politicos. Îşi luă o cafea de la dozator şi începu să asculte zâmbind graţios şi râzând pe înfundate conversaţia băieţilor. Continuă să zâmbească şi pe măsură ce vinul li se urca la cap foştilor colegi, iar bobârnacele adresate ei se îndeseau.

După un sfert de oră, capul lui Dan-Alexandru Radu fu primul care căzu pe masă.

Dragoş râse amuzat şi adormi subit.

Octav dădu să se ridice şi să-i facă o poză, dar căzu înapoi în scaun şi rămase inconştient.

Abia Tudor apucă să spună:

„Vinul ăsta are un gust ciudat…”. Apoi pică şi el.

Ruxi se ridică, scoase spirtiera din geantă, o aprinse, puse deasupra castronelul de metal şi înăuntru ciocolata care începu să se topească. Lângă spirtieră puse cele şapte folii de staniol.

Apoi întinse foliile de plastic pe jos, puse cârpele, sticla de soluţie de clor şi peria la îndemândă, îşi puse mănuşile groase de cauciuc, halatul, boneta şi masca medicinală, desfăcu trusa, încercă cleştele în aer, respiră adânc şi scoase bisturiul…

…….

Când Dan-Alexandru Radu deschise ochii, constată că Ruxi dispăruse, iar Dragoş, Octav şi Tudor dormeau sforăind pe scaunele lor. Ridicându-se, aproape alunecă. Podeaua de gresie a bufetului era mai curată ca niciodată şi tocmai de aceea mai alunecoasă. Începu să-i ia la palme în tăcere pe Dragoş, Octav şi Tudor ca să îi trezească. Cei trei reuşiră să deschidă ochii într-un final.

„Băi, nu îmi simt picioarele”, constată Dragoş.

Senzaţia era însă alta. Nu mai simţea nimic de la genunchi până la brâu. Octav analiză şi el acest fapt şi concluzionă.

„Cred că asta vor să zică băutorii când spun că s-au îmbătat pulă”.

„Unde a dispărut femeia?”, îşi reveni şi Tudor.

Apoi se opriră fiecare uitându-se unul la altul şi începură să râdă ascuţit de vocile subţiri pe care fiecare dintre ei le avea.

În mod excepţional, Dan-Alexandru Radu păru că vrea să spună ceva, dar nu-i ieşi din gură decât scuipat.

Toţi patru făcură câţiva paşi nesiguri.

„Încheie-te, coaie, la şliţ”, îi zise Tudor lui Dragoş.

„Tu vorbeşti, nu vezi că ţi-ai pătat pantalonii de vin”, replică acesta.

Ieşiră din bufet.

„Să-mi bag pula!”, exclamă Octav. „Cineva a pus bomboane în pom. Uite, două, patru, şapte…”.

Se uitară toţi la cele şapte bomboane învelite în staniol. Dan-Alexandru Radu o culese pe prima. O molfăi puţin, apoi îi căzu din gură. Prin crusta de ciocolată a bomboanei se putea vedea un conţinut roşiatic, plin de pori.

„Bomboană cu umplutură de limbă de porc!”, râse Octav.

Cei trei luară apoi câte două bomboane de fiecare.

„Cam cărnoase”, constată Dragoş. „Dar ciocolata e bună”.

„Hai să ne pişăm şi să mergem”, zise şi Tudor.

Cei trei intrară fiecare în câte o cabină. Trecură câteva secunde, apoi se auzi un triplu urlet de jale:

„Coaie!”

„Coaiee!”

„Coaieee!”

În faţa unei oglinzi, Dan-Alexandru Radu urla şi el ceva, dar nu se auzea nimic, în lipsa unui organ care ar fi putut să-i articuleze durerea.

………

A doua zi, şeful lui Ruxi o felicită pentru treaba bine făcută şi o mângâie pe cap. „Ce cuminte şi blândă eşti tu! Aşa era toată lumea acolo unde ai lucrat până acum?”

Ruxi zâmbi graţios şi chicoti cristalin. „Nu chiar. Dar bănuiesc că s-au mai îmblânzit între timp…”

2 responses to this post.

  1. Posted by Radu on 06/01/2010 at 22:46

    Ce ciudat s-a terminat Dexter…

    Apreciază

    Răspunde

  2. […] prelungi de dor ale lupilor. În seara aceleiaşi zile Andrada, însoţită de vechea lor prietenă Ruxi, îl invită la o cafea şi îi trânti pe masă o ladă frigorifică şi 1.660 de […]

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: