Povestea lui Mazilique – toxiinfecţia will not be televised

Când Mazilique deschise ochii în prima zi a anului viitor desluşi mai întâi sticlele de alcool din jurul ei şi îşi explică astfel amnezia pe care o resimţea.

Îşi dădu seama că adormise cu capul pe masa unui local. Deshise radioul pe care îl găsi la tejghea şi nu auzi decât un fâşâit. Deschise televizorul atârnat de un perete şi nu văzu decât purici.

Ieşi afară, recunoscu Strada Lutherană, dar nu văzu nimic mişcându-se. Văzu, în schimb zeci de oameni întinşi pe jos cu spume la gură.

După un colţ apăru Dan-Alexandru Radu care se ţinea tăcând de burtă şi, după ce dădu impresia că horcăie ceva, continuă să tacă prăbuşit, la rândul lui, pe caldarâm.

Se întoarse şi văzu o firmă mare: „Chez Mazilique”. Intră şi fu întâmpinată de un bărbat obez care se juca absent cu un iPad.

„Sunt eu, Gheorghiţă”, îi zise. „Cât de mult nu îţi aminteşti”?

„Nu-mi dau încă seama”, zise Mazilique.

Aruncă o privire de ansamblu în local. Desluşi câteva perechi de cătuşe, un bici cu ciucuraşi roz, o antilopă impala mahmură, multe lanţuri şi o mâzgă care se întindea şi pe podea şi pe pereţi – cel mai probabil frişcă topită.

„Ca să fii scutită de penibil, sper că nu o să-ţi aminteşti nimic din seara trecută”.

„Nu-mi amintesc nimic din tot anul trecut”, răspunse Mazilique.

Gheorghiţă se desprinse cu greu la iPod, scoase câteva brioşe dintr-un clopot de sticlă şi începu să povestească cu gura plină.

……..

„De la o vreme (începutul anului trecut, mi se pare) erai peste tot. Deschideai o revistă, citeai inevitabil despre ascensiunea lui Mazilique  – pasiune, blog culinar, fenomen naţional, totul asezonat cu două-trei reţete originale. Porneai televizorul, cineva, undeva, încerca una dintre reţetele tale. Porneai radioul, câte un DJ se lăuda că a mâncat ceva via Mazilique. Ţi se acrea de viaţă şi deschideai internetul, nu puteai vedea nimic din cauza pop-up-urilor cu tine. În sfârşit, nu puteai nici să mai deschizi o cutie de prezervative că descopereai că sunt cu arome inspirate din reţetele cu fructe ale lui Mazilique… Nu-ţi mai aminteşti toate astea, acum, din cauza beţiei succesului, cred”.

Pe măsură ce Gheorghiţă, care acum trecuse la devorarea unei banana bread găsite într-un coş de gunoi, continua să povestească, Mazilique află că succesul blogului ei culinar fusese atât de mare, încât se văzuse nevoită la un moment dat să se teamă de concurenţa miilor de alte bloguri similare care apărură – majoritatea copii fidele.

„Multă vreme ai rămas numărul unu în topul preferinţelor, însă nu atât de categoric pe cât ai fi dorit. Ai vândut astfel tot ce ai avut şi ţi-ai deschis buticul acesta, pe strada Lutherană. Ideea era că, având utilaje mai bune, ai fi putut face reţete tot mai sofisticate, ceea ce ar fi constituit un avantaj clar în faţa competitorilor.

Blogul pe care prezentai reţetele era doar un teaser, nimeni nu era capabil să reproducă felurile de mâncare în bucătăria proprie, aşa că veneau aici, în local, să le mănânce. Câteva luni chiar ai avut succes. Apoi, atât blogul, cât şi localul, au început să piardă din audienţă şi clienţi.

Bucătarul Cinic te devansase…”

……..

Gheorghiţă îşi întrerupse povestirea, furat de ceea ce vedea pe iPod Touch.

„Uite ce mesaj citesc pe Twitter. «Care mai eşti în viaţă şi te poţi mişca, pune mâna pe o furcă, un topor, o rangă, un levier şi hai să îi venim de hac lui Mazilique». Ar trebui să povestesc mai repede”.

Astfel, Mazilique află cum Gheorghiţă îşi luase în joacă porecla de „Bucătarul cinic” şi se apucase să posteze reţete pe blogul personal.

Începuse cu „Nu ştiu ce cu păstăi”, continuase cu faimosul său „Chec” şi perseverase prezentând în postura celui care habar nu are să gătească reţete simple şi uşor de făcut.

Treptat, lumea încetase să mai meargă la Chez Mazilique, preferând să stea acasă şi să consume „nu ştiu ce”-urile Bucătarului Cinic.

„Rupsesei prietenia cu mine, dar cu adevărat furioasă nu ai fost decât când Jamie Oliver a venit în România şi a gătit împreună cu mine în direct la televiziunea poporului.

Încă mai alergam, pe vremea aia. Într-o dimineaţă m-am trezit cu o dubă care urcă pe trotuar, ai sărit din ea, mi-ai pălit una în cap şi m-ai adus aici. O săptămână am stat încătuşat în pivniţă, legat la ochi, fiind hrănit doar cu banana bread şi apă şi ascultând în continuu Muse.

Apoi ai venit la mine, mi-ai luat legătura de pe ochi şi mi-ai zis:

«Nu o să te iert niciodată pentru faptul că m-ai determinat să gătesc pentru grobieni. Află că o să am propria emisiune la televiziunea poporului, unde voi învăţa poporul să gătească reţete simple, uşor de făcut. Asta e victoria ta morală pentru care meriţi din plin chinul fizic la care te voi supune. Nu ştiu să gătesc simplu, dar voi învăţa folosindu-te drept cobai»”.

…….

Începând din ziua aceea, dieta lui Gheorghiţă fu compusă din mămăligi, tocane de cartofi, salate Boeuf, cartofi prăjiţi, omlete şi iahnii de fasole. Mazilique nu-l credea niciodată pe cuvânt. Avea însă semnele ei că reţetele sunt reuşite sau nu. Dacă Gheorghiţă suferea de toxiinfecţie alimentară, era de rău. Dacă nu, însemna că e pe drumul cel bun.

Emisiunea lui Mazilique la televiziunea poporului (Ia un mic de la Mazilique) avu un succes uriaş care îi mângâie într-o oarecare măsură orgoliul, dar îi strepezi şi dinţii.

Încercase zadarnic să strecoare printre reţetele de iahnie măcar câte o lasagna sau o raţă aromată la cuptor. Se izbise, însă, de fiecare dată de refuzul mai marilor din televiziune.

„Poporul vrea reţete simple, româneşti”, i se zicea.

Plânse cu lacrimi amare când fu nevoită să gătească mâncare de cartofi în direct cu Sorinel Puştiu’, îşi blestemă soarta când fu obligată să gătească mici pentru o adunare populară şi îl îndopă cu mujdei de usturoi pe Gheorghiţă de Sfântul Andrei, după ce prezentase în urma unori aprigi negocieri o emisiune despre sosuri.

Pe de altă parte, fu desemnată cea mai populară vedetă autohtonă, la egalitate de voturi cu Mircea Radu.

………

„Toată luna decembrie te-am văzut plimbându-te agitată şi vorbind singură. Înainte de Crăciun ai intrat râzând victorios la mine în pivniţă. «Capetele seci de la televiziunea poporului au fost de acord să mă lase să gătesc ceva mai sofisticat pentru Anul Nou. Nu te mai linge pe bot, nu îţi dau să guşti». Zile întregi, pe urmă, te auzeam râzând isteric în bucătărie”…

Mazilique urma să fie vedeta programului de Revelion a televiziunii poporului. Se lansă un concurs uriaş – echipe de reporteri urmau să străbată ţara în noaptea dintre ani şi să bată din uşă în uşă. Cei care ar fi avut pe masă reţeta prezentată de Mazilique aveau şansa de a câştiga 1.000.000 de lei.

„Afumătură de Cortinarius orellanus” fusese reţeta aleasă. Armate de profitori începură să cutreiere munţii şi pădurile în căutare de Cortinarius orellanus, care se vândură ca pâinea caldă. În seara de Revelion, întreaga ţară mirosea a ciuperci fripte…

…….

„Te-ai întors aici când bătea de Anul Nou. În loc să se audă pocnitori şi artificii, se auzeau urlete în tot oraşul. M-ai eliberat din lanţuri, mi-ai scos cătuşele, după care te-ai aşezat la masă şi ai început să bei şi să râzi. Nu-ţi spun ce-a urmat, ca să te scutesc de penibil”, mai zise Gheorghiţă, uitându-se visător la biciul cu ciucuraşi roz.

Îi povesti, însă, ce văzuse înainte de răsăritul soarelui, când Mazilique adormise cu capul pe masă şi el se putuse plimba pe străzi după atâtea luni.

„Oamenii ieşiseră de prin case şi alergau în toate părţile ţinându-se de cap sau de burtă. Se aruncau în zăpadă pe care o înghiţeau, urlând că le este sete şi nimic nu-i poate sătura. Cei mai mulţi se pişaseră deja pe ei. Apoi a urmat valul de diareici… Alţii deja intraseră în comvulsii şi horcăiau numele tău cu spume la gură”…

„Gata, Gheorghiţă, îmi aduc aminte”, spuse Mazilique. „Numai că nu înţeleg. Cortinarius orellanus nu-şi face efectul decât după o săptămână. Urma să plec din ţară liniştită…”.

„Am citit şi eu despre asta. Ştii, uneori, de fapt foarte des, ciupercile mai suferă şi mutaţii genetice”.
…..

2012 o prinse pe Mazilique pe o plajă a Insulelor Seychelles. Anul de succes 2010 îi adusese destule venituri pentru a mitui puţinii judecători rămaşi în viaţă în ţară, astfel că scăpă basma curată.

Renunţă la blogul pe teme culinare, în schimb îşi deschise unul nou, în care explica simplu, pe înţelesul tuturor, cum se descifrează iPod-uri şi alte gadgeturi similare. Avu un succes enorm, în toată lumea.

O vreme Gheorghiţă încercă să fie Hackerul cinic, dar eşuă lamentabil. Reuşi, însă, să trăiască decent din patiseria specializată în checuri pe care o deschise.

12 responses to this post.

  1. Posted by Cris on 02/02/2010 at 11:15

    Strike of genius!

    Apreciază

    Răspunde

  2. Posted by magda on 02/02/2010 at 13:46

    Suuuuuuuuper!!!!!!!!!!!

    Apreciază

    Răspunde

  3. Posted by writeman on 02/02/2010 at 17:45

    =))

    Apreciază

    Răspunde

  4. Posted by Iulian on 04/02/2010 at 11:07

    asa, si?

    Apreciază

    Răspunde

  5. Posted by doina on 05/02/2010 at 12:41

    O poveste geniala, de cacat, cum bine ai incadrat-o🙂 Hai, ca poti mai multe, nu te opri🙂

    Apreciază

    Răspunde

    • Multumesc ca ai intrat, iata, pentru a treia oara pe acest blog. Ti-am sters ultimele doua comentarii pentru referirea la spume, nu la cacat. Personajele din povestirile mele de cacat imi sunt prieteni, deci nu e vorba de spume, ci de o joaca pe care daca ei nu ar aprecia-o nu ar mai continua.

      Ar fi util sa-mi zici si ce anume nu-ti place din ce ai citit. Una e sa critici, alta e sa insulti.

      Apreciază

      Răspunde

  6. a se nota, in caz ca e relevant, ca eu apreciez toxiinfectia alimentara😉

    Apreciază

    Răspunde

  7. Posted by doina on 07/02/2010 at 18:24

    Nu-mi face nici un fel de placere sa intru in acest fel de intelegeri intre prieteni, mai ales ca mazilique spune, pe blogul ei, ca nu o cunosti🙂 Probabil ca intre timp s-a mai schimbat cite ceva. Enjoy. Orice te bucura.

    Apreciază

    Răspunde

  8. Posted by flower on 08/02/2010 at 0:00

    ok, am inteles, esti cinicu’………. Dar cu mazilique ce ai? Si, chiar asa, zice ca nu te cunoaste. Deci, te roade cumva invidia? Daca nu, pune burta pe tigaie si vezi ce iese.

    Apreciază

    Răspunde

  9. heeei, nu intelegeti gresit, pe mine m-a amuzat sincer povestea si, in general, imi place cum scrie bucatarul flegmatic si apreciez ironia bine plasata🙂

    Apreciază

    Răspunde

  10. […] aruncand un ochi pe o poveste scrisa de ‘Bucatarul Flegmatic’ Dan-Alexandru Radu, care si-a imaginat cam ce toxiinfectie alimentara i-ar lovi pe oameni daca eu as avea un bistro […]

    Apreciază

    Răspunde

  11. […] The busiest day of the year was February 2nd with 606 views. The most popular post that day was Povestea lui Mazilique – toxiinfecţia will not be televised. […]

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: