Povestea unei conferinţe de presă din Ucraina

Ca orice om lipsit de inspiraţie, sunt nevoit să dau reluări. Iată, deci, o poveste pe care am scris-o anul trecut în Ucraina, după ce luasem parte la o conferinţă de presă cât se poate de anostă.

Pe atunci aveam un stil mai studiat şi mă preocupau problemele de moralitate…
………………………….

Conştient de problemele sale grave de orientare, Dan-Alexandru Radu îşi roti cu atenţie ochiul, evaluând potenţialele pericole. În faţă, cât se poate de evident, un microfon cât o ţepuşă. În dreapta, ţepii cheratinoşi ai bărbii unui grec timid şi enervant. În stânga, gazda ucraineană, un om osos şi cu pantofi cu bot ascuţit. Pe urechi – căştile pentru traducerea plictisitorului de la prezidiu şi el un fel de ministru.

Astfel, Dan-Alexandru Radu constată că dacă avea să fie doborât de somn, ceea ce era mai mult decât posibil, îl pândeau tot felul de pericole pe o rază de 180 de grade.

Pentru că microfonul din faţă era totuşi bont la vârf, posibilitatea de a rămâne chior, în cazul în care i-ar fi picat capul, era una minoră. Pericolul venea însă de la faptul că căderea capului său ar fi fost amplificată de microfon. Astfel ar fi atras atenţia asupra sa, ceea ce l-ar fi împiedicat să doarmă apoi confortabil.

Dacă s-ar fi prăvălit peste ziaristul grec din dreapta, exista posibilitatea puţin probabilă, ce-i drept, de a se încurca în cârlionţii bărbii demne de un popă ai colegului său, dar oricât de mici ar fi fost aceste şanse, Dan-Alexandru Radu nu era dispus să îşi asume riscuri.

Nici varianta de a cădea peste ucraineanul din stânga nu i se păru atractivă, pentru că deşi individul se dovedise prietenos până la acel punct, exista şi posibilitatea ca acesta să devină agresiv, iar Dan-Alexandru Radu se ferise toată viaţa să se bată cu slăbănogi, pentru că obosesc greu şi înţeapă tare când lovesc.

Concluzionă că unica soluţie era să alunece treptat pe fotoliu, astfel ca punctul de echilibru al corpului său să se odihnească pe marginea fotoliului, aşa încât trunchiul să nu aibă altă posibilitate decât să se lipească de speteaza comodă.

Mai rămânea doar să găsească o metodă de a nu fi văzut cu ochii închişi şi ar fi putut să doarmă în linişte, fiind atent doar să nu se sufoce cu firul căştilor pentru traducere.

Nimic mai simplu! Tot ce trebuia să facă era să scoată discret firul căştilor din mufă, ceea ce ar fi rezolvat dintr-un foc două probleme:

1) Tensiunea firului ar fi slăbit, înlăturându-se astfel pericolul de strangulare;

2) Cu această ocazie nici nu ar mai fi auzit traducerea şi s-ar fi putut lăsa în voia somnului la care vorbele în rusă ale vorbitorului ar fi contribuit de minune, pentru că nu e limbă care să îmbie mai mult la somn decât rusa.

Pentru a evita să fie văzut cu ochii închişi, în timp ce ar fi dormit, Dan-Alexandru Radu se hotărî să recurgă la un truc. O mână proptită în falcă şi sprijinită cu cotul de braţul fotoliului ar fi rezolvat nu una, ci două probleme:

1) Stând cu mâna în falcă şi cu degetele răsfirate pe obraz, faptul că are ochii închişi ar fi fost îndeajuns de bine mascat. Mai mult decât atât, ar fi dat chiar impresia că cele spuse la conferinţa de presă la care se afla, l-ar fi pus serios pe gânduri.

2) Cotul proptit în braţul fotoliului ar fi constituit şi o măsură de siguranţă, împiedicându-i capul să se bălăngăne în timpul somnului.
Când trebui să pună în practică cele propuse, însă, realiză că plănuise totul destul de superficial.

Uitase că ia în calcul o serie de alţi factori.

În foarte mare, factorii respectivi se reduceau la o singură persoană – jurnalistul grec din dreapta. Pe când încerca să doarmă, Dan-Alexandru Radu descoperi că cârlionţii din barba grecului erau doar unul dintre multele aspecte neplăcute ale acestuia.

Atunci când se lăsase mai jos pentru a se lăsa pradă somnului, fu învăluit de un melanj de semnale olfactive contradictorii. Fiind nevoit să respire pentru a supravieţui (deşi în acest moment supravieţuirea nu i se mai păru chiar vitală, decesul devenind o opţiune demnă de luat în calcul) fu nevoit să şi evalueze semnalele olfactive menţionate. Distinse nu mai puţin de patru mirosuri bine definite, precum şi un număr mai greu de definit de izuri subtile, deşi la fel de neplăcute.

A: Mirosuri bine definite:

a) Deodorant ieftin;

b) Transpiraţie, cel mai probabil acumulată pe parcursul mai multor zile;

c) Păr nespălat;

d) Mătreaţă.

B: Mirosuri subtile

a) Ciorapi nespălaţi cu aromă estompată de bocanci încălziţi de purtare;

b) Halenă de carnivor şi băutor de ceai;

c) Sebum combinat cu praf şi transpiraţie cu aluviuni de mătreaţă;

d) Caca neşters în mod riguros;

e-z) Neidentificabile.

Chinul olfactiv nu era singurul inconvenient, însă. Obişnuit deja cu insectele din camera sa de hotel, Dan-Alexandru Radu recunoscu imediat acţiunea acarienilor care începură să îi provoace mâncărimi. Constată că nivelul de iritare dermatologică creşte în momentul în care grecul se mişcă brusc sau îşi trece mâna prin păr.

În fine, dacă aceste două neplăceri ar fi putut fi, prin absurd, trecute cu vederea, faptul că grecul se foia în mod continuu în fotoliu era un indicator clar că ideea de a trage un pui de somn lângă el era nerealistă.

Nu trebuia neglijată nici statura grecului, care e drept că nu avea mai mult de 175 de centimetri înălţime, dar cântărea în mod evident peste 100, dacă nu 110 kilograme.

Exact când Dan-Alexandru Radu recunoştea în statura grecului o potenţială piedică în calea drumului său către ţara somnicului, elenul îi confirmă toate temerile izbindu-l cu câteva kilograme de grăsime din zona şoldului în momentul în care se balansă de pe o bucă pe alta în încercarea de a-şi găsi punctul de echilibru şi confort.

Vecinătatea grecului atinse culmea inconvenabilului în momentul în care insistă să pună o întrebare plictisitorului de la prezidiu, dar nu ştiu să folosească microfonul care îi fusese alocat aşa că se aplecă peste cel al lui Dan-Alexandru Radu şi, implicit, peste Dan-Alexandru Radu în sine.

Dan-Alexandru Radu fu strivit de grec şi de două întrebări pe care şi le puse:

1) „Mamă, de ce m-ai mai făcut?”

2) „Dacă îl pleznesc pe grec se poate spune că răspund cu un rău voluntar unui rău involuntar, ceea ce mă transformă într-un om nedrept?”

Până să decidă dacă avea sau nu să-şi pună în practică dorinţele, acarienii şi mirosurile, atât cele definite, cât şi cele subtile venite dinspre grec îl făcură pe Dan-Alexandru Radu să reacţioneze în mod spontatn.

Strănută.

Adept convins al politeţii, Dan-Alexandru Radu ar fi dus în mod normal mâna la gură. Lipsa de respect pentru grec îl făcu, însă, să uite de această normă elementară a comportamentului în societate.
Elenul încercă să se ferească în momentul în care Dan-Alexandru Radu arătă semnele iminente strănutului (privirea lăcrămos – tăioasă, nara încreţită, sprânceana încruntată, dinţii rânjiţi, postura agresivă), dar cele 100-110 kilograme pe care le căra după el îl împiedicară să fie foarte sprinten. Inutil să mai spunem că chiar dacă ar fi fost Usain Bolt, ar fi fost extrem de dificil să întreacă în viteză mucii lui Dan-Alexandru Radu, care fură expulzaţi spre el cu mai bine de 10 metri pe secundă.

În secundele care urmară, grecul fu încercat de dilema de a şterge sau nu mucii lui Dan-Alexandru Radu de pe el.
Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost un semn evident că este deranjat de mucii străini care îl acoperiseră, iar dacă se arăta deranjat, putea da naştere la tensiuni ce ar fi condus la neplăceri.

Dacă n-ar fi făcut-o, tensiunile nu ar fi luat naştere, dar el ar fi rămas nu doar cu muci străini pe el, ci şi cu o insatisfacţie de natură morală, simţindu-se umilit.

În acelaşi timp şi Dan-Alexandru Radu căzuse pradă unei dileme:

Dacă nu îşi cerea scuze pentru ceea ce făcuse, ar fi rămas în memoria grecului drept un nesimţit.

Dacă îşi cerea scuze, însă, ar fi fost nevoit să mintă în mod grosolan, pentru că nu îi părea deloc rău pentru ceea ce făcuse.

Până să se decidă, cele 20 de ţigări pe care le fumase în noaptea precedentă îşi făcuseră efectul, iar Dan-Alexandru Radu fu cuprins şi de o criză de tuse cu expectoraţii.

De data aceasta refuză în mod intenţionat să ducă mâna la gură. Ba chiar se aplecă asupra grecului ca şi cum tusea l-ar fi îndoit de şale.

Grecul se restrânse cât era el în stare de mult şi pe toată durata conferinţei se ţinu cât se putea de departe de Dan-Alexandru Radu.

Acesta schiţă un zâmbet de satisfacţie de dimensiunea unei felii de pepene.

Iată motivele lui de satisfacţie:

a) Ideea că grecul îl consideră acum un nesimţit nu-l mai afecta pentru că şi el avea aceeaşi părere despre grec. Astfel îşi recăpătă echilibrul psihic.

b) Reuşise să mascheze răul voluntar pe care voia să-l facă grecului, într-unul involuntar şi să salveze în acest fel aparenţele.

c) Putu în sfârşit să se adâncească într-un somn deplin.

Îl treziră, însă, după cinci minute, zgomotele ziariştilor care se ridicau. Conferinţa se terminase. Grecul alesese să parcurgă un întreg rând de scaune în direcţia opusă, doar pentru a nu mai interacţiona cu Dan-Alexandru Radu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: