Povestea abominabilei Lex şi a pisicilor ei ucigaşe

1-yoshy

„Ia mizeria asta de Krantz-pui din faţa ochilor mei”, zise Bibi aruncându-i lui Lex o privire ucigaşă.

„După tot ce am făcut pentru tine, nici măcar mâncare adevărată nu poţi să ne dai”, o întrebă şi Peanut cu vocea ei de cafegioaică.

„Ceva crud, ceva gras”, şuieră şi Yoshy mârâind printre dinţii lui feroci. Lex, încovoiată de durerea de rinichi, umilă şi descurajată, tuşi a jenă.

„Pune şi tu mâna la gură, ne umpli de dioxid de titan şi excipienţi… În loc să te îndopi cu ketonal, mai bine ai face nişte poze mai de Doamne ajută şi ai vinde şi tu ceva”, îi zise acru-sfătos şi Oreste.

„Cine, asta”, pufni Pitica lingându-se a lehamite pe ceafă. Doar Piticu i se frecă afectuos de un picior şi îi înfipse dinţii în gambă.

„Ce vrei, mi-e foame”, îi zise apoi clipind din ochii lui duioşi.

Pitica se făcu comodă pe un fotoliu, mută televizorul pe Realitatea TV şi îi zise lui Lex ţintind-o cu telecomanda:

„Uite, încep paradele de Ziua Naţională! Marş la produs!”…

………

Lex coborî şchiopătând scările şi o luă la pas spre autobuz prin frigul de afară. Cantitatea impresionantă de ketonal pe care o înghiţea zilnic, însă, o făcea să nu simtă nici vântul, nici lapoviţa. Tresări doar când o babă îi înfipse cotul în rinichi, ca să se asigure că nu va pierde un loc pe scaun. Până în centru, Lex îşi imagină baba stropită cu benzină, implorând-o să nu-i dea foc.

Şi pisicile ei îi mai făceau răutăţi, dar măcar faţă de ele avea o responsabilitate. Toţi oamenii ăştia care o duşmăneau, însă, ce voiau de la ea? Faţă de ei nu avea nici o obligaţie.

Coborî lângă Primăria Sectorului 2. De Ziua Naţională se împărţeau fasole şi cârnaţi.

Baba respectivă îi mai trase un cot în rinichi şi se repezi la coadă. Trase câteva cadre, dar orice ar fi făcut nu reuşea să fixeze albul, toate pozele băteau în mov. Lăsă aparatul şi se uită la mulţime. Poate de la frig, poate de la ketonal, şi în viu oamenii tot mov îi vedea.

Renunţă să-şi mai bată capul şi îşi văzu de treabă. Iertă violenta babă când o văzu dând coate şi altora la coada pentru ţuică fiartă. Iată nişte cadre pe care le putea vinde. La finalul evenimentului, mergând pe şapte cărări baba îi reporşă:

„Nu ştii decât să profiţi de oameni, dar ceva pentru ei nu vrei să faci!”.

Poate de la ketonal, poate de la aceste cuvinte, Lex se emoţionă. Crăciunul sta să vină, de ce nu ar face un gest frumos?

„Dacă te mulţumeşti cu nişte Krantz pui, poţi să iei cina la mine acasă. Îţi dau şi nişte vin fiert, ţigări, te las să faci şi un duş… Cam ai nevoie”…

Se întoarse acasă cu câteva cadre decente şi o babă lacomă, care strâmbă din nas la Kranţ pui, dar găsi alte lucruri utile în frigider. Îi bău tot vinul, îi mângâie pisicile care păreau să aprecieze foarte mult prezenţa ei, după care intră în baie.

Pisicile o urmară.

Cât timp Lex trimise pozele la diferite publicaţii, din baie se auzi o larmă de mieunături întărâtate şi câteva ţipete de babă fumătoare.

Când Lex deschise uşa, pisicile ei abia dacă mai lăsaseră puţină carne pe oasele pensionarei.

„În sfârşit ai făcut şi tu ceva bun”, îi zise Pitica lingându-şi mustăţile roşii.

„Cam aţoasă, dar merge”, molfăi şi Peanut.

„Hai, Yoshy să fumăm o ţigară”, zise şi Piticu în timp ce Yoshy se scobea în dinţi.

„Ce stai ca proasta-n drum”, îi zise Oreste lui Lex, care se gândea înmărmurită cum o să cureţe toată mizeria de pe pereţi.

„Să nu-mi spui că ai probleme de conştiinţă? Ce-au făcut oamenii pentru tine? Ce bucurii ţi-au adus? Sentimentele alea călduţe şi pufoase pe care ţi le oferim de atâta amar de ani nu merită şi ele o recompensă? Data viitoare să aduci ceva mai tânăr…”

…………

Pertinenţa argumentelor pisicilor fu confirmată şi de Dan-Alexandru Radu pe care Lex îl chemase, la trei noaptea, să scape de cadavru.

Acesta ascultă povestea în tăcere şi, cât timp sparse în mai multe bucăţi coloana vertebrală a babetei cu un satâr, continuă să tacă. Dădu din cap aprobator aflând ce spusese Oreste şi nu făcu decât un singur reproş.

„Cât economiseşti pe Krantz pui, dai apoi pe produse de curăţat, dacă o ţii în ritmul ăsta. Pe viitor ar trebui să-ţi alegi şi tu nişte meniuri mai bogate”, spuse într-o doară, după care plecă să arunce rămăşiţele babei în recent descoperitul cimitir din centrul Capitalei, lăsând-o pe Lex să vadă cât de bine curăţă Axionul sângele de pe faianţă.

„Uşor de zis, mai greu de înfăptuit”, îşi zise în primă instanţă Lex, însă metoda perfectă o descoperi la începutul anului care urmă.

Dan-Alexandru Radu dădu într-un final o petrecere de inaugurare a garsonierei lui de două camere, pe care o urmări impasibil dintr-un colţ.

Când plictiseala era în toi, Lex scoase din inerţie aparatul foto, ceea ce încălzi atmosfera până la punctul în care deveni fierbinte datorită orgiei care începu să se desfăşoare la lumina bliţurilor. Lex realiză, cu această ocazie, că nimic nu dezinhibă omul mai mult decât un obiectiv foto îndreptat cum trebuie. Îi pică fisa!

…………..

La puţin timp după aceste evenimente, o legendă urbană se răspândi printre corporatiştii bucureşteni.

Există o fotografă care ştie exact ce să spună şi cum să te facă să stai la poze în aşa fel încât, fiecare team-building să se transforme dintr-un prilej de jenă şi tensiuni, într-o orgie.

Pozele sunt senzaţionale şi nu răsuflă nicăieri. În loc de bani, fotografa cere ketonal la discreţie, jucarii pentru pisicile ei, care vor asista la petrecere, iar ca răsplată are o singură pretenţie – unul dintre participanţii la orgie va dispărea la final şi nu va mai fi văzut niciodată.

Chiar şi cu acest preţ, sau tocmai datorită riscurilor care făceau jocul mai seducător, se găsiră zeci de doritori.

Într-unul dintre team-building-uri, Yoshy nu mai avu răbdare şi începu să muşte dintr-un corporatist care leşinase de la băutură. Până să se prindă ceilalţi, nefericitul rămăsese fără picioare.

„Staţi fără griji”, linişti Lex asistenţa, „este timpul să vă iniţiaţi în acromofilie”, şi coroporatiştii începură să facă sex cu proaspătul ciung. Câţiva nu suportară însă ideea şi începură să vomite.

„Nicio problemă”, îi linişti Lex, „este timpul să vă iniţiaţi în emetofilie”, şi corporatiştii cunoscură plăcerile unui „duş roman”.

Câţiva făcură pipi pe ei din teroare şi entuziasm, Lex înlesnindu-le calea către „duşul auriu”.

Nu scăpară nici cei care îşi făceau cruci înfricoşate, Lex iniţiându-i pe ceilalţi în tainele hierofiliei.

Toţi părăsiră locul decişi să nu vorbească niciodată despre ceea ce făcuseră, aşteptând totuşi pozele pentru rememorări solitare şi lăsând amputatul în urma lor spre fericirea pisicilor lui Lex.

Nu uitară totuşi să plăteasă un tarif piperat pentru curăţenie, de care se ocupă Dan-Alexandru Radu.

Curând, legenda se răspândi şi printre politicieni, Lex introducându-i în arta clismofiliei, pentru a le topi inhibiţiile şi părerile prea bune despre sine ce îi împiedicau să se desfăşoare firesc.

Yoshy şi compania se îngraşară de pe urma consilierilor locali dispensabili.

Nu se lăsară mai prejos nici şefii poliţiei, care nu marşară decât la nişte banale practici sado-maso, dar măcar lăsară în urmă subinspectori graşi la care pisicile ronţăiră zile întregi.

Nu trecu mult şi presa semnală dispariţia misterioasă a unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii, despre care ceilalţi membri, suspect de zâmbitori când li se luară interviuri, nu ştiură să dea multe detalii.

…………

„Şi totuşi, Piticu’ meu scump, ceea ce mă defineşte pe mine, ca om, nu e talentul de a-ţi furniza hrană şi nici acela de a-mi calma crizele de rinichi prin ingerarea de cantităţi industriale de ketonal. Trebuie să ies pe teren să fac şi fotografii de presă, nu doar din acelea speciale, de care vă plac vouă”.

Ceea ce Lex îi spusese pisicii care nu voia să o lase să plece din casă era un fel de glumă. Ziarele îi publicau în continuare pozele, însă uitau să le şi plătească.

Nevoia de bani dispăruse (chit că nu tarifa petrecerile private pe care le organiza, victimele care cădeau pradă pisicilor aveau mereu la ele câte un portofel plin, sau câte un gadget de valoare). Totuşi, în mintea înfierbântată de ketonal a lui Lex, a nu i se plăti drepturi de autor era echivalent cu a i se nega statutul de autor.

Pentru prima dată se gândi că oamenii cu care are de-a face merită să sufere nu doar pentru a-şi satisface pisicile, dar şi pentru a-şi satisface orgoliul.

Îi împărăşi aceste gânduri lui Dan-Alexandru Radu în timpul unui festival de muzică lăutărească.

Dan-Alexandru Radu tăcu în timp ce o asculta, şi, după ce ridică indiferent din umeri, continuă să tacă.

Lex trase concluzia că depinde numai şi numai de ea să pună capăt indiferenţei. Învinovăţi, mai întâi, clasa politică, pentru că în ceea ce priveşte drepturile de autor nu se preocupă decât de taxare, nu şi de drepturile în sine.

Învinovăţi apoi presa, pentru întârzierile de plată a drepturilor.

„Dan-Alexandru Radu”, spuse, după câteva secunde, „în loc să scrii pe blogul tău de căcat, mai bine ai face şi tu un reportaj de Doamne ajută”.

…………..

O vreme, pisicile lui Lex se hrăniră cu angajaţi ai Petrochim Piteşti.

În aceeaşi perioadă, presa se preocupa de siguranţa instituţiilor publice sau private în caz de incendiu. Mai multe reportaje arătaseră că detectoarele de fum din Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni sau chiar Casa Presei nu funcţionează, ceea ce declanşă o campanie de înlocuire a acestor sisteme.

Lex îşi aminti că are studii de arhitectură şi se alipi firmei care câştigase licitaţia în calitate de consultant de design interior.

Un vicepreşedinte al companiei dispăru în condiţii neelucidate în aceeaşi perioadă.

Faţă de aspersoarele clasice, care stropeau cu apă, în cazul în care se detecta fum şi temperatură crescută, cele montate de firma câştigătoare a licitaţiei conţineau o substanţă diferită, bazată pe spumă poliuretanică.

După instalarea sistemelor, toată lumea se declară mulţumită, supărător fiind doar un miros discret de benzină cu cifră octanică joasă care persistă câteva zile.

……….

Peanut plescăi greoi şi începu să lingă o lămâie.

De ceva timp era hrănită doar cu lideri minori de sindicate care lăsau în urmă un gust destul de slinos.

Lex parcă avea telefonul lipit de ureche:

„Patru părţi zahăr, şase părţi nitrat de potasiu. Aveţi grijă să ţineţi flacăra la minimum, da? Pa, pa, pa, pa…” (….) „Bun, luaţi nişte borcănele, eventual cu sticla subţire, turnaţi benzină cât să se umezească pereţii interiori, după care presăraţi permanganat de potasiu într-un strat uniform pe toată suprafaţa intrioară… Găsiţi permanganat la orice pet-shop, se pune în acvarii… Exact, explodează la impact”…

Liderii majori de sindicate aveau şi ei telefoanele lipite de ureche, ameninţând cu proteste la toate televiziunile.

Cu o săptămână înainte de marele protest, însă, nici dozele triple de ketonal forte nu mai reuşeau să îi calmeze lui Lex crizele de rinichi. Le lăsă pisicilor de mâncare un adjunct al SPP şi un ofiţer al Jandarmeriei şi plecă la tratament într-o clinică privată din Viena.

………..

Întinsă pe patul din rezerva proprie a spitalului, Lex se uita la CNN aşteptând să fie dusă în sala de operaţii. Un breaking news îi atrase atenţia: „Terrorist attacks amid riots in Bucharest, Romania”, scria pe burtieră, în timp ce pe mai multe ferestre ale ecranului erau imagini cu palatele Cotroceni, Victoria şi Cotroceni cu geamurile sparte şi fum gros ieşind pe ferestre.

Grupurile de sindicalişti continuau să arunce cu fumigene spre aceste clădiri, iar în momentul în care cei dinăuntru ieşeau urlând de durere în stradă, erau luaţi la ţintă cu borcane care explodau la impact.

Victimele izbucneau instantaneu în flăcări puternice, care nu numai că nu se stingeau când pompierii le stropeau cu apă, ci mai rău se înteţeau.

CNN preluă în direct şi imagini din sediul unei televiziuni de ştiri, unde jurnaliştii puteau fi zăriţi în culise alergând haotic acoperiţi de o substanţă aparent corozivă care continua să se prelingă din dispozitivele anti-incendiu din tavan.

Alături de ei alergau surprinşi şi sindicaliştii care veniseră să protesteze împotriva dezinformării cu aceleaşi fumigene şi bombe artizanale.

Potrivit unor surse, atacuri similare, însoţite de efectele corozive ale substanţei neidentificate ce curgea din aspersoare, se petreceau în majoritatea redacţiilor de ştiri ale televiziunilor şi ziarelor din Bucureşti.

Lex nu mai apucă să vadă sfârşitul zilei de proteste şi atentate, fiind cuprinsă de efectul călâi şi pufos al anesteziei şi dusă în sala de operaţii.

……………

Se trezi cu o durere surdă în zona rinichiilor şi cu capul mai limpede decât fusese în ultimii ani.

„Operaţia a fost un succes. Vă sfătuim serios să renunţaţi la ketonal, de acum înainte, nu mai aveţi nevoie de el”.

Îşi petrecu convalescenţa citind ziare în limba engleză din care află că în România este un vid de putere, majoritatea oamenilor politici sfârşind în incendii sau sub jeturi de napalm artizanal, introdus, nu se ştie cum, în dispozitivele anti-incendiu din clădirile în care îşi desfăşurau activitatea.

Informaţiile erau, însă, confuze, având în vedre că floarea jurnalismului românesc pierise în condiţii similare şi nu prea mai avea cine să dea ştiri clare despre ceea ce se petrecuse în realitate.

Mai află şi că suspectul principal pentru atentate era considerat Dan-Alexandru Radu, care tăcu în timpul anchetei şi continuă să tacă pentru restul vieţii în închisoare.

Ajunsă înapoi în Bucureşti, Lex deschise telefonul mobil care fu inundat de zeci de SMS-uri. Erau oferte de angajare pe bani grei în posturi de şef al departamentelor foto ale majorităţii ziarelor. Presa se zbătea şi ea într-o penurie de angajaţi.

„Gata cu petrecerile noastre private”, le zise pisicilor când ajunse acasă. „De-acum înainte pot să vă iau de mâncare din salariu”.

Pisicile mirolăiră vesel şi începură să i se frece de picioare. Lex se uită la zecile de flacoane de ketonal răspândite prin apartament şi brusc realiză că, în general, pisicile nu vorbesc.

Îşi mai aminti că în 1% din cazuri, ketonalul duce la tulburări psihice.

………..

Ruşinată, Lex nu dădu curs nici unei oferte de angajare.

Cum ketonalul nu-i mai întuneca judecata, preferă o carieră politică, profitând de vidul de putere creat şi de sutele de fotografii compromiţătoare pe care le avea la dispoziţie. La scurt timp deveni preşedinta republicii.

2 responses to this post.

  1. Posted by iLL on 20/12/2010 at 18:33

    :))

    Apreciază

    Răspunde

  2. Posted by Varlam on 23/12/2010 at 15:21

    Doamne , din 6 pisici, si 1 Lex cat poti sa dezvolti .
    Bravo, cred ca ai avut numai 10 la Romana.
    Mintos rau.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: