Poveste de Anul Nou II

Poveste de Anul Nou II

Cine avusese ghinionul să-l cunoască pe Dan-Alexandru Radu trecuse succesiv prin mai multe etape ale caracterizării în ceea ce-l priveşte.

Multă vreme dura realizarea faptului că făptura posacă şi aparent non invazivă cu care avea de-a face este o fiinţă umană, iar odată ce vălurile de invizibilitate care păreau să-l înconjoare se disipau, ieşeau la iveală o seamă de defecte unele tolerabile, altele nedemne de a fi luate în seamă.

Un caracter infect, cu siguranţă, însă în mod insidos pasabil, căci Dan-Alexandru Radu nu făcea aparent niciun efort să îşi impună voinţa lui dezagreabilă asupra celor ce îl înconjurau.

Te trezeai, totuşi în faţa faptului împlinit – toată voia bună dispărea, iar a-i imputa ceva ar fi însemnat să insişti asupra unor lucruri scârbavnice.

Cu timpul înceapea să fie perceput ca un rău nu necesar, dar totuşi de neînlăturat. Nu trecea însă mult timp şi, nefericiţii care erau prinşi în plasa prezenţei sale malefice constatau că, dacă Dan-Alexandru Radu nu era cumva fiul Satanei, atunci cu siguranţă Satana era fiul lui. Prea târziu, însă, pentru că această ultimă constatare venea când cunoştinţa lui Dan-Alexandru Radu era deja prinsă iremediabil în nisipurile mişcătoare ale influenţei sale.

Pesimismul întuneca totul. Orice speranţă era abandonată, orice elan lăsat dracului să se stingă. Ghinionistul continua să trăiască convins că totul este posibil, dar nimic nu merită încercat.

……………..

În niciun moment nu se manifesta nefasta influenţă a lui Dan-Alexandru Radu mai virulent decât în preajma Anului Nou. Flegmatic şi neinteresat în general, Dan-Alexandru Radu devenea veninos în preajma sărbătorilor, reuşind să îngenuncheze spiritul Crăciunului din două vorbe de căcat oricărui imprudent care îi adresa cuvântul.

„Multă sănătate şi fericire în noul an”, îi mai zicea câte unul.

„Ceea ce spui matale e ilogic. Odată cu trecerea anilor sănătatea se degradează iremediabil, fapt ce aduce orice, numai fericire nu”, replica Dan-Alexandru Radu cu vocea lui de melc.

Cuvintele lui nu răzbeau de la bun început prin scoarţa cerebrală a victimei. Abia când îi aluneca pe gât a doua sarma realiza că anul care vine ar putea fi şi ultimul, că nu face altceva decât să-şi sărbătorească apropiatul sfârşit.

Îşi vomita piftia peste masa plină de invitaţi, propagând o scârbă care rămânea apoi cu el ca o ciumă.

Puţinii lui prieteni, cu minţiile tulburate de alcool şi alte substanţe care alterează conştiinţa, încă mai făceau greşeala să vrea să-l scoată din casă de Revelion.

„Hai să ne distrăm”, îi ziceau.

„Distracţia presupune absenţa atenţiei. Absenţa atenţiei o realizaţi abuzând de substanţe care crează dependenţă. Curând veţi deveni dependenţi de lipsa atenţiei. De-asta nu o sa ajungeţi niciodată nicăieri, iar orice efort de ameliorare a vieţii voastre de căcat se va disipa, voi nefiind capabili de o minimă concentrare”, răspundea generând hohote de râs incredule.

Alcoolul însă nu le tihnea puţinilor prieteni, în momentul decisiv. În loc de distracţie se aşternea tăcerea şi se instala gândul ratării. Ratarea apărea implacabilă, orice efort de a o înlătura futil.

Continuau să bea, fără să simtă plăcere, iar în mahmureala de a doua zi nu se întrevedea nicio sepranţă de mai bine.

„Nihilismul tău de frondă nu mă afectează, Dan-Alexandru Radu. Secolele de tradiţie sunt mai puternice decât depresia ta de moment. Am instalat bradul, am cârnaţii puşi la uscat pe balcon, tot ce-a fost rău anul ăsta am uitat, acum sărbătoresc renaşterea cu o sticlă de vin bun, de la ţară”, îi spuneau cei ce-l cunoşteau mai puţin.

„Viaţa în întreaga emisferă nordică se zbate să supravieţuiască intemperiilor, iar matale vorbeşti de renaştere în timp ce contribui la tăierea copacilor şi a porcilor? Sentimentul sărbătoresc de care vorbeşti este doar o impresie falsă generată de vinul care îţi omoară celulele nervoase”.

Îi întorceau spatele, dar când vedeau bradul în faţa ochiilor le dispărea orice sentiment de sărbătoare, iar globurile spânzurare de crengi le oglindeau propria ticăloşie.

Mai rău e că vorbele de căcat care le tulburau vieţile nu erau asociate cu Dan-Alexandru Radu. Acesta reuşea să se menţină invizibil în ochii victimelor sale, iar vorbele de căcat care însumau concepte de aceeaşi natură pluteau în aer parcă de la sine, precum o revelaţie venită prin intermediul Duhului Sfânt.

…………………

Ca de obicei, în seara de 31 decembrie 2010, Dan-Alexandru Radu îşi ignoră complet urările primite prin SMS, lăsă telefonul să sune când cunoştinţele voiau să-i zică de bine şi, după ce mâncă ca un porc, semn că ce le zice altora nu se aplică şi în cazul lui, se băgă la somn.

Mârâi posac când începu valul de pocnitori şi artificii, dar nu deschise ochii decât atunci când auzi zgomotul unor lanţuri târându-se pe covorul neaspirat din dormitorul personal.

„Gheorghiţă”?, tresări Dan-Alexandru Radu uitându-se jumătate uimit, jumătate iritat la bărbatul care, întins pe spinare pe jos, luase la piept greutatea pe care o târa după el ataşată de nişte lanţuri şi făcea abdomene.

„Neah, eu sunt Fantoma Anilor Noi Care Au Trecut”, zise Gheorghiţă absent, cu ochii în ipad.

„Check out the 30 push-ups I did with my ball ‘n’ chain. Duration 0:03:00 | Calories Burned 71”, transmise el pe Twitter şi Facebook, după care se răsti la Dan-Alexandru Radu:

„Zi, bă, nenorocitule, nu ţi-e frică de mine?”.

„Sunt complet căcat la cur”, răspunse Dan-Alexandru Radu, exprimând mai mult o dorinţă decât replică tăioasă.

„Eşti evident efectul colesterolului rău al unei mese îmbelşugate. O vizită la budă şi o să dispară şi vedenia”.

Coborî din pat şi se duse la baie abia târându-şi paşii. Confuz, în loc să facă o treabă mare, rămase în picioare şi slobozi un pipi.

Fantoma Anilor Noi care au trecut îşi iţi capul prin uşă şi se uită discret la penisul lui Dan-Alexandru Radu.

„Gheorghiţă, nenorocitule, până la urmă tu eşti”, realiză acesta cu groază şi frustrare.

Fantoma rânji condescendent:

„Conştiinţa aia pe care ai visat-o tu mai demult, dimensiune a universului la fel ca timpul şi spaţiul, dar care se reaporteaza intersiţial la cele două, înglobând şi învăluind, ca să zic aşa, nu apreciază deloc atitudina ta de căcat. Crede că ar fi cazul să intri şi tu în rândul lumii, având în vedere că oricum nu-i nimic de capul tău. Eu îţi voi arăta trecutul, ca să conştientizezi ce ai făcut prost până acum. O altă fantomă îţi va arăta prezentul, ca să bagi la cap ce caracter infect ai. În sfrâşit, o altă fantomă îţi va arăta viitorul, ca bagi la cap că dacă continui în ritmul ăsta o să te ia mama dracului”.

„Fii amabil, Gheorghiţă… N-am citit cartea (mi s-a luat de Dickens de când am răsfoit „Marile speranţe”), dar am văzut filmul… Anunţul ăsta parcă îl făcea altcineva”…

„Mda, trebuia să fie Vlad Mironescu, dar n-a putut să vină, a trebuit să bage o ştire pe site. Plus că şi aşa postările tale de căcat sunt mult prea lungi, deci ar fi cazul să mai renunţi la personaje”, zise Gheorghiţă, după care, apăsând pe un buton al ipad-ului, Dan-Alexandru Radu şi fantoma se volatilizară.

……………

Tunete, fulgere, vârtejuri şi alte efecte speciale îi învăluiră pe cei doi, împreună cu o multitudine de ceasuri fleoşcăite, asemenea celor din tabloul lui Salvador Dali, atât de apreciat de cocalarii planetei.

Se treziră într-o sală de clasă a unui liceu mizer din Rahova – Ferentari.

Înconjurat de câteva fete grase cu mătreaţă, un june iritat, cu o claie mare de păr pe cap recita după o coală A4:

„O, rămâi, rămâi la mine”…

Fantoma Anilor Noi Care Au Trecut se prăbuşi pe parchetul murdar al sălii de clasă şi începu să se tavalească de râs.

„Nu aşa, Răducu”, zicea profesoara de română care superviza această adunare.

„Trebuie să fii patetic”!

„Păi sunt, doamna profesoară”, replica junele roşind, după care ofta din nou:

„O, rămâi, rămâi la mine”…

Fantoma Anilor Noi Care Au Trecut se calmă într-un târziu, îşi şterse o lacrimă şi-i zise lui Dan-Alexandru Radu, care îşi acoperise ochii de ruşine.

„Îţi mai aduci aminte de momentul ăsta?”.

„Da, e ziua în care am renunţat la visul meu din copilărie de a deveni actor. Repetam o scenetă şi pentru că mi-am dat atunci seama că nu am talent, am ales să nu împovărez lumea cu încă un măscărici”.

„Excelent, Răducule! Păstrează acest sentiment în minte”, glăsui fantoma, după care urmară alte efecte speciale şi cei doi se materializară în altă sală de clasă, de data aceasta din Drumul Taberei, plină de elevi de clasa a doua.

„Solga M., 17 plus 13”, glăsui tovarăşa învăţătoare.

„Treizeci”, răspunse Solga M.

„Teică D., 19 plus 7”.

„Douăzeci şi şase”, răspunse Teică D.

„Radu Dan-Alexandru, şapte plus şase”…

Un borac cu uniforma dezordonată şi o claie mare de păr pe cap se ridică în picioare şi se uită cu ochi străini şi goi la tovarăşa.

„Îţi mai aduci aminte de momentul acesta?”, îl întrebă fantoma Anilor Noi Care Au Trecut de Dan-Alexandru Radu, care îşi acoperea ochii de ruşine.

„Da, este ziua în care mi-am dat seama că nu sunt bun la matematică şi am renunţat definitiv să-mi mai bat capul cu această materie”.

„Excelent, Răducule! Păstrează acest sentiment în minte”, glăsui Gheorghiţă, după care alte efecte speciale îi învăluiră pe cei doi.

Se treziră într-o încăpere plină de fum, unde grupuri dezorganizate de hipsteri admirau o expoziţie foto intitulată iReadfaces.

Undeva într-un colţ, confundându-se cu zidul din spatele lui, un tânăr cu foarte puţin păr pe cap tăcea şi doar pentru că era cvasiinvizibil era făcea evident faptul că se constituia în a cincea roată la căruţa grupului.

În curând sosiră şi Karin Delia alături de Sebastian Ispas.

Oana Maria şi Daniela Tunăreanu priviră această apariţie drept una de bun augur.

„Ce bine că aţi venit, încercăm de o oră să-i smulgem două cuvinte lui Dan-Alexandru Radu şi nu reuşim”, zise Oana Maria.

Karin îşi dădu ochii peste cap.

Ispas explică întârzierea.

„Karin a fost victima unui guguştiuc. Are găinaţ pe ea… Asta sună ca o prima frază dintr-o poveste colectivă. Acum cineva ar trebui să continue”…

„Îţi mai aminteşti, nenorocitule, de scena asta”, îi zise Gheorghiţă lui Dan-Alexandru Radu care tăcuse în tot acest timp.

„Da, e seara în care mi-a venit ideea poveştii lui Karin, fata care nu acceptă rahaturi din partea niciunei păsărici. Prima poveste de pe blogul meu”.

„Aham”, mormăi fantoma Anilor Noi Care Au Trecut cu ochii în iPad.

„Şi nu te-ai gândit aşa, nici un pic, că ca şi în cazul actoriei şi al matematicii,  poate n-ar fi cazul să mai împovărezi lumea cu încă un blog de căcat?”

……………..

Dan-Alexandru Radu se trezi din nou în patul dormitorului său friguros. Tuşi cu expectoraţie şi se ridică în capul oaselor.

„Chiar şi în vise, Gheorghiţă ăsta reuşeşte să spună cele mai nepotrivite lucruri”.

Fereastra continua să fie luminată de focurile de artificii care anunţau intrarea în noul an.

Dan-Alexandru Radu privi spectacolul luminii scărpinându-se în fund.

„Grosolan chiar şi în intimitate”, se auzi o voce feminină de radio.

În întunericul dormitorului, o făptură îşi aprinsese o ţigară şi sufla fumul ca o începătoare.

„Karin Delia”, răcni Dan-Alexandru Radu acoperindu-şi părul de pe piept care-i ieşea din pijamale.

„Fantoma Anilor Noi Prezenţi, deşteptule! Lasă pudoarea, căci alte lucruri sunt mai de ruşine, în cazul tău”.

Fantoma Anului Nou prezent mai suflă odată fumul din ţigară, învăluindu-l pe Dan-Alexandru Radu într-o ceaţă de efecte speciale oarecum similare cu cele precedente.

………..

Aterizară amândoi în redacţia în care Dan-Alexandru Radu avea bucuria de a lucra de mai bine de cinci ani de zile.

„Dacă îmi amintesc corect de toate filmele făcute pe această temă, Karin Delia, indivizii pe care îi vedem drept pildă nici nu ne văd, nici nu ne simt”, zise Dan-Alexandru Radu cu mâinile pe sânii şi fundurile colegelor de muncă.

Karin îl privi în silă.

„Ideea e să asculţi ce zic colegii despre tine, nu să profiţi de ei, cum faci şi în mizerabila ta viaţă reală”.

Se apropiară de un grup care fuma pe balconul instituţiei.

„Dan-Alexandru Radu”, rosti cineva, stârnind pufnituri de indignare în rândul celorlalţi.

„Iar a scris pe blogul ăla de căcat. E ciudat rău… I-am şi zis, băi eşti ciudat. A rânjit la mine ca un animal”…

„Nu ştiu dacă e el stricat sau e vina anturajului… Nici alea de care scrie nu sunt în firea lor… Oana Maria! Nu ştiu, nu o cunosc, dar pare o femeie periculoasă. Plus că e şi vegetariană. Să nu mai zic de aialaltă, Titică”!

„Da, dar ai văzut, se ia şi de colegele noastre. Ruxi săraca ce vină a avut de a făcut-o tăietoare de coaie? Dar Andrada, licuriciul ăla de fetiţă… Şi Lex, eu o cunosc pe fata aia, e chiar cuminte, nu o nebună cum o vede el…”.

„Într-o zi o să i-o zic şi de la obraz… Ce nu ştiu eu e cum de stă dulcica aia de Karina lângă el. I-ai văzut că şi mâncau împreună. Ăsta e în stare să scuipe şi în ciorbă. Ba chiar mi se pare că l-am văzut scuipând în ciorbă, nu degeaba îşi zice el Bucătarul Flegmatic”…

Dan-Alexandru Radu dădu să comenteze, dar Karin Delia i-o tăie scurt.

„Fără miştouri despre dulcenia mea. Toţi colegii tăi mă ştiu de fină şi suavă, numai pe blogul tău de căcat apar drept o drăcovenie”, zise Fantoma Anilor Noi Prezenţi suflând încă o dată din ţigară.

Cei doi se treziră, după efectele speciale de rigoare într-un internet cafe.

„Karin Delia”, zise Dan-Alexandru Radu, „nu recunosc prezentul ăsta”.

Fantoma Anilor Noi Prezenţi îi arătă cu degetul un monitor la care saliva un adolescent cu coşuri.

„Citeşte ce caută puţoiul pe Google şi cutremură-te!”.

Dan-Alexandru Radu se aplecă şi citi:

Oana Titică nud”.

Ridică din umeri.

„Păi ce, eu l-am pus”?

„Nu, doar i-ai împlinit nişte aşteptări de neam prost, deci l-ai încurajat. Ce să înveţe ăsta micul de la tine? Nimeni nu face o faptă bună în postările tale de căcat. Toţi îşi găsesc satisfacţia în acţiuni reporbabile… Mă rog, mai puţin Fantona Anilor Noi Care Au Trecut… Lasă-l ciorilor de evazionism ranchiunos, Dan-Alexandru Radu. Schimbă-ţi stilul, sau ranchiuna ta va infecta viitorul”…

„Karin Delia, te simţi bine”, întrebă Dan-Alexandru Radu, lăsat în ceaţa unui nou fum de ţigară.

………..

Se trezi din nou în răcoarea dormitorului său prost mobilat.

Deschise fereastra şi respiră aerul încă poluat de pocnitori al zorilor.

„Dan-Alexandru Radu… Totul aş fi crezut despre tine, numai că ai pereţii zugrăviţi roz nu… Uite şi scaunul ăsta… Plin de haine negre şi maro… Iar dacă scotoceşti în şifonier după ceva mai viu, dai doar de tricouri roşii mulate de cocalar… Viitorul tău pare sumbru, băiete!”.

„Şi mi-o spui aşa, brusc, Oana Titică? Pardon, Fantomă a Anilor Noi Viitori. În plus, parcă matale nu vorbeai în romanul original, ci doar arătai cu degetul un posibil viitor sumbru”…

Fantoma Anilor Noi Viitori îl privi vexată.

„Dacă tu îţi permiţi în postarea asta luxul de a nu tăcea, îmi permit şi eu luxul să vorbesc. Ca să nu mai zic că sunt femeie şi chiar şi cele mai fantasmagorice texte au nevoie de un minim element de veridicitate”…

Fantoma Anilor Noi Viitori îşi aranjă pe cap boneta, moment în care dormitorul lui Dan-Alexandru Radu începu să se învârtă într-un uragan de efecte pirotehnice.

………..

Se treziră într-un azil de nebuni cu aspect de anii ’50, deci, având în vedere că acţiunea se petrece în România, din viitor.

O femeie aproape cheală, de vârsta a doua, cu smocuri de păr roşcat în mâini trecu bocind pe lângă ei.

„E Oana Maria”, zise Oana Titică.

„A luat-o razna în jurul vârstei de 30 de ani, când, încercând să devină o femeie de carieră toate eforturile i-au fost anihilate de ceea ce angajatorii citeau despre ea pe bucătarulflegmatic”…

„Dar Fantomă a Anilor Noi Viitori, problema asta o avea ea încă din tinereţe şi nu din cauza mea, ci din cauza blogului ei personal”…

„La Oanamarrria ea renunţase la timp, de când Ştefan Bo îşi deschisese firma de investitii şi consultanţă financiară, ceea ce i-a servit drept exemplu. Însă calomniile de pe blogul tău au rămas, înlăturându-i fiecare potenţial client”…

„Curios”, mormăi Dan-Alexandru Radu. „Dar doamna în cămăşoaie de in, care tocmai scoate ochii unui ursuleţ de pluş cine e”?

„Este Daniela Tunăreanu, ingratule! A sărit şi ea de pe fix când, afacerea ei Pouff O’Sheney a eşuat lamentabil din cauza clienţilor dornici de drăgălăşenii care au citit pe bucatarulflegmatic ce ticăloşenii i-ai pus în cârcă. De atunci nu mai suportă nimic pufos în jurul ei”…

„Aha”, constată Dan-Alexandru Radu. „Dar domnul în cămaşă de forţă care înjură şi scuipă infirmieri”?

„Este Octav, băiatul care şi-a băgat pula. El, unul, nu are nimic la cap, dar a fost băgat oricum în ospiciu de serviciile secrete care au luat în serios blogul tău şi l-au văzut drept o ameninţare la adresa preşedintelui”…

„Mda, dar doamna care fugăreşte şobolanii cu un cuţit şi o furculiţă?”

„Mazilique”…

„Aha, dar duduia care frământă obsesiv două mingi de cauciuc?”

„Ruxi, fata care a lovit sub centură”…

„Îhî… Iar doamna închisă la carceră şi legată ca Hannibal Lecter?”.

„Andrada, pacient cu multiple încercări de mutilare a altor pacienţi…”.

„Şi Adriana Neagoe”?

„În exil. Nimeni nu mai îndrăzneşte să o trimită la acţiuni, în ţară, de teamă să nu iasă cu îmbrânceli cauzatoare de moarte în masă”…

Fantoma Anilor Noi Viitori îşi aranjă din nou boneta, generând noi efecte de sunet şi lumină.

Se treziră în garsoniera de două camere a lui Dan-Alexandru Radu.

Pe pereţi atârnau ghirlande sărbătoreşti, acoperite de pânze de păianjen.

În frigider, cutii de bere cu termenul e expirare depăşit de ani buni, prinseseră mucegai.

„Astea au rămas de la petrecerea ta de inaugurare, la care n-a venit nimeni, Dan-Alexandru Radu. Acum priveşte”, zise Fantoma Anilor Noi Viitori, arătând spre un tataie chel înţepenit în faţa unui calculator.

„0 (Zero) views today”, scria la rubrica de statistici a blogului deschis de boşorog.

………….

Dan-Alexandru Radu se trezi în dimineaţa Anului Nou, se uită panicat în jur, după care deschise calculatorul.

Dădu „delete” blogului personal, după care, punând mâna pe telefon, trimise acest SMS tuturor celor din scurta sa listă:

„E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă! Un An Nou plin de bucurii şi împliniri! La mulţi ani!”

Ani mai târziu, toţi cei ce-l cunoşteau pe Dan-Alexandru Radu fură nevoiţi să recunoască că când vine vorba de tradiţii, sărbători şi mici banalităţi care fac viaţa confortabilă, nimeni nu poate să-l întreacă.

One response to this post.

  1. Posted by .Paul on 12/05/2011 at 15:02

    e bine ca ai pus pe mine sageata roshie😀

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: