Povestea tăcerii care îl defineşte pe Dan-Alexandru Radu

Mult sex daca apesi

Lumea mă întreabă deseori: „Cum poate un berbec ca tine să tacă atât de mult?”, crezând că zodia are o legătură cu asta. N-are…

Prima dată când am auzit de horoscop a fost în 1990, când Marina Almăşan făcea matinalul la TVR (pe atunci TVRL, „L” venind de la „Liberă”) şi a introdus şi această rubrică. Aveam aproape opt ani şi am fost bulversat. Mi se părea colosal că există o carte în care se poate citi viitorul şi nu se ştiuse de asta până atunci. M-am gândit că Ceauşescu s-o fi împotrivt la treaba asta şi mi s-a întărit ideea că omul fusese un căcănar.

Pe urmă am intrat în panică. Horoscopul Marinei Almăşan (din punctul meu de vedere de atunci unicul posibil şi cel adevărat) arăta în felul următor. Pe un fundal care reprezenta un fel de cer cu stele, Marina stătea la un pupitru şi citea dintr-un ceaslov ceea ce avea să se întâmple cu reprezentanţii fiecărei zodii. Ceaslovul era uriaş, dar era deschis undeva la a doua treime, de unde am tras concluzia că tot ce s-a intamplat vreodată stă scris in primele doo treimi ale codicelui, iar tot ce avea să se mai întâmple vreodată stă scris în ultima treime a cărţoiului. Am concluzionat cu ocazia asta că zilele pământenilor sunt numărate şi nu ne mai rămâne foarte mult timp.

Pe atunci gândeam totul în termeni absoluţi, chit că primisem de curând o lovitură care ar fi trebuit să mă facă să privesc viaţa în termeni relativi. Bănuiesc că aveam vreo cinci ani când am aflat că oamenii mor. M-a durut treaba asta. N-am vrut să cer detalii suplimentare de la maică-mea, despre care tocmai aflasem că o să moară şi ea, aşa că m-am îndreptat spre frati-miu şi mi-am expus temerile.

Frati-miu mi-a zis că nu am de ce să mă îngrijorez, că atât eu, cât şi restul familiei suntem relativ tineri, iar oamenii trăiesc 100 de ani, deci o să ne tot săturăm de viaţă în următoarele decenii. Din discuţia cu frati-miu am tras concluzia că oamenii trăiesc fix 100 de ani, aşa că am făcut nişte socoteli stângace şi am amânat angoasele de această natură pentru mult mai târziu.

Cred că am trăit confortabil cu ideea asta încă un an, sau ceva, până când bunică-mea, care avea vreo 60 şi puţin pe-atunci, a început să se plângă că o dor toate alea şi nu o să o mai ducă mult. Eu am asigurat-o că până la 100 de ani mai are, ceea ce a generat hohote de râs incredule. I-am cerut socoteală lui frati-miu şi el mi-a explicat mai întâi că sunt bou şi apoi că 100 de ani e posibil, dar de regulă oamenii o mierlesc mult mai devreme, pe la 60-70 aşa…

De unde am tras concluzia că viaţa nu e doar de căcat, dar mai e şi scurtă, iar Dumnezeu e cam aspru. De Dumnezeu aflasem tot de la bunică-mea (a murit pe la 81 de ani, până la urmă), tot când aveam vreo cinci ani. O întrebasem cine plouă şi mi-a zis că Dumnezeu. Aşa că multă vreme am trăit cu ideea că Dumnezeu are chipul şi asemănarea unei stropitoare. Am fost foarte incredul când mi s-a zis ulterior că e de fapt un bătrân bărbos atotputernic, peste poruncile căruia nu se poate trece.

La faza asta recunosc că mi-a cam sărit muştarul şi o vreme m-am întrebat dacă ar fi totuşi o cale de a-l detrona pe Dumnezeu, ca să-i iau eu locul. Am recurs iar la frati-miu cu problema asta, iar el m-a asigurat din nou că sunt bou şi că Dumnezeu nu există, exact ca şi Moş Crăciun. M-a durut rău treaba cu Moş Crăciun. Am renunţat şi la ideea de a-l detrona pe Dumnezeu, ceea ce mi-a dăunat, cred, pentru că de atunci n-am mai avut nici porniri rebele nici vise de acaparare a puterii.

Evident, că după ce am aflat care e treaba cu Moş Crăciun, nici treaba cu barza nu mi s-a mai părut prea logică. Tot frati-miu m-a lămurit cum se fac copiii, învăţându-mă cu ocazia asta şi care e sensul real al unor înjurături. Din ce mi-a explicat frati-miu, am tras următoarele concluzii:

1) Să te fuţi e cel mai mişto lucru din lume;

2) De câte ori se fut doi oameni, se naşte un bebe.

Îmi amintesc că o bucată bună de timp după ce aflasem lucrurile astea, de câte ori mă împrieteneam cu cineva, îl întrebam câţi fraţi sau surori are şi îi ziceam imediat şi de câte ori s-au futut părinţii lui. Mă simţeam foarte mândru de mine, căci se părea că niciun alt copil de vârsta mea nu ştia de treburile astea. Până când i-am surprins pe ai mei, într-o zi, când am intrat neanunţat în dormitor şi am intrat în depresie.

Ideea de a avea încă un frate m-a întristat teribil. Chiar eram supărat pe ai mei că nu le-a ajuns de două ori. Şi aşteptam ca maică-mea să nască din zi în zi. Până la urmă n-am mai suportat presiunea, aşa că i-am zis şi lui frati-miu ce ne aşteaptă.

El m-a asigurat iar, pentru a nu ştiu câta oară, că sunt bou, explicându-mi că e nevoie de sute de încercări până să faci şi un bebe. Aşa că să stau liniştit, cel mai probabil eram în siguranţă. M-am mai calmat atunci, dar toată treaba asta cu fututul a început să mi se pară cam banală. Dacă se făcea atât de des, înseamnă că nu era cine ştie ce.

Nu l-am mai tras de limbă pe frati-miu, ca să nu creadă că sunt chiar prost făcut grămadă. Pe vremea aia (el era clasa a şasea, eu la grădiniţă) sarcina lui era să mă păzească când ieşeam afară. Ca să poată juca fotbal în linişte, însă, mă lăsa deseori în grija lui Lili, o vecină de bloc care era cu el în clasă.

Lili şi prietenele ei se jucau de-a mama şi de-a tata, eu fiind în schema asta copilul. După toate revelaţiile pe care le avusesem, însă, m-am simţit suficient de matur ca să evoluez, aşa că i-am zis verde în faţă lui Lili că de acum înainte eu voi fi tata, iar dacă tot suntem căsătoriţi o să ne şi futem.

Jur că eram foarte mândru de mine când spuneam lucrurile astea. Anticipam chiar reacţiile: Lili şi prietenele ei urmau să aibă un şoc cauzat de cât sunt eu de deştept, să-mi mărturisească faptul că e ceva extraordinar ca un copil de vârsta mea să ştie astfel de lucruri (frati-miu avusese grijă să-mi spună că fututul şi vorbitul despre futut sunt pentru oameni mari) şi să mă laude pentru tot restul zilei.

Eram pregătit chiar să le şi spun ce e aia „a fute”, în cazul în care ele nu aflaseră încă. O vreme lucrurile s-au desfăşurat aşa cum prevăzusem. Fetele s-au arătat şocate. Pe urmă lucrurile au luat o întorsătură urâtă. Mi s-a zis că sunt un porc, un nesimţit, că în viaţa mea nu ar mai trebui să vorbesc aşa cu o fată.

Pe urmă m-au întrebat de unde am învăţat să vorbesc aşa urât şi eu le-am zis că de la frati-miu. El şi-a luat-o mult mai rău ca mine, în ziua aia, când s-a trezit cu un cârd de fete că vin să-l ia la pulă de pe terenul de joc. Îmi amintesc că m-a şi fugărit puţin prin jurul blocului, după ce a aflat în ce a constat incidentul.

Mi-a zis să mă duc imediat să-mi cer scuze, însă am refuzat cu încăpăţânare. Nu înţelegeam cu ce greşisem. Sau nu era adevărat că oamenii căsătoriţi se futeau? Mi-a luat mult până să înţeleg că deşi unele lucruri se întâmplă, e ruşine să spui că se întâmplă şi că e şi mai ruşine să foloseşti cuvântul „a fute” când te referi la futut. Mi s-a părut totul cam aburd, aşa că am încercat să mă distanţez de problemă. Chiar şi când m-am împăcat cu Lili, am evitat să-i spun că voiam de fapt doar să mă culc cu ea.

De asta tac atât de mult. Sincer, e mai bine. Nici acum nu m-am prins încă de toate subtilităţile vieţii şi n-aş vrea să mai adaug şi alte gafe la colecţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: