Povestea garsonierei de doo camere a lui Dan-Alexandru Radu

Dan-Alexandru Radu crăpă ochii în zori, spre ora 10:00, în dormitorul garsonierei sale de doo camere, goli o cană plină de vodcă de pe noptieră, după care apucă o bardă de sub saltea şi se izbi în coaie.

Nu scoase nici măcar un icnet. Se târî până la baie unde făcu pipi în chiuvetă. Scutură tubul de spumă de ras şi pulveriză substanţa în palma pe care şi-o netezi apoi cu briciul. Renunţă la ideea de a se bărbieri şi pe faţă. Intră în cadă, unde se spălă cu apă rece, folosind o frunză de cactus drept perie de duş.

La micul dejun mestecă nişte praf de cafea şi făcu gargară cu bere Bucegi, ţinând în tot acest timp o ţigară Carpaţi aprinsă în gură. Apoi stinse mucul pe unul din pereţii îngălbeniţi şi deformaţi ai livingului. Niciunul din pereţii garsonierei de doo camere a lui Dan-Alexandru Radu nu erau drepţi. Toţi aveau curbe şi cocoloaşe bizare.

Trase pe el bluza lui neagră de căcat, acum aproape ruginie şi plină de găurele şi ieşi pe holul blocului. Nici nu se gândi să încuie uşa. În schimb, toate încuietorile din bloc începură să clămpăne şi să răsune a lanţuri trase, în timp ce ochii colocatarilor îl spionau temător pe vizoare. Căţeaua imobilului, Tiţa, fugi schelălăind la vedera lui. Până şi Bulache, câinele prietenos al blocului, se târî panicat după un colţ, frecându-se cu fundul de asfalt.

Dan-Alexandru Radu îşi cumpără trei pachete de ţigări şi o bere pentru drum şi se îndreptă spre muncă. În autobuz dădu o babă la o parte de pe scaun şi se aşeză el, aprinzându-şi un Carpaţi şi terminând berea la a doua staţie. La metrou sări peste turnichete, în timp ce femeia din ghişeu se cocoşase în scaun de teamă. Ajuns la locul de muncă, găsi un bileţel anonim pe birou. Era singurul fel în care colegii săi mai îndrăzneau să comunice cu el.

„Eşti aşteptat la analiza rezultatelor controlului de medicina muncii”.

Dan-Alexandru Radu scoase o sticlă de rom din sertar, bău jumate, după care urcă mormăind în clopotniţa Casei Presei. Acolo, într-un birou plin de găinaţ de porumbel, îl aştepta o doctoriţă de medicina muncii, privind aproape şocată o fişă medicală.

„Când pula mea am făcut eu analize, doamna doctor?”, întrebă Dan-Alexandru Radu.

Doctoriţa zâmbi strâmb, ca şi cum înjurătura pacientului i-ar fi confirmat nişte bănuieli.

„N-aţi făcut analize, domnu’ Radu, dar am recoltat noi nişte sânge de pe biroul unde vă jucaţi înţepând cu un cuţit spaţiile dintre degetele dumneavoastră răşchirate. A curs suficient sânge după isprava asta cât să repetăm analizele de trei ori”.

Doctoriţa aruncă pe birou o fişă cu nişte grafice ale căror săgeţi se pierdeau undeva într-o linie ideală care părăsea foaia de hârtie. Dan-Alexandru Radu apucă hârtia, o mototoli, scoase nişte skunk vrac din buzunar şi îşi răsuci o ţigară în formă de con. Doctoriţa continuă să explice, învăluită în fumul puturos care umplu camera.

„Nivelul dumneavoastră de testosteron este atât de ridicat, încât ne-a dat aparatele peste cap, domnu’ Radu. Sunteţi o raritate medicală, ba chiar un fenomen sociologic. Mă mir că sunteţi încă în viaţă. Dacă am trăi într-o ţară în care se găsesc medicamente, v-aş recomanda un tratament urgent cu feromoni. Dar aşa, nu pot decât să vă recomand, pentru binele dumneavoastră şi al umanităţii, să futeţi ceva”…

Dan-Alexandru Radu strivi furios ţigara pe birou, se ridică şi părăsi încăperea. Plecă direct la un reportaj cu un copil supradotat pe care îl bătu zicându-i că în viaţă contează mai mult să ai coaie decât creier.

Spre seară ajunse în Club Control, un urs grizzly printre hipsteri, se băgă în faţă la bar şi comandă doo cinzeci de tequila pe care le bău fără să plătească.

Se aruncă pe ringul de dans, trase pe nas nişte Golden Magic scos din buzunarul de la spate şi începu să execute mişcări de disco pe Arctic Monkeys. O studentă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, observând mişcările dezarticulate pe care le făcea, sări repede în ajutorul lui.

„Vă simţiţi bine, domnule? Vreţi să sun pe cineva să vă ducă acasă? Doar daţi-mi numărul”…

„Mai bine dă-mi tu numărul tău, păpuşe, şi o să-ţi dau eu câte numere vrei”, replică Dan-Alexandru Radu, continuând să se bâţâie. Studenta se îndepărtă scârbită.

Dan-Alexandru Radu îşi îndreptă privirile către o studentă la teologie care dansa topless pe bar.

„Te-a durut rău când ai picat din cer, îngeraş”?

„M-a durut în cur, fraiere!”, replică aceasta înorcând partea anatomică antemenţionată către curtezan.

Dan-Alexandru Radu se prabuşi pe una dintre canapelele prafuite ale localului. O studentă la ASE se plângea în apropiere de chiriile piperate ale Bucureştiului.

„Am o garsonieră de doo camere dintre care una poate fi a ta, pisi mic şi scump”, îi comunică Dan-Alexandru Radu. Studenta îl evaluă scurt, oftă şi zise:

„Plăteşti tu taxiul”?

……..

„Ce-i cu umflăturile astea din pereţi”, întrebă studenta care se repezise direct la frigider şi dăduse deja pe gât o jumătate de sticlă de gin.

„Nu le băga în seamă şi mai ales nu te apropia de ele”, o avertiză Dan-Alexandru Radu. Îi arătă apoi o saltea în mijlocul livingului.

„Aici”.

„Ho, ho, ho”, îl domoli studenta. „N-am încă un răspuns clar de la tine. Deci, o cameră pe termen nedefinit, bani de buzunar, două mese pe zi, acces la internet şi accesul nelimitat al prietenilor mei, la orice oră din zi sau din noapte”…

„Da, da, bine”, zise Dan-Alexandru Radu absent, căscând ochii la pereţi. Dădu să pună mâna pe duduie. Camera se zgâlţâi brusc.

„Cutremur”, ţipă fata.

„Căcat”, replică Dan-Alexandru Radu. „Relaxează-te, e o clădire nouă şi încă se mai aşază pereţii”.

Camera se zgâlţâi şi mai tare.

„Repede, sub tocul uşii”, răcni studenta, ghemuindu-se sub uşă, cu spatele la perete.

Dan-Alexandru Radu nu reuşi să o oprească la timp. Zidul de care se sprijinea fata începu să se mişte, să facă vălurele şi să o înglobeze încetul cu încetul. În mai puţin de un minut, ASE-ista se contopise de tot cu peretele, formându-se acum o nouă denivelare.

Dan-Alexandru Radu înjură puţin, dar nu foarte mult. Ridică ochii la tavan şi urlă:

„Jur că în momentul în care se redresează piaţa imobiliară, te vând”!

Apoi puse mâna pe telefon şi îl sună pe amicul Gheorghiţă.

…..

„E ora 3 dimineaţa. Ziceai ceva de un cadavru şi am venit, dar nu văd nimic, în afară de umflăturile astea în pereţi de care nu îmi aduc aminte”, zise Gheorghiţă după ce dădu pe gât paharul de Jack.

Dan-Alexandru Radu dădu şi el pe gât un sfert de sticlă.

„Am zis că eşti omul pe care l-aş suna la 3 dimineaţa să mă ajute să scap de un cadavru, dar vorbeam ipotetic. Problema e tocmai că nu pot să scap de ele. Ghe, tu îţi mai aduci aminte când a început odiseea cu garsoniera mea de doo camere? Au trecut câţiva ani, dintre care cel mai mult au durat construcţia şi mobilarea ei. Mă lăudam tuturor că am ales momentul ideal de a o cumpăra. Piaţa se prăbuşise, dezvoltatorii erau gata negocieze şi să scadă din preţ.

Alor mei le-am zis că e o investiţie pe termen lung. La muncă am zis că e locul în care voi da petreceri şi organiza seri de MOHAA în reţea. În realitate, unicul meu gând legat de garsonieră a fost futaiul nelimitat, discreţionar, absolut, fără sfârşit şi total care urma să vină.

Totul era pregătit, mai lipseau femeile. La început părea că va fi chiar mult mai uşor decât îmi imaginam… Era suficient să le menţionez că sunt bărbat la casa mea şi mi se trecea cu vederea tot restul defectelor. Cred că asta a înfuriat şi frustrat garsoniera. Îmi asumam meritele ei în folos personal, iar ea s-a decis să recupereze ce-i al ei.

Vezi umflăturile astea? Sunt toate femei pe care garsoniera mi le-a furat… Gheorghiţă, nu mai pipăi umflăturile din perete”…

„Scuze, nu te enerva, ar trebui să iei ca pe un semn de încredere din partea mea faptul că sunt dispus să acord credibilitate poveştii tale prin această investigaţie. Dar ca să fim siguri, nu mai bine iei tu un diazepam şi vorbim dimineaţă”?

„Am luat, stai liniştit. Când a început treaba credeam şi eu că am luat-o razna. În fond, nu adusesem aici decât necunoscute despre care nu aveam cum să aflu apoi dacă mai există sau au existat vreodată. Umflăturile din perete puteau fi puse pe seama construcţiei proaste. Am luat pastile, valeriană şi ceai de Ciuboţica Cucului şi mi-am reconsiderat strategia.

La psihiatru nu voiam să mă duc, de teamă să nu mă bage în azil, tocmai când aveam în sfârşit garsoniera de doo camere la care visasem atât. Aşa că am acţionat pragmatic. Am invitat-o la mine în casă pe Monica Tatoiu, chipurile pentru un interviu. A venit, chiar mai devreme decât trebuia! N-a plecat nici când a văzut că nu sunt camere de luat filmări. Acum e umflătura aia grosolană de lângă uşa băii…

Am fost recunoscător garsonierei că m-a smuls din ghearele ei… Apoi am stat cu ochii pe posturile de ştiri să văd dacă mai apare ca invitată. Dispăruse…

Am continuat, totuşi, experimentele. Pe Oana Roman am aruncat-o cu mâna mea în perete. Vezi al cincilea zid din balcon? Ea e!

Paula Iacob a adormit înainte să descopere că e ceva în neregulă, iar garsoniera a luat-o fără nicio remuşcare.

Continuam să mă uit la televizor şi ele continuau să nu apară. Era imposibil ca fiecare dintre ele să nu apară de atât de mult timp.

Era clar că ceea ce credeam eu că se întâmplă, chiar se întâmpla…

M-am gândit să pun capăt experimentelor, dar mi-am zis că e cazul să fiu temeinic în dovezile pe care mi le ofer, ceea ce echivala şi cu un serviciu public, întru binele societăţii. Faptul că nu mai ştii nimic acum de Adriana Bahmuţeanu, Ana Maria Prodan, Oana Zăvoranu sau Olguţa Vasilescu mi se datorează.

Faptul că nu eram schizofrenic, însă, nu mă mai încălzea cu nimic. Garsoniera continua să beneficieze de beneficiile de care ar fi trebuit să am eu parte de pe urma ei.

Recunosc că am ajuns şi la vrăjitoare. Mi-au cerut 500 de euro din start pentru un ritual de alungare a farmecelor. Le-am invitat la mine. Umflătura aia din colţ, în apropiere de tavan e prezicătoarea Ermina, care chiar n-arăta rău, dacă puteai trece cu vedere mustaţa.

Am chemat şi un popă, care a cerut doar 100 de euro, dar pe lângă faptul că a murdărit pereţii, n-a rezolvat nimic. Mi-a părut sincer rău că garsoniera nu l-a umflat şi pe el.

Apoi am zis că poate n-am procedat eu corect cu garsoniera. În fond, nu dădusem petrecerea aia de inaugurare cu care vă ameninţam de doi ani şi era posibil să fi fost jignită din cauza asta”.

„N-am putut să ajung la petrecerea aia. Şi nici tu nu mi-ai povestit niciodată nimic despre ea”, zise Gheorghiţă.

„Umplusem frigiderul de alcool. Deja trăgeam tare cu băutura, dacă alte vicii nu puteam să am. Toţi băieţii care au venit s-au mucificat în prima oră. Fetele au băut şi ele cot la cot cu băieţii, dar se ţineau mai tare.

Plus că le plăcea înăuntru, tot făceau aluzii de chirie, talente la gătit şi alte alea. Una a adormit la mine în pat. Altele s-au lungit pe podea şi continuau să bea.

Pe la 2 noaptea, băieţii au chemat un taxi şi au plecat. Munceau a doua zi. Fetele au rămas, scosesem îngheţata din frigider. Au apucat să ia două linguriţe de fiecare. Garsoniera le-a înfulecat mai repede decât ar fi putut ele să înfulece îngheţata. Aşa că de atunci am rămas şi în pana de idei şi de femei. Ştiu că tu, ca jumătate din oamenii planetei, o arzi mai psiholog, aşa.  Ce-ar trebui să fac”?

Gheorghiţă continua să pipăie rotunjimile pereţilor, făcând ocazional şi câte o poză.

„Nu zic că te cred, dar problema ta rămâne aceeaşi, Dan-Alexandru Radu, indiferent dacă garsoniera îţi fură femeile sau nu. Nu ştii ce să le oferi. Te încăpăţânezi să le prinzi în capcană, când ar trebui să fii sincer cu ele. Ţi-ai pus toate speranţele erotice în garsoniera asta de doo camere, pe care o personalizezi acum, în loc să te bazezi pe forţele proprii, de persoană reală.

Abordarea ta n-ar trebui să fie – uite ceea ce am, ci – uite ceea ce sunt. Fii sensibil cu femeile, lasa garda jos. Şi în felul ăsta o să ajungi tu în garsonierele lor, nu o sa fii nevoit să le aduci la tine… Bunăciunea asta cine a fost?”, mai zise Gheorghiţă, ciupind o umflătură considerabil de bombată.

Mâna i se încleiă în tencuială. Deveni alb ca varul, apoi începu să alunece treptat în perete.

„Băi, eşti nebun? Ce pisici?! Ziceai că nu-i plac decât gagicile”!, mai apucă să urle. Dan-Alexandru Radu ridică din umeri confuz.

„Păi te-o fi confundat cu vreuna, după ce te-a auzit vorbind cum ai vorbit”…

………

„Bună, sunt Dan-Alexandru Radu şi am zero la sută încredere în capacitatea mea de a-ţi fi pe plac. Mă tem de eşec şi trăiesc cu impresia că o să te înşel dacă purced mai departe cu bicisnica mea vrăjeală”, abordă Dan-Alexandru Radu o studentă la psihologie, a doua zi, în acelaşi Club Control.

„E ok, continuă”, zise studenta.

Lui Dan-Alexandru Radu nu-i veni să creadă ce se întâmplă nici măcar când se găsi imobilizat de două cătuşe cu puf roz de tăblia patului, privindu-se în oglinda de pe tavanul garsonieriei străine în care nimerise.

„Ce burtă elastică ai, zici că-i trambulină”, îi zise studenta.

„Da, chiar uitasem de ea, mă luasem cu altele… Ştii, îmi urăsc burta. Am privit-o ca un inamic, multă vreme, am personalizat-o, i-am dedicat chiar şi un jurnal pe Facebook”.

Studenta nu apucă să-i răspundă. Buricul lui Dan-Alexandru Radu se căscase ca o gură de monstru marin, muşcând aproape jumătate din potenţiala lui cucerire, care fu consumată apoi în totalitate.

Burta stătea acum bombată şi triumfătoare, reflectându-se narcisistă în oglinda de pe tavan şi râzând malefic în timp Dan-Alexandru Radu dădea ochii peste cap, înjurând de mama focului.

2 responses to this post.

  1. Posted by da brick on 11/01/2012 at 20:34

    Si….cum te-ai dat jos din catusele cu puf roz?

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: