Cum se face cozonac

Foto: Gleb Garanich/Reuters

Cozonacul se face în felul următor. Te ridici dimineaţa de pe budă şi, în timp ce te bărbiereşti, începi să-ţi observi chelia care-ţi deşertifică scalpul, firele de păr alb de la tâmple, flocul alb de pe piept şi ridurile alea evidente pe care le faci când te stâmbi ca un maimuţoi în faţa oglinzii.

Pe urmă intri în depresie, te gândeşti că este posibil să ai mai puţini ani de viaţă rămaşi de trăit decât ai trăit deja, că viaţa ta nu corespunde aşteptărilor tale din copilărie, şi, dacă tot ai ajuns pe terenul ăsta, recunoşti mohorât că ai uitat să te bucuri de chestii aşa cum o făceai când erai puţoi.

Nu-ţi mai rămâne altceva de făcut decât să-ţi aduci aminte că vine Paştele, să rememorezi nostalgic mirosul de cozonac cald şi să iei hotărârea eroică de a face cozonac cu mâna ta, de data asta, în loc să iei un Boromir de-ăla care e bun, nu zic nu, dar nu miroase a cozonac cald, dat fiind că e făcut deja de vreo lună când tu ajungi să-l mănânci.

Ingrediente:

Ingredientele necesare se cumpără în doo etape, una simplă alta complicată. Etapa simplă e următoarea: te duci la supermarket, iei o pungă de făină de un kilogram, şase oo, dintre care nu-ţi trebuie decât patru, o pungă de zahăr din care nu-ţi trebuie decât 400 de grame, o sticlă de ulei de un litru, din care nu-ţi trebuie decât o cincime, un litru de lapte, din care nu-ţi trebuie decât jumătate, un pachet de drojdie, din care nu-ţi trebuie decât un sfert, o pungă de lămâi, din care nu-ţi trebuie decât una, doo plicuri de zahăr vanilat şi o sticluţă de esenţă de rom (pe care le vei folosi integral).

Pe urmă te duci la un magazin arăbesc, sau ceva similar, şi, înainte să intri, te reculegi (asta e etapa complicată). Ideea e să te gândeşti la chestii sobre, la moarte, la Iisus Cristos, la coduri xtml şi html etc. Toate astea sunt necesare pentru ca niciun muşchi să nu-ţi tresară pe faţă în momentul în care abordezi vânzătorul şi întrebi:

„Aveţi rahat”?

Dacă are rahat, ceri şi tu 100 de grame, după care te mai reculegi puţin, căci încercarea nu s-a terminat. Trebuie să mai iei şi nişte CACAO şi nişte NUCI! Aici poţi să şi zâmbeşti, cât de cât, dar nu să te hlizeşti ca un elev de clasa a şasea, căci te compromiţi social.

Modul de preparare:

Înainte să te apuci să prepari cozonacul, ţine cont că tu nu faci pur şi simplu mâncare, ci îndeplineşti un ritual pascal, cu alte cuvinte, îţi exorcizezi demonii!

Demonii se exorcizează, la început, cu blândeţe. Razi coaja de pe lămâia aia, după care torni aşchiile cojii de lămâie în laptele pe care îl pui la fiert. Mai pui şi 400 de grame din zahărul ăla şi aştepţi să dea în clocot. Pentru cei care n-au fiert în viaţa lor nici măcar un ou, laptele dă în clocot în momentul în care se umflă ca o pânză de corabie şi ameninţă să depăşească graniţele oalei. Ideea e să opreşti focul încă din momentul în care laptele se umflă ca un cearşaf din reclamele la detergent, căci dacă laşi laptele să se ardă, o să-ţi pută bucătăria minimum doi-trei ani.

Apoi laşi laptele să se răcească până devine călâi. Iei o ceaşcă de lapte şi pui sfertul ăla de drojdie înăuntru să se dizolve – treaba asta se numeşte maia (spre deosebire de civilizaţia omonimă, accentul cade pe ultimul „a”).

Pe urmă pui într-un lighean jumătatea aia de kilogram de făină, peste care torni laptele călâi, maiaua şi cele patru gălbenuşuri de oo. Gălbenuşurile de oo se obţin crăpând coaja de ou în doo şi turnând conţinutul dintr-o găoace într-alta până când albuşul s-a surs pe lângă, iar gălbenuşul a rămas neîmbăloşat.

Acum a venit momentul să îţi exorcizezi demonii în mod agresiv. Îţi bagi ghearele în amestec şi începi să frămânţi. Îţi imaginezi că strângi pe cineva de gât, ceea ce te va ajuta să omogenizezi bine aluatul. Ideea e ca framântarea să fie atât de energică încât, dacă ai negru sub unghii, negrul ăla să dispară! Arunci în amestec şi zahărul vanilat şi esenţa de rom, în timp ce faci asta. După ce treaba a devenit omogenă, începi să dai pumni în aluat, turnând treptat nişte ulei pe chestie.

Chestia va deveni unsuroasă, ca nişte gagici care se bat în jeleu, dar nu e cazul să o arzi soft – tu continuă să dai în aluat. Ideea e ca aluatul să se desprindă fără se se lipească de lighean şi fără să se dezintegreze în aer. De treaba asta îţi vei da seama îndeplinind ultima etapă e exorcizării demonilor – când vei lua aluatul, îl vei ridica deasupra capului şi-l vei trânti violent în lighean!

Treaba asta o faci de mai multe ori, până când aluatul chiar nu se mai lipeşte, iar tu ai terminat de revizuit toată lista neagră de oameni cu care ai da de pământ aşa cum faci cu aluatul.

Pe urmă te răcoreşti lăsând aluatul într-o cameră înclălzită la crescut şi te relaxezi şi tu o oră, până când acesta creşte cât trebuie. Ideea e să îşi dubleze volumul sau ceva de genul.

După ce ai frecat plua o oră, iei un ciocan, spargi nucile alea, după care iei un pisoi (regionalism din Drumul Taberei care se referă la un zdrobitor) şi zdrobeşti (pisezi) miejii ăia de nucă. Acum că te simţi mai macho, iei rahatul ăla şi îl tai în cubuleţe mai mici, hlizindu-te infantil, căci tot nu te vede nimeni.

Apoi iei aluatul, îl tai pe din doo, îl aplatizezi cu un sucitor sau cu nişte pumni bine plasaţi şi presari cacaoa, nucile şi rahatul pe suprafaţa lui, după care rulezi aluatul ca pe un joint (mă rog, e doar o figură de stil, îl rulezi ca pe o ruladă, de fapt) şi îl arunci într-o tavă de cozonac. Faci la fel şi cu cealaltă parte a aluatului.

Tot ce-ţi mai rămâne acum este să mai freci plua încă o jumătate de oră, cât timp cozonacii cruzi mai cresc oleacă, adică până când ajung să depăşească buza tăvilor.

Când se întâmplă treaba asta, aprinzi cuptorul, îl laşi la foc mic şi, după ce dogoreşte, bagi cozonacii la copt. Coptul cozonacilor durează cam o oră. Te poţi prinde că sunt gata, în felul următor: smulgi un pai din mătura ta de paie, îl speli puţin cu apă de la chiuvetă şi îl înfigi în cozonac. Dacă când scoţi paiul, are chestii lipicioase pe el, înseamnă că nu e făcut. Dacă paiul e uscat, înseamnă că s-a făcut.

După ce s-au făcut cozonacii, îi scoţi de la cuptor, îi ungi cu albuşul ăla de oo rămas, după care presari zahăr peste ei, preferabil zahăr praf.

Gata, ai făcut cozonac! Ideea e să tragi pe nas mirosul de cozonac de parcă ai trage cox, căci la gust va fi oricum mult mai nasol decât Boromirul ăla din comerţ.

P.S. Cozonacii respectivi sunt cadouri ideale de Paşte, deci poţi scuipa în ei fără jenă, în momentul în care strângi de gât sau iei la pumni aluatul.

Poftă bună!

4 responses to this post.

  1. Posted by Popeaska on 02/04/2012 at 15:02

    Pisoi… :-))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    Apreciază

    Răspunde

  2. ha, ha, prea tare!!! am super ras. thank you! si totusi, cand faci cozonac, cea mai buna de mancat e coca🙂 you should try

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: