Povestea Oanei Titică, fata care a apreciat ca nimeni alta valoarea mâncării

Issei Sagawa nu se putu abţine să nu bălească în momentul în care Oana Titică îi aparu în faţă.

Băli odată recunoscând cele trei elemente care îi fascinaseră simţurile psihotice încă din tinereţe – femeie, blondă, sănătoasă.

Băli a doua oară când, cu ajutorul nasului său fin de canibal, realiză că Titică folosea uleiul de măsline pe post de cremă de corp.

Înghiţi în sec şi îşi aminti de prima femeie pe care o mâncase. Carnea ei avea gust de ton…

“Cât de fragedă şi aromată ar fi însă aceasta, fezandată cum e deja. N-aş adăuga decât un strop de lămâie”, gândi Issei Sagawa.

Îi strânse mâna Oanei Titică bâlbâind un “enchanté” timid.

………..

Cu două săptămâni în urmă, Karin Delia îl scosese pe Dan-Alexandru Radu la masă şi îl privise lung şi resemnat.

“Realizez din start futilitatea acţiunilor mele în ceea ce te priveşte, Dan-Alexandru Radu, dar prefer să îţi vorbesc ţie, decât să vorbesc cu pereţii…”.

Rigid ca şi pereţii localului în care se aflau, Dan-Alexandru Radu ascultase dojana în tăcere şi continuase să tacă pe măsură ce Karin îi vorbea despre nemulţumirile ei profesionale.

Aducerea lui Isabelle Huppert la Bucureşti avusese parte de un succes rezonabil, care pusese Institutul Francez pe harta evenimentelor culturale importante. Karin nu se mulţumea însă cu succesele rezonabile. Voia ceva răsunător.

Era cât pe aci să se înece cu o frunză de salată când îl auzi pe Dan-Alexandru Radu vorbind.

“Identific două probleme, Karin Delia.

1) Pe români nu-i preocupă cultura, cu atât mai puţin cea franceză.

2) Francezii sunt foarte enervanţi, în general.

De aceea îţi propun să organizezi un eveniment mai puţin cultural şi mai mult conflictual. De preferinţă în care francezii să nu fie promovaţi, ci denigraţi”.

Karin îşi dadu ochii peste cap auzind aceste inepţii, însă lucrul acesta îi făcu şi mai rău decât îi era deja. Dan-Alexandru Radu purta bluza lui neagră de căcat care îi dădea deja ameţeli.

Se întoarse la Institutul Francez abulică. Fără să-şi dea seama cum, se trezi citind pe net despre Issei Sagawa – un japonez de bani gata care mâncase o belgiancă blondă în Paris, cu aproape 30 de ani în urmă. Fusese declarat nebun, astfel că, în loc să facă puşcărie, fusese explulzat înapoi în Japonia unde trăia şi acum, bine – merci, în libertate.

Două săptămâni mai târziu, Issei Sagawa ateriza la Otopeni şi ajungea la Institutul Francez, unde Karin, deja asaltată de ziariştii avizi să stea de vorbă cu faimosul canibal, îl aştepta alături de ambasadorul Franţei, venit şi el pentru o întrunire de reconciliere cu niponul psihopat.

………..

Oana Titică venise şi ea la eveniment. De când se mutase de pe Strada Lunii în hotelul rebranduit în bloc de locuinţe, de lânga Piaţa Spaniei, se plictisea de moarte.

Canibalul nipon i se paru cât se poate de simpatic şi îi trezi sentimente materne nebănuite. Mai întâi pentru că Issei Sagawa abia sărea de un metru cincizeci. Apoi pentru că salivarea necontrolată a japonezului i se păru un omagiu cinstit, atât de diferit de pretenţiile sofisticate de curtare ale altor pretendenţi.

Scoase un şerveţel şi îl şterse pe Issei la gură, după care avu cu el o conversaţie cât se poate de agreabilă despre pantofi de damă (Sagawa purta şi el, ocazional) şi condimente orientale.

Înainte să fie smuls la conferinţa de presă ce urma, Sagawa fu invitat de Titică la cină în noul ei apartament. Canibalul nipon înghiţi în sec, nevenindu-i să creadă ce noroc s-a abătut asupra lui şi aproape leşină când facu plecaciunea tradiţională de despărţire.

………..

“Am o dilemă teribilă, domnişoară Titică”, spuse Issei Sagawa în franceza lui tăioasă, în aceeaşi seară, gătind o plătică şi sorbind din a doua sticlă de vin pe care Oana i-o oferise.

“Bucătăria niponă este cât se poate de fadă dacă nu adaugi cantităţi însemnate de glutamat. Pe de altă parte, glutamatul este atât de nociv… Mai ales pentru o femeie blondă şi sănătoasă, ca dumneata”.

“Mănânci căcat, Sagawa San”, spuse la rândul ei Titică. “Fadă este doar mâncarea pe care nu o meriţi”.

Canibalul nipon nu întelese nimic din afirmaţia Titicăi. Puse confuzia pe seama foamei şi decise că a venit momentul să treacă la felul principal. Scoase un pistol Papa Nambu şi-l îndreptă spre gâtul Titicăi. Titică îşi strecură mâna prin pernele canapelei şi scoase la rândul ei o carabină “Lupara” cu mâner din lemn de cireş cu inserţii de sidef şlefuit pe care o îndreptă spre capul japonezului.

“Eşti cel mai recent dintr-o serie foarte lungă, Sagawa”…

……….

La început Titică fusese flatată.

De fiecare dată când dădea cu ochii de Dan-Alexandru Radu, acesta îi povestea cum majoritatea celor care citesc blogul lui de cacat ajung acolo căutând “oana titica nud” pe Google. Auzi asta azi, auzi asta mâine şi, treptat, începu să aibă o părere cât se poate de bună despre ea.

Flatarea dură o vreme, facând apoi loc unei indignări din ce în ce mai mari. De câte ori îi dădea cineva atenţie nu putea să nu gândească: “Merita oare şi el/ea atenţia mea?”.

În curând, Titică era de-a dreptul revoltată de mulţimea celor care voiau să tragă foloase cât se poate de necuvenite de pe urma ei. Le spusese lucrul acesta în faţă, însă nu făcu decât să-i întărâte mai mult.

Dan-Alexandru Radu era în continuare copleşit de numărul celor care o căutau nud la el pe blog. Astfel că Titică renunţă să-i mai descurajeze pe cei excesiv de interesaţi de ea şi începu să îi atragă unul câte unul în noul ei apartament.

Locatari ai unui hotel transformat în bloc de locuinţe, vecinii ei erau oameni discreţi şi ignorau ţipetele de deznădejde care mai răzbăteau de după zidurile apartamentului Titicăi.

Se obişnuiră şi cu detunăturile seci care le făceau geamurile să vibreze la ceas de seară, iar când sacii de gunoi din ghenă deveniră antropomorfi, închiseră ochii şi o salutară cu mai mult respect.

……………

Mâna lui Issei Sagawa tremura ca o ramură de cireş înflorit.

Trase 8 focuri ratând de tot atâtea ori. Titică trase o singură dată, trupul de 1,52 metri al lui Sagawa scurtându-se cu 30 de centimetri.

Scotoci în servieta lui Issei şi găsi câteva lămâi verzi, nişte pătrunjel, coriandru şi busuioc, o râşniţă plină cu piper, un satâr şi un set de cuţite japoneze. Nu îi fu greu să tranşeze măruntele rămăşiţe pământeşti ale canibalului nipon.

“Micuţul avea dreptate, carnea asta chiar are gust de ton”, gândi Titică mai târziu, golind ultima sticlă de vin alb care mergea numai bine cu Sagawa fript.

Scăpă de ce mai rămăsese din canibalul nipon cu ajutorul lui Dan-Alexandru Radu. Apelase la el datorită celor două calităţi care îl caracterizau – ştia să-şi ţină gura şi nu putea să zică nu.

Issei Sagawa nu făcu altceva decât să-i deschidă apetitul în noi direcţii.

„Ai putea să-i detectezi după IP pe cei care mă caută nud pe blogul tău de căcat”?, îl întrebă la un moment dat.

„Nimic nu-i imposibil pe lumea asta, chiar dacă totul e inutil”, îi răspunse Dan-Alexandru Radu, după care se adânci în tăcere.

În zilele care urmară, învăţă să detecteze IP-ul şi în gaură de şarpe de la prietenul său, George Ion. Îl momi, desigur, cu promisiunea de-a o vedea pe Oana Titică nud.

„Pozele, nenorocitule, pozele!!!”, se isteriza George Ion ori de câte ori Dan-Alexandru Radu îl amâna.

„Nu poate fi vorba de poze, George Ion. Titică se va dezvălui numai în carne şi oase”, îi răspundea.

„Precum Celibidache, care nu accepta să-i fie înregistrate concertele, pentru că înregistrarea nu putea reda experienţa transcendentală din sala de concert, Titică nu acceptă ca nuditatea ei să fie capturată pe peliculă sau în format digital. Ceea ce ai vedea ar fi doar o ipostază de o milisecundă a nudităţii Titicăi, o clipă moartă, deci o imagine a unui cadavru. Nudul Titicăi trebuie văzut în toate cele patru dimensiuni pământene pentru a fi apreciat cum se cuvine”, venea discursul pe care Titică îl pusese să-l memoreze.

Astfel că George Ion căzu în capcană şi se lăsă condus în apartamentul unde Titică îl aştepta cu drujba în priză. Aceasta recunoscu ulterior că lunile de jogging şi mers la sală îi conferiseră lui George Ion un gust mai bun decât al celor ce urmară.

Titică se înfruptă timp de câteva luni cu obsedaţii cu savoare de McDonald’s şi covrigei care o căutau pe bucatarulflegmatic, însă nu mai găsea nicio satisfacţie în asta.

Oricum, obsedaţii se împuţinaseră considerabil.

„Este timpul să îmbunătăţim meniul”, îi zise lui Dan-Alexandru Radu, care ascultă în tăcere propunerile Titicăi şi continuă să tacă bosumflat după ce aceasta îşi expuse planurile.

Primul căzu victimă Dragoş Bucurenci. Dan-Alexandru Radu trebui să-l pălească în mod repetat în cap cu o sticlă de sifon pentru a-l culca la pământ, după ce respectivul refuzase pe motiv de fidelitate să se bucure de ipoteticul nud al Titicăi.

„Are un gust atât de sănătos, încât parcă îi iert această jignire”, exclamase Titică cu gura plină.

Urmară Gheorghe Mencinicopschi (pe care Titică îl găti sub formă de borş din pricina vârstei), Carmen Brumă (pe care Titică o făcu frigărui) şi Florentina Opriş (pe care Titică o făcu tocăniţă).

…………..

Într-o zi, Dan-Alexandru Radu bătu la uşa Titicăi şi i-o aruncă pe Gabi Szabo în braţe.

„Sper să-ţi ajungă de o gustare”, îi spuse după care tăcu panicat în momentul în care Titică întinse duios mâna spre el şi-l trase amical de obrajii lui bucălaţi.

„Nu mai e nevoie, Dan-Alexandru Radu. Renunţ la serviciile tale şi la dieta asta ingrată”.

Gabi Szabo o rupse la fugă, în timp ce Dan-Alexandru Radu dădu molcom din umeri.

Timp de trei zile, Titică posti şi îşi limpezi gândurile.

Nimeni nu mai merita să-i vadă nudul, nimeni nu mai merita să-i gâdile papilele gustative. Îşi dădu seama că nu poate găsi satisfacţie decât în sine.

Se dezbracă complet, admirându-se îndelung, îşi rase părul de pe cap, îşi smulse sprâncenele, se epilă pe tot corpul. Se unse apoi cu ulei de măsline, peste care turnă zeama de lămâie, sare şi piper.

Îşi mâncă mai întâi mâinile, apoi picioarele. Când ajunse la şolduri o încercă regretul că nu poate face asta şi a doua oară, când va fi fost mai obişnuită cu durerea. Regretul fu înăbuşit repede, însă, şi nu urmă decât satisfacţia gustului perfect pe care îl căutase atâta timp.

Îşi mâncă propriul stomac la urmă. Abia când şi dinţii Titicăi se dizolvară în acidul gastric al ultimului dumicat şi nu mai rămăsese nimic din ea, Dan-Alexandru Radu ieşi dintr-un şifonier, verificându-şi aparatul foto.

Anticipase ceea ce avea de gând Titică să facă şi se strecurase înapoi în apartament în ideea de a imortaliza pentru prima şi ultima dată nudul principalei promotoare a blogului său.

Descoperise abia în ultima clipă că aparatul foto nu mai avea baterii.

„Nu-mi rămâne decât să pictez ce am văzut”, îşi zise, încercând să rememoreze orele de desen din casa a patra.

…………..

P. S. Cum ar putea să vă zică orice elev de gimnaziu pasionat de fizică, nu există decât două modalităţi de a ajunge într-un univers paralel – să te arunci într-o gaură neagră, sau să te mănânci de unul singur.

Oana Titică se trezi învesmântată într-o bluză neagră de căcat.

Savoarea rămasă de pe urma călătoriei între universuri fu înlocuită imediat de un gust amar. Toţi obsedaţii din universul ăsta răsturnat ajungeau pe blogul ei căutându-l pe „dan-alexandru radu nud”.

2 responses to this post.

  1. Posted by A. on 18/12/2015 at 18:41

    Savuros, cu gust, dar mi s-a tăiat apetitul când am ajuns la „transcedental”, din care -oroare!-, Oana Titică a mâncat un „n”. E ca și cum ai scrie „repercusiuni” cu un „r” în plus, în locul acela rușinos.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: