Povestea celei de-a cincea trâmbițări a iPhone-ului. Vol.1.

Era o zi plăcută de miercuri – stăpânul absolut al Iadului se foia pe tronul lui alb, bătând impacient darabana cu degetele, iar Dan-Alexandru Radu își blestema soarta, pregătindu-se să se urce în tramvaiul 41.

Nu pățise nimic deosebit, însă își blestema soarta by default, ca în fiecare zi în care se urca în 41. De data aceasta, însă, constată că tramvaiul nu era nici aglomerat și nici deosebit de dezagreabil din punct de vedere olfactiv. Se așeză pe un scaun liber și, ascultând Poetrip cu căștile în ureche, începu să se uite absent la călători. Călătorii constau în câteva zeci pe pensionari, mai puțin gălăgioși ca de obicei, toți așezați și preocupați de geamurile de lângă ei.

”Cât de frig e totuși afară?”, se întrebă Dan-Alexandru Radu, observând că mai toți călătorii încercau să deseneze chestii pe geamuri, cu degetele arătătoare. Se uită și el la geamul lui, însă nu văzu nici cine știe ce praf, nici abur care să fi servit drept pânză de desenat. Încercă să găsească o explicație în ochii celor doi-trei tineri din 41, însă erau toți preocupați de iPhone-urile personale.

Mai miji puțin ochii să vadă cam ce contururi trasează călătorii pe geamuri, însă nu deosebi decât gesturi simple, linii scurte verticale sau orizontale…

Renunță să-și mai bată capul și se pregăti să coboare la capăt. O pensionară îi puse un deget pe umăr, realizând un fel de mângâiere scurtă:

”Coborâți la prima”?

…….

”Ce naiba are toată lumea azi”, se întrebă Dan-Alexandru Radu în timp ce pășea precaut pe Bulevardul Expoziției, cu gândul să treacă pe la expoziția ”Space Poetry” de la UniCredit. Până acum, trei pietoni îl abordaseră, încercând să-i culeagă câte o scamă de pe umăr cu același gest scurt al degetului arătător. Unul făcuse asta chiar în timp ce traversa pe roșu, încetinindu-i timpul de traversare ilegală. Automobilele nu îl claxonară, însă. Azi se mișcau mult mai lent ca de obicei. Din ce putea vedea prin parbrize, Dan-Alexandru Radu trase concluzia că toți stăteau cu iPhone-ul pe volan.

Ajunse la expoziție și îl luă puțin cu fiori. Văzu cei mai încântați vizitatori de expoziție pe care îi fu dat să-i vadă vreodată, aproape salivând în fața tablourilor pe care le mângâiau obsesiv cu arătătoarele.

”Bine ați venit! Mângâiați-vă și rrretina cu acest display”, o auzi pe amfitrioana Mimo. Făcu pași timizi cu spatele, se întoarse brusc și o luă la goană pe bulevard. Fugi și mai tare să prindă un 335 care să-l ducă la muncă. În stație, călătorii, în loc să apese butonul care deschidea ușile, le mângâiau cu arătătorul și degetul mare, pe care le mișcau unul în direcția opusă celuilalt.

Odată urcat în 335 își scoase telefonul să vadă cât e ceasul. Brusc, călătorii încetară să mai frece geamurile cu arătătoarele și se întoarseră spre el, privindu-l cu ochi reci, ca de rechin. Coborî la prima și o luă pe jos, just in case… Pe lacul Herăstrău, un pescar renunțase la undiță și mângâia luciul apei cu arătătorul…

…….

”Clar a luat-o lumea razna”, își zise Dan-Alexandru Radu. Simți nevoia să povestească cuiva. O sună pe Laura Teodora. Laura Teodora, însă, era prea ocupată să dea din coate pentru a răzbate în coada kilometrică în care se afla, în fața unei reprezentanțe Apple, pentru a răspunde. Din când în când, angajați Apple a câte doi metri și 140 de kilograme fiecare, ieșeau în mulțime, selectau câteva persoane și le întrebau: ”Pe mână sau pe frunte”?

”Ia-mă pe mine, ia-mă pe mine”, urla Laura Teodora, alături de alte sute de persoane. Nu avu însă noroc, de data aceasta.

„Nu înțeleg de ce precomenzile astea nu se pot face online. De ce trebuia să venim la coadă, să semnăm în persoană?”, întrebă boyfriend-ul Eminescu, pe care îl târâse cu ea.

”Cine a zis asta?!”, mârâi una dintre gorilele Apple.

”El”, strigă prompt Laura Teodora, arătându-l pe boyfriend-ul Eminescu cu degetul. Acesta fu târât de gorilele Apple într-o debara dosnică, în timp ce răcnea și dădea din picioare.

”Felicitări pentru spiritul solidar, surioară. Pe mână sau pe frunte?”, fu întrebată Laura Teodora.

„Pe frunte”, suspină ea, aproape în extaz, în fața gorilei Apple. Fu dusă în reprezentanță și ștampilată pe frunte cu simbolul unui măr mușcat.

”iPhone 5-ul tău va veni până la sfârșitul săptămânii”, i se zise, moment în care Laura Teodora uită să mai vorbească de emoție, emițând doar sunete guturale de satisfacție.

……..

Văzând că Laura Teodora nu răspune, Dan-Alexandru Radu îl sună de George Ion.

”Zi repede, sunt la volan! Muhahaha”, se auzi vocea neobișnuit de excitată a lui George Ion.

”Băh, se întâmplă ceva extrem de bizar. Un fel de letargie în masă. Tu ești bine?”, întrebă Dan-Alexandru Radu.

”Dacă sunt bine?!?”, urlă George Ion. ”Sunt în al nouălea cer! E al meu, chiparoase, al meu, numai al meu”!!!

Vocea exaltată a lui George Ion se domoli însă brusc:

”Auzi, ce-i cu fâșâitul ălă de căcat? De pe ce vorbești”?

”De pe Blackberry”, răspunse naiv Dan-Alexandru Radu, al cărui timpan aproape explodă, când, în secunda următoare, George Ion blestemă crunt:

”PISICI!!!”

…….

Cu o oră înainte să fie sunat de Dan-Alexandru Radu, George Ion gonea cu 180 km/h pe DN1, în drum spre Aeroportul Henri Coandă. Nu știa ce avea să plesnească mai întâi, Toyota lui portocalie, de la suprasolicitare, sau el, de bucurie. Lunile de amușinare, de stabilire de contacte, pile și prietenii cu oamenii din domeniu dăduseră roade. Nici nu se mai gândea la suprataxa exorbitantă pe care o achitase pe încredere. Se gândea doar că, exact în ziua lansării, va fi posesorul unui iPhone 5, expediat numai și numai pentru el.

Intră cu lentilele de contact aburite în aeroport și, după ce un individ de doi metri și 140 de kilograme îi strecură un pachet în mână și o ștampilă în frunte, lăsă șuvoiul de lacrimi să curgă.

Credea că nimic nu-i poate știrbi bucuria, când, în timp ce circula cu 40 km/h pe DN1, spre București, Dan-Alexandru Radu îl sună de pe Blackberry pe iPhone5-ul pe care îl desmierda.

George Ion puse iPhone-ul în buzunarul de la piept, lângă inimă, și apăsă pedala până la podea, scrâșnind din dinți și gonind spre oraș cu unicul scop de a răzbuna jignirea adusă prețiosului.

…….

Cu multe ocolișuri și menajamente, Dan-Alexandru Radu ajunsese la muncă. În drumul lui întâlnise grămezi de oameni care mergeau țepeni pe stradă, salivând și emițând mormăituri guturale de satisfacție. Cei care aveau și câte un măr mușcat ștampilat fie pe mână, fie pe frunte (și erau tot mai mulți) se apropiau unul de altul, mângâindu-se reciproc cu arătătoarele.

Dan-Alexandru Radu se așeză cuminte ca un șoricel la el în birou și începu să-și cerceteze colegii cu coada ochiului. Unii păreau la fel de speriați ca și el. Alții salivau în fața monitoarelor, atingându-le cu degetele arătătoare. Aceștia nici măcar nu tresăriră când se auzi un scârțâit teribil de cauciucuri în fața clădirii, apoi niște pași ca un uragan pe scări.

George Ion dădu ușa redacției în care Dan-Alexandru Radu avea plăcerea să lucreze de perete și se repezi înăuntru.

”Ni te vei alătura de bună voie, sau vei fi asimilat cu forța”, intonă George Ion, apropiindu-se de Dan-Alexandu Radu.

”Băh, ești nebun?”, se îngrozi acesta.

”Treci pe iOS sau vei ieși pe ușa din dos”, zise George Ion, înaintând.

”Ok, eu sun un doctor”, zise Dan-Alexandru Radu, scoțând Balckberryul din buzunar. George Ion hârâi ca o salamandră, se zvârcoli ca atins de agheasmă și-și pupă iPhone-ul5, pentru a-și întări cugetul și mușchii. Luă un iMac de la departamentul DTP și îl păli pe Dan-Alexandru Radu în moalele scalpului, dând apoi un șut în Blackberry-ul care zbură dezmembrat într-un colț.

”Vei asculta de mine gen Siri sau vei muri”, zise apoi George Ion, în timp ce îl strângea de gât pe Dan-Alexandru Radu, lățit pe propriul său birou. În lipsă de alte opțiuni, acesta apucă receptorul unui telefon fix din apropiere și se pregăti să-l pălească la rândul său pe George Ion după ceafă.

Acesta se retrase însă panicat, acoperindu-și ochii.

”Un fix!?! WTF!!! Din nou cu trucuri murdare, Dănuțe, dar o să plătești pentru asta odată și-odată”, mai apucă să se screamă, după care fugi împleticindu-se spre ușă, purtându-și iPhone5-ul la piept, ca un bebeluș.

…….

Urmărind toată această scenă din adâncuri, Steve Jobs, stăpânul absolut al Iadului, bătu nemulțumit cu pumnul în brațul tronului său alb. Se potoli însă repede. Pe pământ se trâmbița cu succes a cincea versiune de iPhone. Încă două trâmbițări și va dezlănțu iApocalipsa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: