Povestea lui Dan-Alexandru Radu şi a problemelor lui cu nişte fluturi grobieni

Electrosocuri

Cap I: În care personajul principal o ia pe arătură

Dan-Alexandru Radu intră în garsoniera lui de doo camere, aruncă cheile din hol direct pe barul din bucătărie, lepădă adidaşii la întâmplare şi sări în şlapi, deschise frigiderul, scoase o sticlă de whiskey din care bău câteva gâturi straşnice, se scărpină la oo, îşi aprinse o ţigară de foi, ieşi pe balcon, se uită puţin cu binoclul la vecina ţâţoasă din vila din dreapta, scrumă în ghiveciul cactusului Pedro, îşi admiră poliţa plină de şurubelniţe, ciocane şi pânze de bomfaier, după care începu să urle ca o fetiţă.

Un fluture din specia Autographa gamma, intrat pe fereastră, îl izgoni mai întâi din balcon, apoi începu să-l fugărească prin toata casa, ferindu-se perspicace de toate pernele şi papucii pe care Dan-Alexandru Radu îi arunca cu imprecizia disperatului după el. O vreme Dan-Alexandru Radu crezu că lepidoptera îl iertase şi ieşise înapoi pe fereastră. Închise ochii şi răsuflă uşurat, simţind concomitent că îl mănâncă vârful nasului. Când ridică pleoapele, vazu doi ochi compuşi, spălăciţi şi neprietenoşi care îl fixau, iar dintre ei o trompă care flexa spre el de parcă i-ar fi arătat muie.

Îşi dădu un pumn în nas, ucigând fluturele şi reuşind să se facă K.O., cu ocazia asta.

Când se trezi îl nedumeri faptul că, deşi avea frisoane, simţea şi ca-l arde pielea, iar în următoarele zile deveni din om neom, ba plângându-se că e amorţit, ba că simte gâdilici peste tot, apărându-i iritaţii indiferent cât se freca cu aloe, nemaiputând să doarmă noaptea, nedorindu-şi măcar să mai adoarmă, aţipind totuşi în timpul zilei şi având vise bizare din care se trezea zgâlţâindu-se din toate alea, gâfâind ca un câine în tramvaiul 41, părându-i-se că vede de două ori mai mulţi putiferi decât erau, frecându-se la ochii plini de vinişoare, nemaiîndurând lumina, văzând fulgere şi pete când clipea, judecând prost adâncimea câmpului vizual şi dându-se cu capul de toate uşile, spălându-se riguros pe mâini ori de câte ori dădea noroc cu cineva, plângându-se de frig în toiul caniculei, dându-şi palme convins că îl tot ciupeşte ceva, tuşind, horcăind, având palpitaţii, curgându-i bale, ajungând la urgenţă convins că e în mijlocul unui atac de cord, cerând scuze doctorilor când veneau să-l consulte şi fugind din camera de gardă de jenă că împovărează sistemul românesc de sănătate, mergând apoi la bere, izbucnind în lacrimi pentru că nu putea să decidă dacă vrea Tuborg sau Carlsberg, cerând o Cola, mergând apoi în baia fetelor şi leşinând acolo, fiind găsit şi luat la palme de o duduie oarecare pe care Dan-Alexandru Radu o ruga, venit acum în simţiri, să dea mai tare pentru că merită, pentru că e păcătos, dându-şi pantalonii jos şi cerând să-i dea câteva şi la cur, urlând apoi la poliţiştii care îl cafteau la secţie că nu crede că ei sunt poliţişti, ci reptilieni sau fluturieni, în fine, simţindu-se destul de indispus când de la secţie îl transferară la psihiatrie şi se trezi cu însuşi Tudorel Butoi măsurându-i craniul cu un compas într-o mâna şi un tratat de frenologie în cealalta.

Cap II: În care personajul principal află că are bube-n cap

„De ce sufăr, doctore”, întrebă Dan-Alexandru Radu după ce Tudorel Butoi, scrâşnind din măsele că trebuie acordul pacientului pentru terapia de şoc cu insulină si electroşocuri, îl pusese să-i descrie stările prin care trecuse înainte de declanşarea crizei din buda fetelor.

„De scrupulozitate”, îi zise Tudorel Butoi. „Sau OCD, cum îi zice mai nou. În orice caz, pe matale te macină o vină exacerbată de evenimentul recent cu fluturele ăla. Dar stai liniştit, se tratează”.

„Medicamente? Nu, merci, nu vreau să dau din lac în puţ”.

„Dar cine a zis de medicamente? E suficient să-ţi torni nişte căldări cu apă rece peste cap, dimineaţa, după ce ţi-ai spus rugăciunile. Ce te strâmbi aşa, eşti ateu?”, se bruzuli Tudorel Butoi smucindu-i capul lui Dan-Alexandru Radu şi comparându-i creştetul cu un ou fiert pe care îl scoase din buzunarul halatului.

„Totuşi îmi placi, ai trăsături ariene”, zise Butoi, apucându-se să mănânce oul ala. „Am putea încerca ceva modern, îi zice psihanaliză. Metodă austriacă. Ia întinde-te tu pe canapeaua asta şi relaxează-te”.

Dan-Alexandru Radu se întinse pe canapea, de fapt o masă de ginecologie cu o oglinjoară dispusă între suporturile pentru picioare.

„N-ai tu treabă cu oglinda, e doar un mecanism de mortificare pentru damele cu fustă mini. Mai bine relaxează-te şi încearcă să-ţi aminteşti prima ta experienţă legată de un fluture”, zise Butoi, scoţând un ceas cu lanţ şi bălăngănindu-l prin faţa ochiilor holbaţi ai lui Dan-Alexandru Radu.

„Aveam cinci sau şase ani, cred. Ieşisem la joacă cu fratele meu mai mare care mă lăsase pe iarbă, lângă un teren de fotbal. Făceam tumbe, mă jucam de-a cascadorul, în fine, alergam de nebun încercând să evit rahaţii de câine şi pisicile moarte din jur. La un moment dat, pe o Băşina porcului, am văzut un fluture”…

„Mama ta încă te mai alăpta la vârsta aia”?

„WTF, dude!?”

„Continuă, continuă”…

„M-am apropiat de fluture şi i-am dat un bobârnac. Îmi amintesc că i-a ieşit mult praf din aripi. Pe urmă, dacă l-am văzut ameţit, l-am luat în mână. Pe urmă a început să se zbată”.

„Încă mai făceai caca pe tine la vârsta aia”?

„Nu, dar cred că fluturele s-a scăpat la mine în mână, sau ceva. I-am dat drumul şi am văzut că aveam palma plină de mâzgă. Bănuiesc că era doar polen. În fine, fluturele tot nu zbura, se zbătea prin iarbă aşa că l-am luat iar în mâna şi l-am strivit, ca să nu se mai chinuie”.

„Exact ce ziceam şi eu, scrupulozitate”, zise Butoi, stropind două padele de resuscitare cu vasilină. „Hai că nu-i pe voltaj maxim”, se enervă acesta când Dan-Alexandru Radu sări de pe masa de ginecologie şi se refugie într-un colţ.

„Ceva să se plieze pe metoda austriacă n-aveţi”?, îl întrebă Dan-Alexandru Radu în gardă de karate.

„Mda, fie”, se resemnă Butoi, aprinzându-şi un joint. „Putem încerca metoda cui pe cui se scoate. Fii atent! Treci prin piaţa George Coşbuc, iei nişte flori, umpli casa şi laşi ferestrele deschise. Pe urmă aştepţi să intre fluturii şi în loc să te crizezi, încerci să te porţi frumos cu ei, să-i protejezi, să le faci un bine. Ai o datorie morală faţă de ei, trebuie să o răscumperi. Pe urmă o să te simţi mai bine. Dar dacă nu merge, poţi oricând să-ţi torni găleţile alea de apă rece în cap. Acum hai, cară-te”, zise Butoi, semnând fişa de externare şi dându-i-o lui Dan-Alexandru Radu.

„A, şi încă ceva. Eşti gay!”.

„Poftim”!?!

„Ha, ha, glumeam. How does that make you feel”?

Cap III: În care personajul principal îşi ispăşeşte păcatele

În seara aceea, Dan-Alexandru Radu ajunse acasă, puse siguranţa la uşă, îşi arunăa încălţămintea la întâmplare pe hol, îşi aprinse o ţigară Carpaţi, luă 7 înghiţituri de vodkă, rase o bere, râgâi, plânse puţin, după care distribui garoafele alea ieftine pe care le cumpărase în diferite pahare de Carlsberg pe la toate ferestrele pe care le lasă deschise.

Termină sticla de vodkă şi se adânci într-un somn anxios. În mod normal, Dan-Alexandru Radu se trezea la ora 09:00 dimineaţa, însă în acea zi, la nici 05:00 a.m., crapă ochii crăpaţi de somn şi îşi acoperi îngrozit urechiile. Din living, de la propriile boxe, duduia „Enjoy the Silence”, de Depeche Mode.

„Cine pula mea, în pula mea…”, apucă să urle Dan-Alexandru Radu până să-l apuce un sughiţ de panică la vederea unui fluture mare cât curul, care spargea seminţe pe canapeaua lui.

„Hai sictir, nu strica momentul”, şuieră fluturele pocnind din degete pe ritmul melodiei. „Noroc cu iPod-ul meu, ca pe mp3 playerul tau găseşti doar Metallica, Bruckner şi Marian Hulpuş. Ce caşti gura, nu ştii cine-s io? Sunt Marcel, fratele lu’ ăla de l-ai omorât când ţi-ai spart nasul. Deci îmi esti dator, cum ar veni. Asa că, ia, treci, fă-mi o cafea şi un masaj la tălpi”!

Dan-Alexandru Rad se duse la baie, îşi turnă o găleată cu apă rece în cap, vomită puţin, apoi se întoarse în living şi constată că fluturele era tot acolo, scuipând coji de seminţe şi dând din aripi pe „Personal Jesus”.

„O cafea, un masaj la talpi şi pe urmă suntem chit, da? Mă ierţi şi scap de scrupulozitate”.

„Vezi, tocmai optimismul ăsta nefondat trage umanitatea în jos. Voi credeţi că există rezolvări uşoare la problemele vieţii şi de-aia nu pune nimeni osul la muncă. Te aşteaptă un proces lung si complicat, băiete”, zise fluturele, tăindu-şi unghiile şi făcându-le vânt sub canapea.

„Hai cu cafeaua aia! Io mă duc să mă cac. Între timp tu ia nişte beri de la colţ şi pregăteşte-te de masajul ăla”…

În puţine zile, garsoniera de doo camere a lui Dan-Alexandru Radu, până atunci cuibuşorul lui de nebunii, se transformă într-un lagăr de muncă forţată şi club lepidopteric de noapte.

Marcel nu se sfia să invite toti fluturii din oraş la băute, în timp ce Dan-Alexandru Radu făcea cărări între garsoniera de doo camere şi buticul de pe strada Chemării de unde cumpăra beri, alune şi pufuleţi pentru fluturii amatori de iarbă. Cât stătea prin casă, nu-l vedeai decât cu mopul în mână, ştergând vodka şi sucul de coacăze de pe parchet, adunând cioburi cu o mătură şi un făraş, dând cu Pronto pe toate mobilele ca să şteargă rotocoalele lăsate de paharele umplute neglijent, adunând fluturii morţi de beţi de prin balcon şi ţinându-i de antene în timp ce borau prin chiuvete, apoi scrâşnind din măsele pentru că moliile alea nesimţite nu aveau niciodată ţigări la ele şi le fumau pe ale lui.

Nici când ieşea el însuşi la bere cu băieţii, Marcel nu-i dădea pace, sunându-l în continuu, întrebându-l unde ţine chibriturile, linguriţele, prezervativele, rugându-l să treacă pe la farmacie şi să ia nişte seringi, cerându-i zilnic câte 70 de lei pentru o bilă, solicitându-i imediat după asta să-i ia el bila aia, scoţându-i ochii că e nevoit să ia marfa proastă pentru că prietenii lui sunt zgârciţi şi nu-l ajută nici cu un leu, sunându-l iar să-l întrebe dacă s-a supărat, rugându-l să-i pună şi nişte bilete la pariuri că îi da el banii săptămâna viitoare…

Inutil să mai spunem că Dan-Alexandru Radu îi cedase fluturelui patul sau şi acum dormea cât se poate de prost pe canapea şi încă şi asta era o chestie, pentru că de obicei stătea noaptea cu orele pe preşul de la intrare împiedicat să intre în casă de şoseta fluturelui Marcel agăţată de clanţă, semn că Marcel dă la buci şi fiind timid nu putea cu altcineva în casă…

…Ceea ce nu-l împiedica să se laude pe urmă, beat criţă fiind, cu numerele fără număr pe care i le dăduse unei fluturoaice albe de varză, menţionând în treacăt că în timpul preludiului intrase şi în folderul „Fişe fiscale 2012” de pe calculatorul lui, îi găsise sex-tape-urile, si: „Coae, ce-ţi mai plac păsărelele astea tinerele cu curul mare, nebunule, dar nu prea sunt de tine, la cât de mică o ai ţie ţi-ar trebui ceva gen Calista Flockhart”…

Desigur, toate astea au fost copilării, adevarata dramă începând când fluturele Marcel a devenit fan „Mireasă pentru fiul meu” şi i-a intrat în cap că viaţa este scurta şi trebuie să-şi găsească o pereche. Au urmat pentru Dan-Alexandru Radu seri în care ieşea cu Marcel şi diferite fluturoaice romantice la terase, spunând poveşti fictive menite să evidenţieze calităţile lui Marcel, dorindu-şi moartea în timp ce dădea din cap zâmbitor pentru a aproba dulcegăriile debitate de Marcel, vărsând lacrimi amare de plictis în timp ce colegul fluture de apartament îi cerea o părere sinceră despre aleasa inimii a serii: „Nu ştiu ce să cred, coae, zi-mi tu, tu ai ieşi cu ea”?

Într-un târziu, când Dan-Alexandru Radu deja căuta pe Google: „cum se face un nod de ştreang”, Marcel optă pentru fluturoaica Mariposa şi, după ce-i ceru niste bani pentru nuntă, îl rugă să le fie şi naş.

Cap IV: În care personajul principal se răzbună Kim Ki Duk style

Când fluturoaica Mariposa veni cu ecografia care atesta că e însărcinată cu câteva duzini de omizi, Dan-Alexandru Radu răsuflă uşurat, chit că ecografia fusese plătită din banii lui, gândindu-se că măcar a scăpat de corvoada de a-i lua Mariposei tampoane. Era însă doar o mică alinare dintr-un lung şir de neplăceri care îl făcuseră pe Dan-Alexandru Radu să regrete zilele în care Marcel se mulţumea doar să-i umple casa de fluturi grobieni puşi pe paranghelie.

Fluturoaica consoartă se dovedi a fi mai pretenţioasă decât o directoare de corporatie, punându-l pe Dan-Alexandru Radu să spele vase, să spele rufe, să spele podele, să calce rufe, să faca piaţa, să omoare păianjeni, să cureţe pânzele de păianjen, să-şi schimbe job-ul, să câştige mai mult, să se îmbrace mai asortat, să poarte mocasini fără şosete, tricouri lila, pantaloni de in, să redecoreze casa, să ude cactusul Pedro unde îşi va depune oole, şi asta numai pentru început, pâna să fie suficient de încredere pentru a-l lua cu ea la mall câte 8 ore pe zi în timp ce proba toţi pantofii din toate magazinele obligându-l să aibă o părere despre fiecare pereche în parte, trecând apoi la poşete, la rochii de vară, la costume de baie, moment în care, încolţit de fluturoaică într-o cabină de probă, nici măcar exemplul nefastei păţănii a lui Michael Douglas nu-l putu salva de corvoadă…

Şi pentru că nu avu tragere de inimă, fluturoaica deveni de-a dreptul nemiloasă, îl trecu la dietă, îi interzise să mai iasă la bere, îl puse să mute mobila în casă în stil feng-shui, îi luă din banii lui niste colanţi şi îl puse să faca aerobic, îl târî apoi la spectacole de balet şi la concerte cu Ştefan Bănică jr. şi nu se mulţumi numai cu asta, dar îl puse să şi aplaude şi să-i obţină un autograf, în tot acest timp fiind nevoit să suporte şi miştourile lui Marcel, care îşi păstrase libertatea de fluture macho şi iesea cu alţi fluturi la beţivăneală fără să-şi asume rolul de aducător de pâine în casă, asta fiind treaba lui Dan-Alexandru Radu cel păcătos.

„Totuşi mă bucur sincer că eşti aşa fătălău”, îi zise la un moment dat Marcel. „O să ai ocazia să-ţi exersezi instinctele materne după ce ies omizile. Eu şi Mariposa plecăm o lună la Ibiza. Apropo, sari şi tu nişte bani”…

„Va fi pentru mine o onoare”, glăsui Dan-Alexandru Radu muşcând agresiv dintr-un baton Fitness şi dând duşcă nişte apă de chiuvetă cu lămâie.

Dan-Alexandru Radu dădu dovadă de o neobişnuită abnegaţie în momentul în care omizile familiei Marcel răsăriră printre spinii cactusului Pedro şi pâna şi fluturoaica Mariposa, înainte să plece liniştită la Ibiza, trebui să recunoască că nici măcar un miriapod nu ar fi putut să schimbe scutecele atât de repede şi de bine, ştergând în acelaşi timp şi voracii boraci de clorofilă la gură.

Omizile se dezvoltau repede şi, în ciuda zburdălniciei, găsiră în Dan-Alexandru Radu o dădacă devotată şi răbdătoare. Nu numai că acesta le procura cele mai suculente frunze şi le asigura cel mai confortabil cămin, dar în scurt timp începu să se preocupe activ şi de educaţia lor, predându-le ABC-ul, citindu-le „Capra cu trei iezi” şi „Titus Andronicus”, ducându-i la integrala Kim Ki Duk, ducându-i apoi la operă să vadă „Madama Butterfly” si promiţându-le că peste trei săptămâni, înainte să devina pupe, o să-i ducă la o repriză de striptease.

„Hm, Antipa! Sună exotic”, se entuziasmară omizile în momentul în care, deja grase şi dodoloaţe, acestea se pregăteau pentru dezmaţul de dinainte de metamorfoză.

„Înainte de lăbăreala, totuşi, hai să vă arăt ce vă aşteaptă în viitor”, zise Dan-Alexandru Radu ronţaind un „muhahaha” printre măsele.

Şi-atunci scoase omizile din buzunarul de la piept şi pe lipi cu picioarele de vitrina fluturilor exotici expuşi la muzeu!

Cu ochii bulbucaţi, omizile zăriră un Dryas iulia frânt de şale şi de boldul care îl ţintuia de burete, apoi văzură un Charaxes brutus rânjind de durere şi străpuns de acul dintre aripi care îl făcea să stea nemişcat, holbară ochii când văzură un Inachis io răstignit cu aripile în lături, se pişară pe ele când remarcară un Heliconius hecale lăbărţat ca la expoziţie, vărsară lacrimi fierbinţi observând un Vanessa kershawi tras în ţeapă, îşi acoperiră ochii în faţa priveliştii unui Danaus plexippus arcuit de parcă ar fi primit un sex oral şi blestemară ziua în care s-au născut când priviră un Cethosia cyane arzând-o nefiresc şi deşănţat ca orice creatură lovită de rigor mortis.

„În curând, nu peste multă vreme, în locul lor veţi fi voi. Asta este soarta oricărui fluture după metamorfoză… Păi sigur că da! Voi de ce credeţi că părinţii voştri lipsesc de atâta timp”, zise Dan-Alexandru Radu încă muhăhăindu-se printre măsele.

„Cooleanu, sau ce? A, şi încă ceva! Nu există Moş Crăciun”!

„Unde sunt gogoşile lu’ tata”, zise Marcel când, o lună mai târziu, se întoarse cu fluturoaica Mariposa din concediu, ambii arşi de soare şi cu pielea jupuită pe aripi. În balcon, atârnate de ţepii cactusului Pedro, gogoşile pupelor mari atârnau în briza usoara a cartierului Militari îngalbenite de vechime şi fum de ţigară.

„Ce, n-au ieşit pâna acum!?”, se panică fluturele Marcel.

„Cred ca e nevoie de o cezariană”, interveni fluturoaica Mariposa. Lepidopterele se apucară să destrame gogoşile pupelor şi, pe măsură ce mătasea era îndepărtată, lui Marcel şi Mariposei li se zburleau antenele.

Tinerii fluturi îşi folosiseră ultimele fire ale gogoşilor pentru a se spânzura, evitând astfel fatalitatea de a ajunge exponate trase în ţeapă la muzeu.

„Vai, leşin”, urlă fluturoaica Mariposa leşinând.

„Mu-ha-ha-ha!”, râse Dan-Alexandru Radu.

„Ticălosule”, urlă fluturele Marcel, „chiar nu mai ai scrupule”?

„Uite că nu”, mai zise Dan-Alexandru Radu ţintindu-l pe Marcel cu un spray de gândaci şi apăsând fără nicio apăsare pe pulverizator.

                                                                                                           EPILOG

Un an mai târziu, Dan-Alexandru Radu ajunse acasă, îşi puse încălţămintea în pantofar, îşi turnă un suc natural de portocale, mâncă o salată cu seminţe de pin la cină, îşi făcu apoi un ceai de păducel şi-un cui şi, ieşind cu ele pe balcon începu să urle ca o feţită în momentul în care văzu o omidă viermuindu-se pe pervaz.

Formă apoi un numar din memorie.

„Alo, dom’ Butoi? Ia verifică matale voltajul la drăcovenia aia cât timp îmi torn eu niste găleţi de apă rece în cap”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: