Cum se face omleta cu brânză

omleta cu branza

Înainte să te apuci să faci omletă cu brânză, ar fi cazul să te opreşti puţin din frenezia cotidiană, să te aşezi într-un loc umbros şi să meditezi lucid la condiţia omului din secolul 21.

Aminteşte-ţi că din cauza luminii artificiale ceasul intern al omului s-a dereglat iremediabil, zămislindu-se apoi generaţii bulversate, una mai obosită ca alta;

Că din cauza utilizării industriale a combustibililor fosili, aerul pe care-l tragi pe nară, îţi oxigenează şi otrăveşte în acelaşi timp sângele;

Că din cauza faptului că socialismul autentic este pe cale de dispariţie, munca s-a transformat dintr-un mijloc de câştigare a propriului trai într-o cursă fără sfârşit pentru atingerea ţintelor imposibile impuse de patron;

În fine, gândeşte-te la toate cauzele pentru care semenii tăi, alături de tine, trăiesc prost şi sfârşesc prin a muri dezamăgiţi.

După ce ţi-ai pierdut, astfel, orice fel de speranţă în umanitate şi un posibil viitor mai plăcut al ei, este timpul să treci la nişte meditaţii mai intime, legate de propria ta persoană.

Analizează-ţi fără idilisme şi nostalgii înşelătoare trecutul, treci apoi peste sentimentul de jenă şi aruncă o privire rece şi pătrunzătoare asupra prezentului, utilizând apoi concluziile pe care le-ai tras pentru a face nişte proiecţii realiste asupra viitorului.

Dacă în acest punct consideri că viitorul pe care îl proiectezi merită efortul de a-l construi, sări peste omleta cu brânză şi bagă nişte pui fiert cu alune şi fructe de pădure, în schimb.

Dacă, dimpotrivă, în acest punct îţi vine să-ţi tai necivilizat venele, mai acordă-ţi, totuşi, un răgaz şi fă omleta aia cu brânză, care nu numai că este delicioasă, dar este tot un mijloc (ceva mai lent) de sinucidere, întrunind în ea sfânta treime a infarctului – grăsime animală, grăsime vegetală, colesterol.

Cum se face EFECTIV omleta cu brânză

Ingrediente:

– O felie de brânză telemea;

– Doo oo;

– O lingură de ulei de floarea soarelui.

Mod de preparare

Iei mai întâi felia aia de brânză telemea (nu contează dacă e de oaie, vacă sau capră, contează doar să fie cât de cât tare) şi o pisezi cu furculiţa într-o farfurie adâncă. O greşeală comună este aceea de a da brânza pe răzătoare. Acest procedeu duce însă la crearea de fulgi de brânză, în locul bulgăraşilor rezultaţi din pisarea telemelei cu furculiţa, or pentru ca oole să adere mai bine la brânză, iar omleta să fie coerentă, sunt necesari tocmai aceşti bulgăraşi.

După cum aţi ghicit deja, pisarea se efectuează până când felia de brânză se transformă în bulgăraşi mărunţi de brânză. Când acest lucru s-a realizat, este timpul să spargeţi oole alea în aceeaşi farfurie şi să începeţi operaţiunea de batere a oolor cu brânza.

Bătutul oolor trebuie să fie gentil şi continuu, cam ca în faza a doua a masturbării. Aşadar, se introduce furculiţa în compoziţie şi se agită urmând o traiectorie eliptică, puternic aplatizată.

Toată această operaţiune nu ar trebui să dureze mai mult de 30 de secunde. În acest timp, pe ochiul aragazului se va pune o tigaie la încins în care se va turna lingura aia de ulei de floarea soarelui.

Sigur, într-o lume ideală ar trebui să existe tigăi de teflon în care nu trebuie să torni ulei pentru ca omleta să nu se lipească. Şi mai sigur, însă, este că nu trăieşti într-o lume ideală (tocmai de-aia şi mănânci omletă cu brânză) aşa că nu pune botul la vrăjeli şi toarnă totuşi uleiul ăla ca să fi sigur.

După ce uleiul s-a întins în toată tigaia, asigurând o peliculă omogenă şi potenţial cancerigenă, este timpul să torni compoziţia de oo cu brânză. Acum urmează partea cu adevărat delicată a întregii operaţiuni – pătrăcălirea compoziţiei în tigaie!

După cum bine ştiţi, a pătrăcăli este un regionalism din Drumul Taberei care înseamnă amestecare sau agitare neglijentă, însă în cazul omletei cu brânză, pătrăcălirea nu trebuie să fie atât de neglijentă pe cât definiţia termenului ar lăsa de înţeles. Asta pentru că, dacă nu pătrăcăleşti în continuu, se va arde brânza aia, ceea ce pe lângă gustul oribil al omletei va însemna şi că vei fi nevoit să freci cu TIX tigaia aia, când vei spăla vasele.

Pătrăcălirea în tigaie nu ar trebui să dureze mai mult de 45-60 de secunde, în funcţie de cât de tare ai dat focul. Vei şti că omleta cu brânză e gata atunci când nu vei mai vedea ou lichid în tigaie, ci doar ou din ăla pufos, în stare solidă. Dacă omleta se înegreşte, înseamnă că ai mers prea departe…

Şi cu asta, gata! Ai făcut omletă cu brânză! Omleta cu brânză merge foarte bine cu salată de roşii, asta în cazul în care eşti determinat să faci primul infarct până la vârsta de 40 de ani.

Dacă găteşti omletă cu brânză pentru un neprieten, poti scuipa în ea când ajungi la faza cu bătutul oolor, pentru că flegma se va îngloba în mod firesc în compoziţie.

Poftă bună!

2 responses to this post.

  1. Posted by admin on 09/08/2013 at 14:05

    prea frumos! :)) you made my day!

    Apreciază

    Răspunde

  2. Posted by george on 13/10/2015 at 20:55

    Bun sfatu cu masturbarea. !!:)))

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: