Povestea lui Dorin, băiatul care a învăţat că termopanul nu te fereşte de relele lumii

elicopterul

Când, la două noaptea, Dorin se trezi învăluit într-o lumină verde, fosforescentă, se decise să investigheze cauza fără să-l cuprindă vreo teamă. Văzu că lumina vine de undeva de sus, şi, pe măsură ce urca scările vilei sale din cartierul Militari, viaţa sa continua să se scurgă în aceeaşi direcţie în care pornise fără ezitări de mic copil.

Dorin se născuse la ţară, iar ţara îi fusese dragă. Munca pământului îl făcuse să fie un copil aterizat, fără visuri zadarnice, mai mult preocupat de ceea ce poate obţine prin forţele proprii, decât de visuri imposibile.

Solid de la natură, Dorin se apucă de lupte libere, ca tânăr adult, iar victoriile care urmară îi arătară că munca, în anumite condiţii, poate fi răsplătită. Proaspăt însurat, însă, fu suficient de înţelept să-şi dea seama că a strivi căpăţâni pe ringul de luptă nu este o ocupaţie de viitor, aşa că îşi adună puţinul capital şi se orientă repede, ajutat de simţul său practic şi dorinţa de a întemeia pe baze solide o familie mai largă.

Ţara era în febra construcţiilor, la vremea aceea, iar Dorin, într-un moment de clarviziune, realiză că termopanul este viitorul. Se apucă să taie şi să monteze termopane, iar ca proaspăt om de afaceri învăţă repede că, atunci când vine vorba de lege, în România, ai mai multe probleme cu ea dacă o respecţi, decât dacă o încalci.

Atât de firesc i se păru lucrul acesta, încât, ani mai târziu, când junele Dan-Alexandru Radu, care tocmai îi trântise 1.070 de euro pe birou, îi ceru chitanţă şi certificat de garanţie pentru termopanele pe care avea să i le monteze în balconul garsonierei de doo camere, nu se putu abţine să nu izbucnească într-un hohot de râs duios.

„Dacă ai o problemă, mă anunţi, doar vom fi vecini, nu”, se rezumase Dorin să-l liniştească.

La acest moment, Dorin avea deja şi trei copii, pe lângă soţia pe care o ţinea ca în puf, pe post de dădacă, iar vila straşnică, de doo etaje, din cale afară de dreptunghiulară pe care şi-o ridicase în Militari, nu-i oferea alt motiv de insatisfacţie decât prin vecinătatea cu blocul care se ridicase la doi paşi.

Scoase însă tot ce se putea din această neplăcere şi îl forţă pe dezvoltator, ca să închidă ochii la anumite chichiţe arhitecturale, să îi devină client.

Doi ani suportă Dorin bormaşinile şi loviturile de ciocan ale blocului de vis-a-vis, după care lucrurile se liniştiră. Zidul demn de o fortăreaţă al vilei sale îl ferea, când îşi vedea de treabă, în curte, de privirile indiscrete ale vecinilor de la parter şi etajul unu, însă de la etajul doi era expus. Iar vecinul lui vizibil de la etajul doi al blocului de vis-a-vis se nimeri să fie Dan-Alexandru Radu.

Majoritatea timpului, Dorin hălăduia liniştit în intimitatea familiei sale, însă din când în când, tihna îi era curmată de vederea posacului său vecin. Ba când planta ceapă în curte, ba când făcea ţuică lângă pivniţă, ba când tăia porcul de Ignat, atunci când Dorin se apuca de şale, ridicând fruntea spre cer, întâlea silueta grosieră a lui Dan-Alexandru Radu, reflectată în termopan, îi vedea privirea posomorâtă, îl surprindea alunecând pachidermic de la un capăt la altul al balconului, mereu fumând câte o ţigară cu aer dezaprobator şi ferindu-şi ochii când încerca să-i dea bineţe.

Puţin tulburat de fiecare dată când îl zărea pe Dan-Alexandru Radu, lui Dorin îi trecea însă repede, revenind cu gândirea sa practică la preocupări bărbăteşti precum ţuica, familia, evaziunea fiscală etc.

Când deschise uşa podului, transformat în cameră de joacă pentru copii şi fu învăluit şi mai tare de lumina fosforescentă, Dorin îşi aminti că posacul său vechin are un abajur verde la lustra din dormitor, astfel că tot misterul care îl trezise din somn se lămuri. Ce văzu apoi, însă, uitându-se prin termopanul vecinului care ţinea lumina aprinsă la două noaptea, îl lăsă definitiv confuz.

Dan-Alexandru Radu ţopăia în pat, în cucul gol, cu o privire ucigaşă, scrâşnind din măsele şi borborosind blesteme în timp ce agita o pernă pe care o izbea ocazional de tavan.

„De ce s-ar juca cineva de-a elicopterul, în toiul nopţii, în faţa termopanului?”, se întrebă Dorin, realizând, pentru prima dată în viaţa sa, că se teme şi că lumea în care trăieşte este una cât se poate de iraţională.

Ieşi grăbit din pod şi începu să respire adânc, pentru a-şi potoli bătăile grăbite ale inimii. Coborî apoi scările, deschise uşa dormitorului copiilor şi suspină gândindu-se că oricât ar munci să le ofere un viitor sigur, nu poate să-i protejeze de ce e rău şi absurd pe lume.

……….

Străin de bulversările vecinului său Dorin, Dan-Alexandru Radu îşi petrecuse noaptea aceea încercând să adoarmă devreme, însă canicula nu-l lăsa se se adâncească în somnul comod pe care îl căuta. Spre 12 noaptea lepădă până şi bermudele pe care le mai avea pe el, rămânând la cucul gol, şi îşi asumă riscul de a deschide fereastra termopan.

Petrecu două ore la graniţa somnului, zvârcolindu-se şi imaginându-şi că e plin de broboane de sudoare. La două noaptea se dădu jos din pat furios, aprinse lumina, merse la budă să facă un pipi, iar când se întoarse în dormitorul său scăldat în lumină verde din cauza abajurului constată că broboanele de sudoare pe care le tot simţise erau de fapt ţânţarii care intraseră în dormitor şi care îl ciuruiseră. Închise repede fereastra, apoi, utilizând vederea şi auzul, concluzionă că sunt cel puţin 10 ţânţari în încăpere. Strivi vreo trei cu un papuc, apoi, realizând că pe lângă pete de sânge lasă şi urme de praf pe pereţi, alese o pernă pe post de instrument al masacrului.

Ţânţarii, panicaţi acum, nu mai stăteau ca ţinte fixe pe pereţi, ci zburau ca să-şi scape viaţa în jurul lustrei. Cu perna într-o mână, Dan-Alexandru Radu ţopăia acum în pat, în cucul gol, cu o privire ucigaşă, scrâşnind din măsele şi borborosind blesteme în timp ce arunca cu perna după instecte, încercând să le strivească de tavan.

Pentru o secundă îi trecu în cap că o arde nud, în faţa ferestrei, însă lumina era aprinsă, iar termopanul îi oferea doar propria reflexie, aşa că îşi văzu de treabă fără să se gândească măcar o secundă că concepţia de viaţă a unui om aflat la câţiva metri s-ar putea schimba radical din pricina lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: