Povestea lui George Ion, băiatul dispus să facă sacrificiul suprem

Frygt og Bæven

De ceva vreme, George Ion nu numai că sforăia în somn, dar începuse să şi vorbească, tânguindu-se şi înălţând rugăciuni. Când se trezea, asmuţind urlete de fiară încolţită, refuza orice consolare umană şi se repezea la iPhone pe care îl strângea la piept murmurând: „Niciodată, niciodată!”.

Apoi ridica ochii, se cutremura la vederea posterului din dormitor cu Steve Jobs şi băga capul ruşinat în pământ clătindu-şi lentilele de contact cu lacrimi fierbinţi.

La serviciu era tot mai retras, iar în ziua în care i se atrase atenţia că e necioplit, replică ceva de genul: „Numai în absolută intimitate spiritul poate ajunge la forma sa cea mai înaltă, găsindu-şi legitimitatea eternă”.

Nu stătu nimeni să cântărească prea mult semnificaţia acestor vorbe, era în fond genul de discurs pe care George Ion îl avea când voia să se dea mare.

Mai fu auzit, după ceva timp întrebând dacă a fost cutremur, iar când fu asigurat că i se pare, suspină şoptind că e sigur că ceva rău este pe cale să se întâmple.

Ceva mai târziu nu-l mai văzu nimeni, însă fu auzit icnind în budă, unde îl găsiră biciuindu-se cu cablul de la MacBook Pro pe spinare.

Cât timp nişte colege mai îndatoritoare îi pregăteau un ceai de păducel cu tei, să se calmeze, chiar dacă George Ion insista că nu merită niciun strop de compasiune, i se montă cablul înapoi la MacBook Pro şi abia atunci toţi colegii lui se îngrijorară cu adevărat.

Lat cât tot ecranul bijuteriei sale Apple de 100 de milioane văzură fotografia unui BlackBerry Z10. Cei mai slabi de fire leşinară, restul se uitară jenaţi în altă parte.

„Pisici!”, se auzi apoi urletul războinic al lui George Ion, care se ridică de pe canapeaua pe care fusese pus la odihnă, aruncă cât colo ceaiul de tei cu păducel şi, apucând MacBook Pro-ul, îl fărâmă de pereţi.

                                                                                         ***

„Pisici!”, reiteră George Ion atunci când, revenit din leşinul în care îl băgaseră bodyguarzii de la serviciu cu pulanele, se trezi întins pe masa ginecologică din cabinetul de consultanţă al lui Tudorel Butoi. „Ce s-a întâmplat”?

„Nimic ce nu poate fi tratat, tinere, doar un episod de isterie”, zise Tudorel Butoi, montând capătul unui furtun la bateria chiuvetei şi îndemnându-l pe George Ion să-şi dea pantalonii jos.

„Nu vi se pare că metoda asta e cam vetustă”, scânci George Ion, repliându-se în poziţie fetală.

„Mda, ai şi tu dreptatea ta”, plescăi Tudorel Butoi, strângând furtunul şi punându-şi o mănuşă de spălat vase. „Oricum, procedura cu jet de apă dă rezultate mai mult la dame. În cazul tău am putea încerca un masaj al prostatei, efectul ar fi acelaşi”.

„Aş prefera, cu tot respectul, un tratament alternativ”, se zvârcoli George Ion.

„Ei, drace”, se enervă Tudorel Butoi, aruncând mănuşa şi scoţând o seringă şi o fiolă de insulină dintr-un dulăpior. „Nu te mint, o să doară”!

„Sunt alergic, sunt alergic”, răcni George Ion.

„Prostii, alergiile sunt doar nevroze fobice”, zise Tudorel Butoi plesnind mâinile lui George Ion care încerca să plesnească mâinile lui Tudorel Butoi.

„Dacă nu te potoleşti, ţi-o fac în burtă”!

„O secundă, doctore! Decât să ne batem, mai bine cooperăm. Nu mai bine te aşezi matale la birou, şezi blând şi mă laşi să-ţi povestesc un vis”?

„Pfff, păi ce facem aici, psihanaliză?”, se enervă Butoi, aprinzându-şi un joint. „În fine, dă-i drumul”, se resemnă acesta, strivind joint-ul de un craniu uman cu lobii evidenţiaţi cu carioca şi scoţând o porţie de creier pane dintr-un sufertaş.

După ce George Ion îi povesti visul care îl chinuia de mai multe nopţi, Tudorel Butoi îşi reţinu vag o eructaţie, după care se lăsă suveran pe spătarul fotoliului.

„Caz de manual”, zise Tudorel Butoi. „Fii atent! Să zicem că ăsta e creierul tău”, zise Butoi înfigând furculiţa în creierul pane din farfurie şi tăindu-l pe jumătate cu cuţitul. „Partea stângă a creierului tău, asta în care am băgat furculiţa, este partea logică. Partea dreaptă a creierului tău, este cea emotivă. În prezent, între cele două emisfere ale creierului tău se duce un război. Partea stângă încearcă să o ia o decizie pracitcă, dar este subminată de emoţiile contrare ale emisferei drepte, îndelung spălate prin procedee de marketing. Acesta este motivul pentru care ai creat personajul ăla care îţi apare în vise, o figură paternă clasică care îţi impune decizia pe care singur nu eşti capabil s-o iei”, zise Tudorel Butoi, înfulecând un sfert din emisfera stângă şi spălând-o cu nişte Lacrima lui Ovidiu.

„Ştiţi că povestea asta cu lateralizarea emisferică a fost infirmată de un studiu recent”, îndrăzni George Ion.

„Şi tu ai încredere în studiile recente? De parcă în ziua de azi s-ar mai face şcoală”, mai răcni Tudorel Butoi scoţând şi nişte gogoşi pentru desert.

                                                                                              ***

Pentru că nu se putu înţelege cu Tudorel Butoi nici la valoarea şpăgii necesare pentru externare, George Ion fu cazat în acea noapte la spitalul Alexandru Obregia, unde într-o jumătate de oră începu să manifeste simptome de sevraj. iPhone-ul îi fusese reţinut la poartă. După ce îşi petrecu câteva ceasuri glisându-şi degetele pe oglinda din baie şi ferestrele salonului, se linişti suficient de mult pentru a se băga în pat.

Încercările zilei îl epuizară, pesemne, căci după doar cinci minute, văicărelile specifice ale pacienţilor colegi de salon fură acoperite de sforăiturile sale dominatoare.

„Crezi în mine, George Ion?”, zise stăpânul absolut al iadului, Steve Jobs.

„Întru totul şi în toate, perfect conceputule”, zise George Ion, cu glas tremurat.

„Şi-atunci ce căcat mai aştepţi?”, adăugă Steve Jobs.

„Încă mai sper că am înţeles greşit sau e vorba de o confuzie, atoate intuitivule”, se smiorcăi George Ion.

„Am fost foarte clar şi asta este voia mea. Fă-o”, încheie Steve Jobs.

Pacienţii salonului de la Obregia fură treziţi, la trei dimineaţa, de urletul de fiară încolţită a lui George Ion. Acesta se repezi la noptieră dând să strângă iPhone-ul la piept, însă realiză că aparatul fusese oprit la poartă. Cu un şut bine plasat rupse ţâţânile uşii, lucru ce nu izbuti să trezească şi paznicul care dormea pe o canapea din holul de la intrare. Îşi înşfăcă iPhone-ul şi începu să alerge în noapte, mângâind preţiosul.

„Şi dacă totuşi sunt nebun?”, se întrebă George Ion, după ce alergase şapte kilometri în 20 de minute. „Oricum ai da-o, nu există niciun motiv logic pentru a face asta”, îşi mai zise, aşezându-se, ca să-şi tragă sufletul, pe o băncuţă din curtea unei biserici.

Îşi privi iPhone-ul cu duioşie, după care se resemnă.

„Deciziile cu adevărat importante în viaţă nu le iei niciodată gândind logic, ci doar urmând o chemare despre care ştii, fără să-ţi explici de ce, că este cea corectă”.

George Ion se ridică şi zise: „iPhone, hai cu mine să facem un upgrade”. Şi iPhone-ul îl urmă până la eMAG-ul din cartierul Crângaşi.

Atunci iPhone-ul, vorbind cu tatăl său, George Ion, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. iPhone-ul a zis din nou: „Iată Samsung-urile şi Nokia-urile; dar unde este standul Apple?”

„Fiule”, a răspuns George Ion, „Steve Jobs însuşi îţi va face upgrade”. Şi au mers amândoi împreună înainte. Când au ajuns la standul Blackberry, George Ion a dat drumul iPhone-ului şi întins mâna să ia în locul lui un Z10.

Atunci stăpânul absolut al iadului l-a strigat din adâncuri şi a zis: „George Ion! George Ion!”

„Iată-mă!”, a răspuns el.

Şi Steve Jobs a zis: „Să nu pui mâna pe Z10 şi să nu-i faci nimic; căci acum ştiu acum că te temi de mine, întrucât n-ai cruţat pe iPhone-ul tău, pe singurul tău iPhone, pentru Mine”.

Şi-atunci George Ion a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un iPhone 5s. Iar Z10-le pe care se pregătea să-l apuce, l-a lăsat scârbit la locul lui.

„Pentru că ai făcut lucrul acesta şi erai gata să nu cruţi nici pe iPhone-ul tău, pe singurul tău iPhone, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult gadgeturile Apple: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi gadgeturile tale vor face să pălească pocnitoarele vrăjmaşilor”, mai zise Steve Jobs.

„Slavă ţie, atoate satisfacătorule”, îşi înălţă George Ion lauda, dar fără să-l privească în ochi pe stăpânul absolut al iadului, fiind deja distras de iPhone 5s-ul primit.

„Dar ar mai fi ceva”, zise George Ion. Mi s-a stricat MacBook Pro-ul ăla de vreo 4 ori până acum”…

Vocea ca de trâmbiţă aurită a stăpânului absolut al iadului se frânse într-o tuşitură jenată, scurgându-se apoi în adâncuri suficient de repede pentru ca Steve Jobs să poată avea scuza că n-a auzit întrebarea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: