Povestea unui super-nani

nemesiseanu

O sută de ani mai târziu, Dan-Alexandru Radu descoperea Le Sacre du Printemps de Stravinski, dar constata că nu prea are când şi unde să asculte noua lui melodie preferată.

Dimineaţa şi-o petrecea pe budă şi pe fugă, la muncă nu-şi putea auzi nici gândurile din cauza zimbrului cu voce de bivol al presei româneşti, iar seara nu avea suficientă putere de concentrare pentru a aprecia dizarmoniile cântecului la justa lor valoare.

Îşi urcase şlagărul pe Mp3 Player, ca să asculte piesa pe drumul dus/întors de la şi spre muncă, însă uruitul tramvaiului 41 şi crizele de isterie ale călătorilor îl împiedicau să înţeleagă ceva.

Astfel că, după o săptămână de frustrări melomaniacale, într-o sâmbătă, Dan-Alexandru Radu veni în vizită la garsoniera lui de două camere cu scopul precis şi exclusiv de a-şi asculta muzica în linişte, la boxele lui best value for money.

Pe măsură ce fagoturile se scremeau să atingă notele alea de început, Dan-Alexandru Radu se relaxa pe scăunelul lui Ikea în balcon, expirând burghez fumul de ţigară pe termopanul deschis.

Ceva nu mergea, însă. Tocmai când se ataca Les Augures printaniers, primul născut al lui Dorin, vecinul din vila de vis-a-vis, începea să alerge prin curte cu un băţ în mână, răcnind războinic cum numai un puşti de 11 ani o poate face.

Când tocmai se ataca Le jeu du rapt, a doua născută a lui Dorin ieşea în curte şi începea să ţipe doar de dragul de a vedea cât de subţire o poate face, înălţând nişte ultrasunete cum numai o fetiţă de 9 ani o poate face.

Iar când tocmai se ataca Les rondes printanières, mezinul vecinului începea să se tăvălească prin iarba curţii, plângând cu jelanii dramatice că fratele lui nu-l bagă în seamă aşa cum numai un băieţel de 5 ani o poate face.

De la fereastra etajului doi, moaca posacă a lui Dan-Alexandru Radu putea fi văzută cum trecea de la rozaliu la liliachiu. Apoi se făcu nevăzută.

„În general confortul este preferabil disconfortului, iar dacă preferi prima stare celei de-a doua şi faci eforturi pentru a beneficia de prima înlăturând-o pe a doua nu trebuie să ai mustrări de conştiinţă. Sigur, lumea tinde să dea cu pietre după tine pe stradă dacă pentru confortul tău îl sacrifici pe al altora. Dar asta ţine de politeţe, care este o convenţie, iar convenţiile pot fi modificate în funcţie de circumstanţe. Ca să iau o decizie justă trebuie să apelez la repere mai stabile. Natura, de exemplu. Oare libelula îşi face probleme când mănâncă un ţânţar că a creat o neplăcere pentru o satisfacţie personală?”, medită Dan-Alexandru Radu, oprind Le Sacre du Printemps şi scoţând vinul ăla roşu din frigider.

Apoi, zglobiu aşa cum numai un nenorocit poate fi, ieşi din nou pe balcon şi i se arătă vecinului Dorin, care dormita pe un şezlong, în curte, legănat de briza sfârşitului de vară şi urletele copiiilor personali.

„Ce mai zici, vecine”, zise Dorin văzându-l pe Dan-Alexandru Radu la fereastră.

„Ce să zic, vecine… Uite, am sticla asta de vin în frigider de câteva luni şi n-am cu cine să o beau”, răspunse Dan-Alexandru Radu cu un rânjet sugestiv mefistofelic.

……

Lacrima lui Ovidiu a lui Dan-Alexandru Radu fusese deja consumată, iar Dorin, nedorind să se lase mai prejos, plusase la rândul lui cu un pet de doi litri de vin de casă, din care se servea ca un cunoscător în timp ce musafirul lui mai şăgalnic şi-l îndoia cu apă minerală, pretextând că nu ţine la băutură.

„Voinic ăsta mare, al tău”, remarcă, la un moment dat, Dan-Alexandru Radu, prefăcându-se încântat de şarjele belicoase ale fiului celui mare prin curte.

„Îmi calcă pe urme”, se mândri Dorin. „L-am dat deja la lupte libere”.

„Şi rupe ceva căpăţâni?”, se interesă Dan-Alexandru Radu.

„Ei, nu asta contează, important e că are o ocupaţie care îl ţine departe de calculator”, replică Dorin, chiar în momentul în care primul său vlăstar, obosit de măcelărirea adversarilor imaginari din curte, se retrăgea în casă.

După alte consideraţiuni docte despre importanţa mişcării şi efectele nefaste ale sedentarismului condimentat de internet, Dan-Alexandru Radu se scuză că are vezica mică şi ceru indicaţii către cea mai apropiată budă.

Apoi, pătruns în lăcaşul vecinului, se insinuă ca un şarpe la etaj şi deschise discret uşa fiului celui mare.

„Pardon, am crezut că aici e veceul”, zise Dan-Alexandru Radu, invadând spaţiul personal al puberului şi vârându-şi nasul în monitorul calculatorului la care micuţul stătea. „La ce te uiţi tu aici”?

 „La MMA”, se puţoi ştrengarul.

 „Ha? Ce-i aia?”, se miră Dan-Alexandru Radu.

 „Mixed Martial Arts, d’oh”, se indignă răguşitul prinţişor. Dan-Alexandru Radu strâmbă însă din nas şi se uită la puşti scârbit şi dezamăgit.

 „Fleacuri, prietene, MMA-ul ăsta nu se compară cu trânta mixtă”? Apoi, profitând de perplexitatea preadolescentului, îi făcu vânt, se aşeză la calculator, dezactivă naivele filtre instalate de Dorin şi tastă „PornHub” în căsuţa de căutare Google.

„Uite aici trânte mixte, prietene! Eu sunt suporterul domnişoarei Alexis Texas, dar nu vreau să te influenţez. Fă-ţi şi singur o părere, că doar eşti băiat mare”, zise Dan-Alexandru Radu, mai mult pentru sine, căci ştrengarul nu mai avea ochi şi urechi pentru altceva şi deja îşi revendicase locul în faţa monitorului.

 ….

 „Îţi umplu paharul vecine?”, îl întâmpină Dorin când reveni în curte.

 „Primeşte-l, Doamne, şi pe-ăsta”, răspunse Dan-Alexandru Radu sorbind timid din şpriţul oferit. Dorin se lansă într-o argumentaţie menită să stabilească superioritatea vinului de casă faţă de cel industrial, însă explicaţiile sale răzbăteau cam greu din pricina ţipetelor fetiţei care se zbenguia prin jur şi care ţinea să testeze timpanele şi răbdarea părinţilor şi musafirului.

Încercarea mamei de a calma obrăzbicătura fu însă reprimată de Dorin.

„Las-o să urle, odată în viaţă eşti copil”, filosofă vecinul pe care Dan-Alexandru Radu se grăbi să-l aprobe. Apoi, în timp ce îşi sorbea şpriţul, ochii ticălosului musafir începură să alunece de la burta vecinului la formele vecinei. Pântecele considerabil al lui Dorin îl făcu pe Dan-Alexandru Radu să deducă că poziţia misionarului trebuie să fie destul de incomodă pentru straşnicul său comesean, când vine vorba de drăgosteală. Apoi, furişând priviri către trupul soţiei, observă că dacă la capitolul sâni doamna se prezenta onorabil, când venea vorba de gluteus, atributul de maximus era cât se poate de departe de adevăr. Datorită unui efort suprauman de voinţă, niciun muşchi nu zvâcni pe faţa lui Dan-Alexandru Radu când şi-i imagină pe cei doi vecini făcând sex şi concluzionând că cea mai logică poziţie pe care cei doi o pot adopta este ea deasupra lui. Apoi, în timp ce Dorin îşi dezmierda fetiţa şi o trimitea să se joace în camera ei, Dan-Alexandru Radu scoase nişte Viagra pisată dintr-un pliculeţ dosit în buzunar şi o strecură în vinul de casă al vecinului.

„Hai noroc şi să te bucuri de ea, vecine”, toastă infamul, cerând permisiunea de a merge iar la budă.

Pătruns din nou în lăcaşul vecinului, se insinuă ca un şarpte la etaj şi deschise discrect uşa fetiţei.

„Pardon, am crezut că aici e veceul”, zise Dan-Alexandru Radu, dar fără să se facă prea bine auzit, căci micuţa prinţesă continua să ţipe fin în timp ce sărea în pat. „Alo, alo”, vociferă Dan-Alexandru Radu. „Păi se poate? Aşa se comportă o fată mare? De ce nu eşti cuminte? Nu vezi cât de mult o superi pe mumă-ta?”, veni rafala moralizatoare.

Suava obraznicătură încetă să mai ţipe doar pentru a putea scoate limba la musafirul care ţâţâia ultragiat.

„Mama nu poate să-mi facă nimic. Tata e mai tare şi mă apără”, mărturisi sfidător îngeraşul.

 Dan-Alexandru Radu izbucni într-un râs malefic menit să nedumerească ştrengăriţa.

„Chiar crezi că tătâne-tău e mai tare? N-aş fi vrut să afli de la mine, dar meriţi să ştii adevărul. Nu numai că mă-ta e mai puternică ca tac-tu, dar îl şi chinuie seară de seară pentru că îţi ia apărarea. Nu mă crezi? Intră în noaptea asta la ei în dormitor, fără să ciocăneşti la uşă, şi o să te convingi. Şi ţine minte, nu o mai supăra pe maică-ta, căci o să facă la fel şi cu tine!”, mai zise Dan-Alexandru Radu, acum satisfăcut că deşi duduca avea gura deschisă, nu mai emitea niciun sunet.

……..

„Mai bei unul vecine sau vrei să te întorci şi tu la treburile tale”, îl întâmpină Dorin când reveni în curte. Prefăcându-se că nu observă privirile pofticioase cu care Dorin îşi pârjolea soţia, Dan-Alexandru Radu se aşeză şi îşi mai turnă un şpriţ de rămas bun.

Totuşi conversaţia nu închega, căci fundalul sonor era acaparat de mezinul familiei, care, forţat de mamă să-şi mănânce cina, se jeluia de parcă ar fi fost el însuşi felul principal.

„Măi, nu-i mai da dacă nu mai poate”, interveni Dorin. De data asta, Dan-Alexandru Radu nu-i mai dădu dreptate vecinului său. Se aplecă peste masă confidenţial şi îi şopti prevenitor:

„Vecine, nu vreau să te alarmez, dar n-ai auzit de studiul ăla care zice că băieţii subponderali în primii 7 ani de viaţă vor avea, ca adulţi, penisul cu 25% mai mic decât media globală de 12 centimetri”?

Ochii lui Dorin crescură cu 25% în volum.

Cât timp Dan-Alexandru Radu îşi bău restul şpriţului, Dorin fu necruţător cu fiul cel mic şi, când îl trimise într-un final la culcare, preşcolarul care avea mucii pe piept de la atâta plâns mai degrabă se rostogolea decât mergea.

„Nu-l băga în seamă, vecine, o să-ţi mulţumească el mai târziu, când o să crească mare”, îl consolă Dan-Alexandru Radu pe vecin, cerându-i voie să facă o ultimă vizită la budă, înainte să plece.

Pătruns iarăşi în lăcaşul vecinului, se insiună ca un şarpe la etaj şi deschise discret uşa mezinului.

„Pardon, am crezut că aici e veceul”, zise Dan-Alexandru Radu, arătându-se apoi empatic faţă de prichindelul care încă se smiorcăia.

„Păi ce facem noi aici, tot mai plângi”?

„Mama şi tata sunt răi”, suspină piticotul.

„Da, nu pot să te contrazic la faza asta”, zise Dan-Alexandru Radu aşezându-se pe marginea patului şi privind în gol ca într-un trecut nu foarte îndepărtat. „Aşa s-au purtat şi cu fratele tău mai mare, George Ion”.

„Dar pe fratele meu mai mare nu-l cheamă George Ion”, se miră micuţul.

„Pai nu vorbesc de actualul tău frate mai mare. Vorbesc de celălalt frate mai mare al tău, George Ion, pe care maică-ta şi taică-tu l-au mâncat acum ceva ani, înainte să te naşti tu. Ce, nu ştiai? Bietul George Ion… Era băiat bun, dar plângea cam mult. Ca tine, aşa… De-aia, când maică-ta şi taică-tu s-au enervat, l-au pus mai întâi la îngrăşat, pentru că le place slănina, şi pe urmă l-au mâncat. De ce crezi că are tăticul tău burta aşa mare? De fapt, dacă mă gândesc bine, încă mai sunt câteva hălci de slană din George Ion în afumătorul vostru din curte”…

„…”!!!

„Meh, noi să fim sănătoşi”, îşi reveni Dan-Alexandru Radu din reverie. „Hai, pa, să fii cuminte”, mai zise Dan-Alexandru Radu, ieşind din încăpere şi lăsându-l pe îngeraş cu păturica strânsă la piept.

….

„Vecine, mulţumesc pentru trataţie! E timpul să mă tirez şi eu. A fost plăcut, ar trebui s-o mai facem”, zise Dan-Alexandru Radu ieşind în curte, şi, după ce vecinul îl asigură că e oricând binevenit, se strecură şerpeşte pe poarta de ieşire, frecându-şi mâinile cu o diabolică satisfacţie. Ba chiar se auzi şi un „mu-ha-ha-ha!” după câteva secunde, nu neapărat tare, dar suficient de dubios ca să stârnească schelălăiturile maidanezilor din cartierul Militari.

Două săptămâni mai târziu, într-o sâmbătă de toamnă timpurie, Dan-Alexandru Radu venea din nou în vizită la garsoniera lui de două camere. Până să intre în bloc, însă, dădu pe drum de vecinul său Dorin, nebărbierit de multe zile şi cu incertitudini adânci citibile în ochii puternic vascularizaţi.

„Ce ai, vecine, pari cam abătut”, îl abordă Dan-Alexandru Radu.

„Ce să fie, vecine, necazuri, necazuri”…

„Vai! Ia confesează-te tu fratelui tău! Poate pot să te ajut, nu că mă laud, dar am ceva relaţii”…

Dorin oftă impudic, începând să povestească:

„De vreo două săptămâni nu mă mai înţeleg cu copiii. Cel mare s-a moleşit de tot. Nu mai are pic de vlagă în el. Umblă ziua cu cearcăne până la piept şi cască de-i trosnesc fălcile. Nu a mai dat pe la lupte libere şi îşi petrece aproape tot timpul încuiat în cameră. La masă abia dacă poate să ridice lingura, zici că are crampe la mâini”…

„Hă, hă-hă-hă-hă! Scuze, am ceva în gât, continuă, vecine, continuă”!

„Cu fata am greşit eu… M-au luat năbădăile într-o seară şi am uitat să încui uşa de la dormitor cu cheia. A intrat peste mine şi nevastă-mea. Până să dau jos nevasta de pe mine, ca să trag cearşaful, fata împietrise în prag. Am zis că poate nu şi-o da seama, dar se pare că a afectat-o rău. Două săptămâni au trecut şi încă nu vrea să se uite nici în ochii mei, nici în ai neveste-mii. S-a închis în ea, abia dacă îi mai auzi glasul”…

„Hă, hă-hă-hă-hă! Pardon, cred că am un guturai, sau ceva… Continuă, vecine, continuă”!

„Cu ăla mic e şi mai grav! De câte ori îl chem la masă, se închide în şifonier! Trebuie să-l târâm la bucătărie, dar şi atunci nu acceptă decât salată. La grădiniţă s-a închis într-un dulap când le-a citit doamna Capra cu trei iezi… Ce mă îngrijorează cu adevărat e că nici măcar nu plânge când îl hrănim cu forţa, doar stă şi se uită la noi cu ochii holbaţi. Mai nou are nu un prieten, ci un duşman imaginar, George Ion, care cică stă în afumătorul din curte. De-aia nici nu vrea să mai iasă la joacă pe peluză, stă doar la el în cameră, cu păturica la piept”.

„Hă, hă-hă-hă-hă! Iartă-mă vecine, mi s-a pus un nod în gât auzindu-te… Te-ai gândit să apelezi la un psiholog”?

„Crezi că ar trebui”?

„Ar fi de neiertat dacă n-ai face-o”, zise Dan-Alexandru Radu, scoţând o bucăţică de hârtie şi un creion. „Uite aici numărul de telefon al lui Tudorel Butoi. Are nişte metode mai neconvenţionale, dar tocmai de aceea este cel mai bun”.

….

Ajuns în garsoniera lui de două camere, Dan-Alexandru Radu închise ochii şi savură liniştea care venea dinspre vila vecinului. Îl băgă pe Stravinski în boxe şi în sfârşit se putu bucura pe deplin de dizarmoniile alea atât de potrivite sufletului său negru.

Apoi se strecură şerpeşte în pat şi, savurând din nou liniştea deplină, se adânci într-un super-nani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: