Povestea lui Ştefan Bo, băiatul care a dat conotaţii şi mai naşpa sintagmei „Vineri 13”

Stefan Bo

Cândva, după miezul nopţii, Ştefan Bo se ridică doi centimetri deasupra solului şi începu să leviteze domol, fără să se laude cu asta. Lucruri mult mai interesante se petreceau la Carol 53, în momentul acela, şi i-ar fi fost scârbă să spargă bula hipnotică creată printr-o dovadă atât de grosolană de individualism.

Începu să gliseze de-a lungul şi de-a latul primitorului subsol transformat în sală de concert printre oamenii care se agitau la instrumente şi publicul al cărui murmur întregea muzica. Ştefan Bo avu atunci sentimentul că muzica există independent de cântăreţi şi public, transformaţi acum în simple variabile necesare pentru ca ea să se manifeste. Îşi dădu seama că nu este nevoie de virtuozi, pentru a face muzică, ci doar de oameni dispuşi să lase dracului orgoliile şi să se bucure împreună.

Continuând să leviteze în stânga şi în dreapta, în timp ce-şi gâdila chitara, Ştefan Bo realiză că timpul a fost suspendat, că cei cu care făcea muzică se contopiseră alături de el într-un tot unitar, că eul fiecăruia dispăruse lăsând locul unui fel de adevăr universal şi că toată ideea serilor de Contrapunct, pe care o avusese în urmă cu un an, se materializase acum, la cea de-a 12-a ediţie.

Visase la sesiuni muzicale în care oricine poate interveni, iar în loc de haosul care ar fi putut ieşi, constata acum că oamenii trnscendeau prin coeziune către perfecţiune.

Muzica încetă ca un orgasm simultan între câteva zeci de oameni şi Ştefan Bo reveni cu picioarele pe pământ. Nimeni nu aplauda, însă toţi erau satisfăcuţi, de parcă ar fi simţit tot ce simţise şi el. Până şi Dan-Alexandru Radu, înţepenit în cel mai întunecat colţ al subsolului, părea ceva mai puţin posac ca de obicei.

……..

Câteva zile mai târziu, în timp ce 20.000 de alţi oameni agitau steguleţe de bucurie că văd tancuri pe străzi, Ştefan Bo ignora frigul în timpul unui protest împotriva Legii Minelor, încălzit încă de sentimentul pe care îl avusese în timpul Contrapunctului. Se uita la cele câteva zeci de oameni care îl însoţeau şi se gândea că cu puţin efort şi ei ar fi putut atinge aceeaşi coeziune ca în subsolul din Carol 53. Nimic n-ar le-ar fi fost imposibil, atunci.

Pe măsură ce protestul se apropia de Palatul Parlamentului, numărul jandarmilor care îi însoţeau îl întrecu pe cel al protestatarilor. Până când Ştefan Bo se prinse de ce se întâmplă, numărul protestatarilor se înjumătăţise, pe măsură ce numărul de BPM-uri înfundate din duba din apropiere continua să crească.

Se trânti în fund pe asflat şi se uită duios la jandarmul care îl abordă.

„În loc să staţi şi voi la parada militară de 1 decembrie, ne faceţi nouă o zi de căcat şi mai de căcat”, îi reproşă omul de ordine. Ştefan Bo ridică ghiduş din umeri, dar se îngrijoră puţin când, în loc să fie luat pe sus, aşa cum se aştepta, îl văzu pe jandarm scoţând pulanul.

„Eu protestez şi pentru binele tău, să ştii”, îi zise Ştefan Bo. „Dacă dai în mine ar fi ca şi cum ai da în tine însuţi”.

„Asta să fie problema”, zise jandarmul suflecându-şi o mânecă şi-i arătându-i lui Ştefan Bo antebraţul decorat cu propriile-i tăieturi cu lama. „Tot pentru binele tău o să te bat şi eu. Numai prin suferinţă poţi afla adevăruri profunde despre tine însuţi”. Apoi îl cafti cu aceeaşi mână, dar ce-l duru cu adevărat pe Ştefan Bo fu faptul că, după o altă repriză de disciplinare în dubă, i se completă un proces verbal alături de o amendă de 1.000 de lei, plătibilă în 14 zile.

………

Dan-Alexandru Radu tăcuse toată ziua şi continuă să tacă în momentul în care Ştefan Bo, la celălalt capăt al telefonului, îi ceru nişte bani ca să aibă cu ce plăti amenda. Fusese ultimul dintr-o listă lungă de la care Ştefan Bo încercase să se împrumute pentru a scăpa de datoria faţă de stat.

În mod normal nu s-ar fi preocupat prea tare, dar statul se dovedi a fi deosebit de ranchiunos în cazul său, doi inspectori ai ANAF vizitându-l şi ameninţându-l că dacă nu plăteşte amenda la timp, îi vor confisca instrumentele muzicale. Până pe 12 decembrie, Ştefan Bo reuşise să strângă trei lei şi 10 bani, adunaţi de pe stradă şi 15 ţigări şi o cutie de bere de la prietenii care îi oferiră compasiune, dar nu şi caşcaval.

Vineri 13 decembrie, pe măsură ce-şi acorda chitara în subsolul de la Carol 53, Ştefan Bo realiza că dacă ceilalţi muzicieni şi spectatori erau încă sub influenţa Contrapunctului de luna trecută, pe el îl preocupau mai mult adevărurile profunde pe care le experimentase când îşi lua dupaci după ceafă.

Jam-session-ul începu, iar Ştefan Bo nu doar că cânta în contratimp, dar se băga şi peste alţii cu solo-uri agresive. Făcu un efort de voinţă să reînvie senzaţiile de data trecută şi să se contopească alături de alţii într-un tot unitar. Apoi îi veni altă idee. Dacă între el şi ceilalţi există un acord să împartă muzica, de ce n-ar împărţi şi amenzile? În timp ce băga un alt solo agresiv, Ştefan Bo se uită la ceilalţi cum se uită un cămătar la datornicii lui.

Continuă să agreseze chitara, mergând spre bar, unde turnă nişte rom pe ea, îi dădu foc, şi, apucând de gât instrumentul în flăcări începu să dea cu el de pereţi, mese şi scaune. Mai aprins ca mobilele proaspăt incendiate, începu să dea în oameni. După ce chitara se făcu ţăndări, începu să le dea şuturi în cur zecilor de muzicieni şi spectatori urlând la ei să nu fugă, pentru că numai încasând vor putea afla adevărurile alea profunde despre ei înşişi.

Cei care se mai ţineau încă pe picioare dădură să fugă spre uşă, însă aceasta era blocată de trupul pahidermic al lui Dan-Alexandru Radu, care se numărase printre primii seceraţi.

Bo nu se calmă decât spre dimineaţă, când pe singura măsuţă care nu arsese stăteau adunaţi toţi banii luaţi din buzunarele spectatorilor, iar show-urile lesbi pe care le pusese pe gagici să le facă, sub ameninţare, i se părură searbăde.

Fu săltat după câteva ore, în faţa sediului ANAF, unde se prezentase cu cei 1.000 de lei şi bătea în poartă să i se deschidă, chit că fiind sâmbătă nu-l auzea nimeni. În duba poliţiei îşi mai luă o bătaie, dar mai tare îl duru faptul că victimele sale nu înţeleseseră nimic din ceea ce făcuse pentru ele şi depuseseră mărturie împotriva lui, trimiţându-l la pârnaie.

……..

În prima zi de închisoare, Ştefan Bo convocă toţi pârnăiaşii în curte şi îi întrebă:

„Cine sunteţi voi”?

Pârnăiaşii ridicară din umeri.

„Voi sunteţi curvele mele”, îi informă Bo. „Faptul că de acum înainte ştiţi asta şi nu trebuie să vă mai prepeliţi întrebându-vă cui îi sunteţi folositori este vestea bună. Vestea proastă e m-am convins că nu există loialitate între oameni, aşa că ca să fiu sigur că nu-mi ieşiţi din cuvânt, o să bat în fiecare zi, prin rotaţie, pe câte unul dintre voi”.

„Şi nouă ce ne iese la faza asta”, întrebă unul dintre pârnăiaşi.

„Faptul că nu o să bat câte doi pe zi”, spuse Bo. „În plus, remarc cu tristeţe că în continuare vă gândiţi la ce vă iese vouă. Asta este o dovadă grosolană de individualism şi ignoranţă. Trebuie să lăsaţi orgoliile personale şi să înţelegeţi că voi nu contaţi. Numai eu contez”.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: