Povestea lui Dan-Alexandru Radu, băiatul care a fost renovat cu bormaşina

burghiu

Niciodată Dan-Alexandru Radu nu mai înjurase atât de bărbăteşte, veninos şi dezinvolt, însă nimeni putu să-l laude pentru asta, căci glasul său agresiv era complet estompat de bormaşina vecinului de deasupra aflat în a cincea săptămână de renovare.

Totuşi, când Dan-Alexandru Radu scăpa în natură, nu dădea semne că ar fi prea afectat. Tăcea la fel de mult ca de obicei şi doar faptul că nu prea mai auzea ar fi putut da de bănuit că e un om chinuit. Cum nimeni nu prea i se adresa, însă, toţi trăiau cu impresia că e acelaşi om şters dintotdeauna, mai nou cu o privire sfredelitoare ca un burghiu de 10 mm.

Vecinul de deasupra, abia mutat în bloc, avusese grijă să-şi construiască o imagine de om civilizat. Pusese afiş cu „scuze pentru zgomot” la uşa de intrare în clădire şi respecta orele de somn cu stricteţe, astfel încât, orice bârfă cathartică pe care Dan-Alexandru Radu ar fi putut-o profera la adresa lui ar fi părut ca o clevetire de om bicisnic.

Sigur, Dan-Alexandru Radu se plânse pe Facebook, însă obiceiul lui nenorocit de a nu spune niciodată lucrurilor pe nume, ci doar de a le sugera prin umor dubios îl lipsi de orice fel de compasiune. Nici măcar când urcă un filmuleţ în care combina imaginea tavanului cu zgomot de bormaşină şi muzică de Iannis Xenakis nu primi cine ştie ce like-uri.

Astfel că, la începutul celei de-a cincea săptămâni de renovare, când începu să audă lamentaţii bizare şi din subsol (Dan-Alexandru Radu stătea la parter) acesta nu ştiu dacă chiar să-şi creadă urechilor ori să pună totul pe seama unor halucinaţii provocate de săptămânile de chin şi lipsa de înţelegere din partea semenilor.

Marţi, în a cincea săptămână, Dan-Alexandru Radu se trezi chircit în poziţie fetală şi aşteptă să se facă ora nouă, ora la care bormaşina intra în funcţiune.

La nouă şi un minut bormaşina porni, însă pe un ton diferit. Bâzâia mai ascuţit, iar zgomotul venea nu de sus, ci din subsol. Nu se înşelase, se lucra pe două fronturi! O vreme se bucură că nu o luase razna, ascultând indiferent cum vocile muncitorilor şi bâzâitul bormaşinii se ridicau amplificate din veceu.

Erau totuşi softăciuni faţă de ce îndurase în ultima lună, aşa că, după ce se bărbieri cu o mână care aproape că nici nu mai tremura, îşi permise să umple cada şi să se adâncească în apa caldă ca într-un cocon de serenitate. În timp ce stătea cu capul sub apă, contemplând tavanul, văzu câteva firicele din tencuială căzând în chiuvetă, iar un zgomot prelung de baros traversă apa de patru ori mai rapid ca pe calea aerului.

Scoase capul la suprafaţă. Acompaniată de bormaşina şi rumoarea din subsol şi de zgomotele de baros, viguroasă şi acoperind orice blestem, bormaşina vecinului de sus începu să-i zdruncine pereţii şi nervii.

Dan-Alexandru Radu dădu să râdă isteric, însă faţa îi rămase crispată când meleului de zgomote i se adăugă şi cel al unui vecin de şi mai de sus, care începu să bată isteric în calorifer.

Chircit în cadă, Dan-Alexandru Radu plânse puţin. Apoi luă micul dejun înjurând fără să se audă nici el, se îmbrăcă şi se pregăti să plece, încă indecis dacă va mai reveni vreodată. Deschise uşa de la ieşire şi – fatalitate! Calea îi era blocată de o scară pusă chiar pe preşul de la intrare pe care un domn de la cablu stătea ca să dea o gaură cu bormaşina prin tavan.

Dan-Alexandru Radu avu impresia că i se adresase politicos celui care îi blocase evadarea, însă muncitorul, după ce îi luă scara din drum, îl privi cu nedumerirea omului sănătos în faţa contrariului.

Aceeaşi scenă se repetă şi la muncă, când, după câteva ore, când rostise primul cuvânt al zilei, constată că lumea îl privea cu nara încreţită a scârbă.

Se cufundă nedumerit în tăcere şi nu mai spuse nimic până la terminarea programului. Scăpat pe străzi, dădu cu banul şi decise să meargă totuşi acasă. În fond, după cinci săptămâni de renovare era greu de crezut că mai rămăsese suficient material în pereţii vecinului pentru ca lucrul să continue cu bormaşina.

Întâmplător, aceea era ziua în care Joe Biden încurca traficul prin Bucureşti, aşa că, aşteptând pe undeva la Agronomie să treacă coloana oficială, Dan-Alexandru Radu se hotărî să glumească puţin cu un agent de circulaţie.

„Ce ţi-e şi cu americanii ăştia, nu?”, i se păru că spune, chit că mai nou era surd.

Agentul îl privi cu aceeaşi încreţitură de scârbă a nării, comunică ceva prin staţie, iar în scurt timp Dan-Alexandru Radu fu luat pe sus, băgat într-o maşină a SPP şi pălit în moalele capului cu tomfă de către un angajat cu aer ultragiat căruia încercase să-i ceară explicaţii.

Dan-Alexandru Radu continuă să zacă în nesimţire o vreme, cu suficiente intermitenţe, însă, cât să poată vedea în secvenţe neclare chipul contrariat al lui Tudorel Butoi, deasupra lui, iar apoi al unor studenţi care îşi luau conştiincioşi notiţe.

Când îi reveni auzul, săptămâni mai târziu, fu mirat să afle de la medicul sanatoriului cu regim lejer de detenţie în care era cazat că în tot acest timp, în loc să vorbească articulat, emisese doar zgomote de tip: „Vrummm, vrummm”, motiv pentru care şi fusese adus acolo.

Tăcu preventiv la aflarea veştii şi, pentru că în săptămânile care urmară nu făcu necazuri, i se permise să lucreze la atelierul de tâmplărie pentru a face bani de buzunar. Ascultă în tăcere instrucţiunile, apoi i se dădu pe mână un strung.

Dan-Alexandru Radu se holbă o vreme la aparat, fixă bucata de lemn pe care trebuia să o prelucreze în lăcaş şi, respirând adânc, porni strungul.

Pe măsură ce rotea manetele pentru a înfige cuţitul în lemn, auzi foarte distinct o voce:

„Ia-mă mai încet bătrâne, nu mai am nici eu 40 de ani”. Dan-Alexandru Radu se opri, se uită prudent în jur, apoi continuă să rotească manetele.

„Nu te speria”, continuă să-i vorbească strungul. „Cândva am fost şi eu un om ca tine. Exact ca tine”.

Dan-Alexandru Radu continua să fixeze strungul cu o privire sfredelitoare ca un burghiu de 10 mm. În jurul lui, ceilalţi deţinuţi produceau o rumoare indescifrabilă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: