Povestea lui George Ion, băiatul cu un ego cât tot universul

George Ion

Ion

 

Cunoscătorii se învârtiseră de mai multe ori prin sala de expoziţie, mormăind doct în faţa nudurilor masculine ale proiectului foto „Dominatrix”, însă de câte ori dădeau cu ochii de statuie se opreau descumpăniţi.

Statuia, construită cu tot cu haine şi păr, nu avea nimic în comun cu vulnerabilitatea nudurilor de pe pereţi, nu emana cine ştie ce sensibilitate şi, deşi era făcută în stil naturalist, nu degaja niciun fel de naturaleţe care le-ar fi părut familiară.

„E ceva animalic şi totuşi artificial la el, ca o reptilă inexpresivă plesnind de autosuficienţă pe un tron de aur”, îşi dădu un expert cu părerea. „Un bărbat fără scop, fără nimic de dovedit, totuşi extrem de mulţumit. Aproape că îţi vine să-l iei la palme”, opină o expertă, fotografiind statuia cu iPhone-ul.

Apoi toată lumea începu să ţipe. Statuia clipise. Un văl concupiscent se aşternu peste ochii lui George Ion, făcându-i lentilele de contact să sclipească lubric.

Ieşit din nemişcarea în care stătuse ore bune, în faţa propriului nud, acesta scoase limba la asistenţă, ciupi în fugă de fund o femeie oarecare, apoi deschise o fereastră şi se aruncă hăulind în întuneric.

 

Radu

 

Câteva luni mai târziu, Dan-Alexandru Radu depunea cu mâna tremurândă o ceaşcă de ceai în faţa lui Ionel Mohîrţă, care se instalase pe canapeaua din livingul garsonierei sale de două camere şi începuse deja să lase fire de barbă peste printurile cu George Ion nud, înşirate pe măsuţa de cafea.

„Cu ce să continuăm?”, spuse Dan-Alexandru Radu cu voce firavă.

„Cu ce te trăzneşte, monşer”, îl îmbie Mohîrţă.

„Mda… La puţin timp după incidentul de la vernisaj, la care oricum nu am fost martor, am primit o sarcină de serviciu care m-a obligat să frecventez anumite site-uri… Site-uri pe care le consider reprobabile şi a căror existenţă în spaţiul virtual o dezaprob energic, desigur”, începu Dan-Alexandru Radu să se confeseze.

Oftă amintindu-şi de noaptea aia în care desfătarea lui cotidiană se prefăcuse în angoasă. Se uitase deja de vreo trei ore la pornache, chipul său posac oglindindu-se în monitorul prăfuit pe care se desfăşurau aceleaşi scene monotone, când, în secţiunea de categorii văzuse o rubrică nouă: „New Romanian Porn Wave”.

Pentru o secundă, după ce dăduse click, avusese impresia că se uită la un documentar de pe Animal Planet. Protagonistul filmului nu prea ştia de glumă şi era evident că nici nu urmează vreo indicaţie de regie, camera chinuindu-se să ţină pasul cu el. Când îi apăruse şi faţa actorului în cadru, Dan-Alexandru Radu făcuse o tumbă pe spate cu tot cu scaun.

În zilele care urmaseră evitase pornachele, rugându-se să fie vorba doar de o asemănare nefericită. Îl stalkuise timid pe George Ion pe Facebook şi constatase că acesta îşi ducea în continuare bătăliile lui feministe, e drept, ceva mai virulente, totuşi fără să lase impresia că ar fi fost mai nou un porn-star.

Pusese totul pe seama unei coincidenţe regretabile de asemănare, însă când intrase din nou pe site-urile de pornache, constatase cu oroare nu numai că era chiar George Ion cel care făcea ca toate visele pe ecran, dar şi că promovase din categoria „New Romanian Porn Wave” în mainstream.

Urmaseră zile searbăde, în care Dan-Alexandru Radu îşi petrecea serile uitându-se la Star Trek sau revizuindu-şi colecţia de timbre din copilărie. Apoi, când plictiseala devenise insuportabilă, plânsese puţin şi ieşise din casă cu gândul să caute ceva cât de cât pornografic şi în viaţa reală.

Cu gesturile timide ale jucătorului ocazional la loto ceruse şi un pachet de prezervative, când îşi cumpărase ţigări, doar pentru a înlemni citind reclama: „Powerd by George Ion” pe ele şi a le arunca în poala primului cerşetor.

Apoi optase pentru cultură în locul agăţatului şi se refugiase la Carlol 53, cu ocazia unui Contrapunct. Improvizaţia muzicală reuşise să-l elibereze din angoasă vreme de câteva minute, până când, oroarea ororilor, organizatorii începuseră spectacolul proiecţiilor video. Evident, cu aventurile procreative ale lui George Ion… Dan-Alexandru Radu se împleticise alergând pe scările de la ieşire, temându-se ca proiecţiile să nu părăsească pereţii clubului subteran şi să-l fugărească prin oraş.

În perioada următoare continuase să se izoleze de lume şi pornache. Amprenta lui devenise aproape invizibilă. Pe Facebook nu mai primea niciun like din cauza postărilor depresive, iar cei care erau nevoiţi să interacţioneze cu el îl evitau pe cât posibil, pentru că avea atitudinea omului care a suferit o pierdere grea.

În schimb, ar fi putut să-ţi citeze din memorie toate cele 285 de reguli ale achiziţiei aparţinând civilizaţiei feregi sau lista completă a pretorilor civilizaţiei romulane. Chiar şi aşa, din discuţii de la colţuri, din articole de pe diverse site-uri obscure, de pe 9GAG sau din referinţele diverselor clipuleţe de stand-up, George Ion îşi scotea capul şi îi tulbura liniştea cu cariera lui fulminantă în industria distracţiei pentru adulţi. Nici televizorul nu-l mai deschidea, de teamă să nu fie izbit de vreo reclamă în care un actor cu accent de ardelean fără simţul ridicolului declamă: „România are pornoşag!”.

….

„Cam asta este domnule Mohîrţă… Am descoperit întâmplător această latură a cunoştinţei de care v-am pomenit şi recunosc că m-a tulburat oarecum”, sfârşi Dan-Alexandru Radu confesiunea.

Mohîrţă fixa tavanul, într-o poză de om gânditor, continuând să năpârlească peste măsuţa de cafea. Dan-Alexandru Radu respiră uşurat când auzi soneria. Deschise uşa şi, în penumbra holului, zări ochii obosiţi şi veninoşi ai invitaţilor. Se adunaseră într-o frăţie tristă, în ultimele săptămâni. Se remarcaseră unii pe alţii prin postările depresive pe Facebook, pentru ca apoi, izolându-se într-un grup al nemulţumiţilor să-şi mărturisească unul altuia cauza:  George Ion.

„Nu minţişi când ziseşi că stai la mama dracului”, îi zise Andreea Molocea în loc de salut, păşind în garsonieră şi evitând să se atingă de obiectele din interior mai mult decât era strict necesar.

„Wow, canapea gri metalizat peste covor bej. Încerci să lansezi un trend, Dan-Alexandru Radu”, îi zise Oana Titică, păşind în garsonieră şi privind cu nara încreţită către living.

„Cine e gherţoiul”, zise şi Andrei Ştirbu, intrând în garsonieră şi privind cu superioritate la barba rară, înspicată, a bărbatului de pe canapea.

„Ionel Mohîrţă”, zise Dan-Alexandru Radu, sporind nedumerirea iritată din ochii invitaţilor. Apoi ridică din umeri. „Voi nu ştiţi ce scoruri cer mai nou Tudorel Butoi şi Hanibal Dumitraşcu… M-am orientat spre ce am putut. E şi el de meserie, într-un fel. Expert în psihologia sonoluminică şi dimensiuni paralele…”.

Ochii iritaţi ai celor trei invitaţi se dădură peste cap. Traversară totuşi holul şi se aşezară pe scaune în jurul măsuţei de cafea la care Mohîrţă continua să afişeze o morgă de om serios.

„Amicul vostru m-a pus deja în temă şi cred că am o teorie”, le zise Mohîrţă, după ce făcură prezentările. „Aş vrea totuşi să aud şi experienţele voastre cu acest George Ion. Din câte auzisem despre el, până să mă contactaţi, părea să fie un tânăr de nădejde, foarte implicat în probleme de natură socială”…

„Mda, ce să zic! Foarte”, scrâşni din dinţi Andreea Molocea.

 

Molocea

 

„Fusei plăcut surprinsă când ne-am cunoscut, întâmplător, pe Facebook. Iată un om ce pare sănătos la cap, gata să susţină făţiş o cauză despre care, judecând pripit, ai zice că nu îi aparţine, mi-am zis. Un feminist într-o ţară în care până şi femeile se feresc de această etichetă merita băgat în seamă şi susţinut. Recunosc că am fost şi puţin flatată văzând că îmi cere sfaturi şi îndrumări. Până când, din senin, a început să mă bombardeze el cu sfaturi, îndrumări şi, mai apoi, reproşuri”, începu să povestească Andeea Molocea.

Îşi aminti că prima impresie proastă i-o lăsase la scurt timp după ce aflase că nudul lui George Ion figurase într-o expoziţie foto. Îl văzuse dând attend la Gay Pride şi, cum avea să fie şi ea acolo, îşi pregătise deja câteva glumiţe pentru a-l tachina pe nenorocitul cu care abia înfiripase o prietenie. Muşchii feţei lui George Ion nu se mişcaseră niciun milimetru înspre zâmbet, însă, la înţepăturile ei.

„Nu înţeleg cum poate să îţi ardă de şagă în condiţiile în care ţara musteşte de prejudecăţi. Cât timp lucrurile nu se îndreaptă, ruşinea activistului ar trebui să fie de zece ori mai mare ca cea pe care ignorantul nu o are”.

Andreea Molocea râsese timid, sperând să fie o glumă, însă George Ion rămăsese sobru. „Văd că ai adus şi câinele la marş. Ce drept moral crezi că are o fiinţă să ţină altă fiinţă în lesă?”, îi mai zisese. Pusese totul pe o pasă proastă prin care George Ion probabil că trecea, dar de atunci nu mai putuse să se uite cu aceeaşi dezinvoltură în ochii lui Bubbles.

În lunile care urmaseră, George Ion continuase să o bombardeze cu mesaje moralizatoare pe Facebook. Îi zisese în faţă că din cauza stadiului deplorabil în care se află mişcarea feministă în România nu are de ales şi va fi nevoit să ia asupra lui sarcina activismului.

Mişelul se ţinuse de cuvânt.

Organiza cam două marşuri de protest pe săptămână, la care participa, la început singur, făcând jogging în jurul instituţiilor cheie ale statului în timp ce flutura pancarte. Apoi intra pe Facebook şi beştelea toţi prietenii din listă cărora le trimisese invitaţii şi nu veniseră. Ei, în special, cu vârf şi îndesat.

Cu timpul, însă, mai mult de frică decât din convingere, o mulţime crescândă se ralie la cauzele susţinute de George Ion. Andreea Molocea încercase să privească totul la rece, minţindu-se că e mulţumită atâta timp cât cauza comună are de câştigat, chiar dacă de pe urma unui personaj din ce în ce mai antipatic… Căruia îi ura de fiecare dată când mai aduna câte o mulţime la un protest să calce pe nervi vreun scutier mai zelos…

Când George Ion strânsese deja suficiente semnături pentru a promova în Parlament un proiect legislativ menit să ofere tuturor femeilor din România compensaţii financiare pentru sutele de ani de discriminare, nu mai răbdă şi se poziţionă contra, acuzându-l că va îngropa cauza feminismului într-un dezechilibru economic.

Se trezise apoi cu mesaje în care era acuzată de trădare de oameni pe care nu îi cunoscuse niciodată, pentru ca apoi să se concretizeze în ochii mulţimii recent excitate de George Ion sentinţa care îi ştirbi pe viaţă reputaţia: era invidioasă că a fost nevoie de un bărbat pentru a face ca vocile femeilor să fie auzite…

Urmase izolarea de toţi foştii cunoscuţi, niciunul dispus să o consoleze. Mai rău era că oricât ar fi evitat ziarele, televiziunea, site-urile – veşti despre ferocitatea activismului lui George Ion continuau să ajungă la ea. Încercase să petreacă mai mult timp în natură, pentru a-şi aerisi capul, dar oraşul era greu de străbătut fără să dea de vreo bandă în marş solicitând drepturi sugerate de George Ion. Peste tot auzea numai legende despre înalta sa ţinută morală. Se spunea că până şi câinii maidanezi mărşăluiesc alături de el, fără ca cineva să-i forţeze. Se mai spunea că îşi distrusese cu un baros Toyota lui portocalie în Piaţa Constituţiei, din motive pe care nu se obosi să le înţeleagă.

Scormonind apoi statusuri obscure pe Facebook, în căutare de confesiuni depresive care să-i oglindească starea, îi descoperise pe ceilalţi – oamenii pe care-i puteai număra pe degetele de la o mână care nu îl omagiau pe George Ion. Care din contră, odată ce intraseră în vorbă, conveniseră că cineva trebuie să-l scoată pe nenorocit din circulaţie…

„Cam asta este, domnule Mohîrţă… Mă tem că zelul de care dă dovadă George Ion ar putea avea efecte dăunătoare, pe termen lung”, zise Andreea Molocea.

Ionel Mohîrţă molfăia satisfăcut unul dintre sendvişurile oferite de Dan-Alexandru Radu. „Ceea ce-mi spuneţi, domnişoară Molocea, se înscrie perfect în teoria pe care o am”, zise Mohîrţă cu gura plină. „Aş fi curios, totuşi, dacă starea asta de zel a lui George Ion este constantă sau apare doar cu ocazia manifestărilor publice, unde este oarecum firesc să te laşi luat de val”, întrebă Mohîrţă, umplând măsuţa de cafea şi de firimituri, nu doar de păr.

„Este constantă. Constantă şi obositoare”, zise Oana Titică uitându-se scârbită la sendvişul cu parizer pe care Dan-Alexandru Radu îl pusese în faţa ei şi muşcându-l agresiv.

 

Titică

 

„Cu doi ani în urmă, mi s-a împlinit visul de a lucra la celebra revistă de gătit pe care sunt sigură că toţi cei de faţă o apreciază. M-am instalat fericită la noul meu birou şi, cum afecţiunea mea se revărsa peste tot datorită situaţiei, l-am inclus în cercul meu afectiv şi pe tipul de la biroul alăturat, pe George Ion. M-am lăudat mereu că pot citi uşor caracterul unui om, dar, cum spuneam, erau vremuri când nimic nu îmi putea ştirbi voia bună”, începu Oana Titică să povestească.

Sigur că George Ion nu se număra printre cei mai echilibraţi indivizi pe care îi cunoscuse, îşi aminti Oana Titică, însă reuşise să se facă simpatic şi, în scurt timp, se gândea la el ca la un unchi trăsnit. Erau toţi o familie la delicioasa revistă şi ca în orice familie armonioasă stătuse deseori la masă cu George Ion, devorând preparatele care ajungeau la public doar sub formă de fotografii. Sigur, George Ion scăpa des şi la şaorma, plângându-se apoi că e gras, fapt care o facea să-l îndrăgească nu doar ca pe un unchi trăsnit, dar şi ca pe o mătuşă plină de ifose.

În zilele de dinaintea versnisajului în care nudul său avea să fie prezentat pe pereţii expoziţiei „Dominatrix” se comportase ca un văr răsfăţat, rugându-se de toată lumea să vină să-l admire, însă ea refuzase invitaţia. La naiba, în fond nici măcar Dan-Alexandru Radu, care îi era amic de ani buni, nu dăduse attend la acel eveniment… A doua zi după vernisaj, însă, când George Ion apăruse distant şi rece la muncă, avusese puţine remuşcări, gândindu-se că l-a jignit cu absenţa.

Într-un târziu se oferise să-i facă cinste cu o şaorma, pentru a-l îmbuna, însă George Ion o privise cât se poate de tăios şi sever.

„Este suficient, Oana Titică, faptul că promovezi uciderea în masă a animalelor în paginile revistei. Nu trebuie să faci propagandă şi prin viu grai”.

O clipă se gândise să-l plesnească, mai întâi efectiv, apoi cu argumentul că este de aceeaşi parte a baricadei. Apoi îşi amintise că George Ion avea o slujbă greu de descris, nefiind, oricum, un angajat propriu-zis al revistei, ci ceva între. Se hotărâse să tacă diplomatic, însă în zilele care urmaseră, lui George Ion nu-i tăcu gura o clipă. Înarmat mai nou, tot timpul, cu o caserolă cu salată de varză, se declară vegan până la moarte şi începu un război de gherilă în open-space-ul locului de muncă.

Tot baconul din frigiderul redacţiei dispăru fără urmă, fiind înlocuit de napi şi conopidă. George Ion nu numai că nu negă mârşăvia, dar se şi mândri cu ea.

De dragul vremurilor trecute i se trecu asta cu vederea. Oana Titică nu zisese nimic nici când George Ion începu să strige în gura mare că odată cu inventarea cărnii din celule stem nimeni nu mai are dreptul moral să consume the real thing.

Însă când tentaculele de caracatiţă cumpărate pentru un spread fură înlocuite de nişte frunze de valeriană, Oana Titică se aruncă asupra biroului lui George Ion înarmată cu o ţepuşă de grătar, pregătită pentru orice. Mişelul avusese însă grijă să se volatilizeze. Pentru ca crima să fie completă, se trezi apoi cu un mail „de sus” în care i se cerea să analizeze oportunitatea de a transforma revista dintr-una culinară pentru toate gusturile, într-una dedicată comunităţii raw-vegan. Şoaptele otrăvite ale lui George Ion se puteau citi printre rânduri.

Drama începuse, însă, abia când propuneri similare începură să curgă pe mail-ul redacţiei de la cititori, asta pe măsură ce George Ion, acum hulit la locul de muncă, începea să-şi câştige adepţi în stradă, în seria de marşuri care aveau să-l facă celebru. Când nu alerga ca un bezmetic urlând lozinci în jurul Guvernului, făcea alături de adepţii săi flash-mob-uri la McDonald’s sau în jurul şaormăriilor. Nici măcar la revistă nu mai putea intra sau ieşi în siguranţă, din cauza eternelor pichete ale vegano-teroriştilor mânaţi în luptă de George Ion.

Cel mai rău, însă, era că Oana Titică începuse să se îndoiască de sine. Simţea că toată înţelepciuna ei culinară devine o avere de care, în scurt timp, nu va mai fi nimeni interesat.

Se gândea chiar să emigreze, poate undeva prin Samoa, în căutare de oameni cu care să aibă mai multe în comun. Asta până când Ştirbu i se confesase, iar apoi, în cel mai stingher colţ al Facebook-ului, îi descoperise şi pe ceilalţi – cei cu acelaşi apetit pentru răzbunare ca şi ea.

„Cam asta este, domnule Mohîrţă… Mă tem că nu există încă suficiente studii pentru a justifica promovarea atât de agresivă a stilului alimentar adoptat de George Ion”, zise Oana Titică.

Ionel Mohîrţă se scobea între dinţi cu unghia degetului mic, cu un aer foarte satisfăcut.

„Comportamentul pe care l-aţi descris se înscrie perfect în teoria pe care am dezvoltat-o”, zise acesta. „Domnule Ştirbu…”, continuă Mohîrţă.

„Da… Am intrat, cu ceva vreme în urmă, fără să vreau, pe un link primit ca spam pe mail-ul de serviciu, link care m-a dus pe un site a cărui tematică nu o agreez de obicei, ba mai mult, o dezaprob energic în spaţiul online”, răspunse Andrei Ştirbu prompt.

„Lăsaţi asta”, i-o tăie Mohîrţă, „voiam să vă întreb dacă folosiţi un produs anume pentru a vă menţine barba aşa lucioasă şi neîncâlţită”…

Andrei Ştirbu se holbă o vreme la Mohîrţă, până când, într-un final, acesta dădu semne că se fâstâceşte.

„Bine, discutăm despre asta mai târziu. Am însă o curiozitate. S-a pomenit la un moment dat că George Ion şi-a distrus Toyota portocalie cu un baros. Astfel de ieşiri s-au petrecut des? Este un om violent”?

„Nu, nu e violent. Dar e al naibii de vehement”, spuse Andrei Ştirbu.

 

Ştirbu

 

„La început, când s-a alăturat redacţiilor reunite ale celebrei reviste culinare şi a şi mai celebrei reviste auto, George Ion era vehement în dorinţa lui de a se împrieteni cu noi. Era de înţeles. Încă mai conducea Toyota aceea portocalie şi, cum noi aveam maşini adevărate în teste pe care i le puteam da pe mână, a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a ne intra pe sub piele”, începu Andrei Ştirbu să povestească.

Îşi aminti de George Ion cel ghiduş care se insinuase în grupul băieţilor de la revista auto, din care făcea şi el parte. Apoi îşi aminti şi de el însuşi, la fel de ghiduş şi volubil, pe vremea aceea. Îi arătase lui George Ion cum se conduce, ce merită condus şi îl primise în cercul lui de prieteni.

Curând deveniseră prieteni la cataramă, şi asta nu graţie impresionantei colecţii de pornache a lui George Ion, ci pentru că Andrei Ştirbu fusese întotdeauna un om prietenos. În plus, se asigură astfel că armonia care domnea la celebra revistă auto va continua să dăinuie şi după ce George Ion se infiltră în grup. Atât de bine se înţelegeau, încât, atunci când George Ion se lăudă că nudul lui va figura în cadrul unei expoziţii foto, chiar se gândi pentru o clipă să meargă şi el. Apoi apăruse un Opel Astra OPC de testat în peisaj, iar nudul lui George Ion alunecase undeva spre capătul listei de priorităţi

Aparent, asta îl duruse mult pe George Ion, căci, a doua zi după vernisaj, când Andrei Ştirbu se apucase să îi povestească despre cilindri si cilindrei, în loc de feedback empatic avu parte doar de o mârâială dojenitoare.

“Atâta timp cât există trenuri electrice, maşini electrice şi biciclete pe lumea asta, drive-testele tale nu sunt altceva decât o flegmă pe viitorul copiilor noştri şi pe al planetei”.

Evident că Andrei Ştirbu pusese ieşirea asta pe seama ranchiunei recente a lui George Ion, însă atitudinea lui de Captain Planet continuă să tulbure atmosfera şi în zilele următoare.

Toyota lui portocalie nu mai fu văzută în parcare din ziua aceea, iar mai târziu, când Andrei Ştirbu acceptase naiv să participe şi el la unul dintre marşurile organizate de George Ion pe lângă Casa Poporului, îl văzuse pe acesta luând un baros şi făcând Toyota portocalie fărâmiţe, urlând ostentativ în direcţia lui că asta e părerea lui despre cauzele poluării cu combustibil fosil.

Apoi îl arătase pe Andrei Ştirbu cu degetul, denunţându-l ca pe un promotor al încălzirii globale şi strigând că doar credinţa lui fermă în pacifism îl împiedică să îi zică şi chestii mai nasoale.

Andrei Ştirbu nu mai apucase să prindă şi intrigile birocratice pe care George Ion le întreprinsese la celebra revistă auto – marea lui încercare de a preschimba publicaţia dintr-una despre maşini de top într-una despre biciclete ieftine.

Andrei Ştirbu alesese deja să îşi asume rolul de promotor şi îşi schimbase în consecinţă jobul. Alesese să plece de la revistă de teamă să nu facă un gest necugetat. Imaginea Toyotei distruse îi rămăsese întipărită în minte. Sigur, era o maşină de toată jena, dar nu meritase soarta aia.

Treptat, Andrei Ştirbu realiza că nu mai este tipul amabil de altă dată. În coşmarurile sale, George Ion şi Toyota lui portocalie îşi tot inversau rolurile, în timp ce doar treaba aia cu barosul rămânea constantă.

Căutase să îşi dilueze ura discutând cu cineva despre asta. Apelase la fosta colegă din redacţiile reunite, Oana Titică, însă aceasta se dovedise şi mai înverşunată împotriva lui George Ion ca el.

Aşa pornise dezamăgita lor frăţie. Printre miile de adulatori ai lui George Ion îi mai găsiseră doar pe Dan-Alexandru Radu şi Andreea Molocea pe aceeaşi lungime de undă. În reuniunile lor, el propusese o acţiune scurtă şi în forţă care să domolească, eventual permanent, elanul lui George Ion. Oana Titică propusese, în mare, cam acelaşi lucru, însă încercase să-i îmbrârlige pe băieţi să comită ei treburile murdare, fără să o implice. Dan-Alexandru Radu se declarase dispus la orice. Numai Andreea Molocea îşi exprimase temerea că George Ion ar fi putut fi un caz clinic, aşa că ceruse o expertiză psihiatrică înainte de a pune mâna pe ciomag. Cum Dan-Alexandru Radu se arătase dispus la orice, căzuse în sarcina lui să găsească un specialist dispus să îşi dea cu părerea despre un om din spusele altora. Şi ale cărui păreri să se încadreze în bugetul lor limitat…

“Cam asta este, domnule Mohîrţă”, termină de povestit Andrei Ştirbu. “Consider că revendicările lui George Ion sunt oarecum nerezonabile”…

„Raţionamentele lui nu pot fi decât extreme, în starea cuantică în care se află”, zise Mohîrţă, ridicându-se în picioare şi începând să se plimbe prin livingul garsonierei.

“Domnilor, domnişoarelor, este timpul să vă expun teoria mea”.

Mohîrţă

De când am început munca mea de pionierat în explorarea câmpurilor subtile umane visez la un astfel de caz… Un caz care nu poate fi explicat satisfăcător decât prin mijloacele psihologiei sonoluminice”, începu Mohîrţă.

„Totul a început cu acel vernisaj, când ceva colosal trebuie să se fi întâmplat în mintea acestui George Ion”, continuă Mohîrţă, făcând apoi o pauză şi holbându-se în neant de parcă momentul decisiv petrecut cu George Ion la vernisaj, aşa cum şi-l imagina el, tocmai i se desfăşura în faţa ochiilor.

„O satisfacţie fără precedent în istoria oficială a umanităţii trebuie să-l fi cuprins pe George Ion atunci când şi-a văzut propriul nud în public. Ca într-o furtună perfectă, toate condiţiile necesare pentru exacerbarea la proporţii cosmice a eului său au fost prezente în acea încăpere. După cum am dedus din relatările unora dintre dumneavoastră, acest George Ion a avut în viaţă două mari iubiri: pornografia şi afirmarea socială de partea controversată a baricadei. Imaginaţi-vi-l în acea sală, admirat nud pe perete şi admirat în viu pentru ideile pe care le-a îmbrăţişat pentru ca fotografia lui să fie expusă pe acel perete. A fost pentru George Ion un moment pe care trebuie să-şi fi dorit să-l prelungească la infinit”, zise Ionel Mohîrţă cu vocea lui necursivă, făcând acum o pauză pentru efect.

„Ei bine, George Ion chiar a prelungit acel moment la infinit. Eul lui chiar a fost exacerbat la proporţii cosmice”, exclamă entuziasmat Mohîrţă, contrastând puternic faţă de ascultătorii săi cu aer sictirit.

„Ce e omul, până la urmă?”, întrebă Mohîrţă spre oroarea invitaţilor lui Dan-Alexandru Radu.

„Omul este suma fluctuaţiilor cuantice dintre ceea ce este acum şi ceea ce năzuieşte să devină mai târziu”, îi lămuri Mohîrţă. „Totuşi suma aceasta nu coincide niciodată cu ceea ce ne propunem şi de aceea fluctuaţiile cuantice continuă urmărind un ţel care nu se împlineşte niciodată. Imaginaţi-vă pentru o secundă, însă, că toate năzuinţele ţi s-au împlinit, ceea ce te poziţionează într-o configuraţie cuantică perfectă. Eul se va comporta în acest caz ca un condensat Bose-Einstein. Se va lăbărţa, practic, în tot universul, etern satisfăcut, fiecare string al eului vibrând la unison cu tot ceea ce există. Asta se întâmplă în prezent cu eul lui George Ion”, zise Mohîrţă, continuând să aibă parte doar de privirile holbate ale celorlalţi şi de nicio altă reacţie.

Rămân însă sinele şi supra-eul”, oftă Mohîrţă. „Sinele, după cum bine ştiţi, este latura inconştientă a oricărei persoane, izvorul impulsurilor sale primitive. Sinele lui George Ion a rămas să conducă carcasa corpului părăsit de eul său. Este ceea ce a făcut din George Ion un actor porno cu atât de mare succes. În lipsa oricăriei inhibiţii, a devenit omul perfect pentru meseria asta. Supra-eul, după cum bine ştiţi, este conştiinţa, instanţa morală intransigentă, părintele sever care sugerează mereu ce ar trebui să faci, nu şi ceea ce ar fi plăcut sau imediat gratificant să faci. Supra-eul lui George Ion a rămas şi el să conducă carcasa corpului. Este supra-eul lui George Ion cel care s-a afirmat prin intransigenţă în numeroasele cauze sociale pe care le susţine. Opinia mea este că sinele si supra-eul lui George Ion preiau iniţiativa după un ciclu regulat, noaptea dictează sinele, ziua dictează supra-eul. Acesta este motivul dezechilibrelor prin care s-a remarcat amicul dumneavoastră, George Ion, acum privat de eul care să ţină în echilibru forţele tulburi ale celorlalte laturi ale personalităţii sale. Aceasta este teoria mea”, încheie Ionel Mohîrţă.

Ceilalţi continuară să-l fixeze consternaţi vreme de câteva secunde.

„Bine, dear”, îl luă Andreea Molocea cu frumosul. „Şi ce trebuie să facem ca să-şi revină la normal? Pardon, la vechea şi imperfecta configuraţie cuantică sau cum îi zice”…

Ionel Mohîrţă privi din nou în neant, tuşind uşor în timp ce se gândea la o soluţie.

„Pentru asta… Ei bine, ar fi nevoie ca corpul lui George Ion să fie supus unei excitaţii cunatice extreme… Şi nu oriunde, ci într-un loc care să permită câmpurilor subtile umane să răzbată spre infinit”, zise Mohîrţă, care apoi zâmbi ghiduş.

„Dar de ce aţi face asta? Amicul dumneavoastră, George Ion, e mai fericit ca oricând, aşa proiectat în cosmos cum fiinţează în prezent. Ar fi ca şi cum l-aţi smulge din sânul lui Avraam sau din Nirvana”, mai zise Mohîrţă.

Andreea Molocea, Oana Titică, Dan-Alexandru Radu şi Andrei Ştirbu se uitară unii la alţii o bucată bună de timp, după ce Mohîrţă părăsise garsoniera de două camere, protestând că plata este cam mică faţă de teoria expusă. 

“Rămân în continuare dispus orice”, rupse Dan-Alexandru Radu tăcerea.

“Loialitatea mea ca prietenă este faţă de George Ion pe care l-am cunoscut, nu faţă de monstruozitatea asta cosmică”, zise Andreea Molocea.

“Nu ştiu voi ce părere aveţi, dar eu refuz să trăiesc într-un univers în care George Ion bălteşte fericit peste tot”, zise Oana Titică.

“Să-l dilim pe micuţ”, concluzionă Andrei Ştirbu.

Spre infinit şi dincolo de el

“Esti sigur că soluţia asta a ta o să meargă, Dan-Alexandru Radu”, întrebă Oana Titică. O făcuse aşa, într-o doară, ca să mai treacă timpul. Oricum, avea bagajele pregătite pentru un lung sejur la Târgşor.

“N-am zis niciodată că o să meargă, am zis doar că e genul de soluţie care ar merge în orice episod din Star Trek”, răspunse Dan-Alexandru Radu.

Ceilalţi îl priviră cu ochi tulburi, fără să spună nimic. Erau oricum iritaţi, acum, când trecuse deja aproape o săptămână de când îl urmăreau zi şi noapte pe George Ion.

Mercedesul G63 AMG împrumutat de Andrei Ştirbu pentru misiune încă purta urmele flegmelor adepţilor lui George Ion. De câte ori încercaseră să se apropie de el, în timpul marşurilor sale din jurul instituţiilor publice, multimea se înfuria văzând în ţeava de eşapament a automobilului emanaţii cauzatoare de încălzire globală.

Noaptea era şi mai rău. Cu ochelari mari de soare pe nas şi şepcile trase pe ochi, fuseseră nevoiţi să îl vadă pe George Ion ţopăind ca un faun pe lângă diferite dansatoare din diferite cluburi de striptease, fără să poată pune mâna pe el din cauza bodyguarzilor deloc diferiţi în ferocitatea lor.

În după-amiaza asta, Mercedesul condus de Andrei Ştirbu merga domol în urma turmei în marş conduse de George Ion, care dădea ocol în alergare Casei Poporului. Andreea Molocea nu ştia exact pentru ce protesta mulţimea, însă avea lecţia bine pregătită. Coborî din Mercedes, se infiltră în coada grupului şi începu să strige aproape convingător de indignată: “E un nenorocit în spatele nostru care mănâncă mici la o terasă în timp ce soţia lui trofeu, împreună cu un câine şi două pisici, stau închise în Hummerul lui lăsat cu motorul pornit”!

Protestatarii săriră ca arşi, făcând cale întoarsă şi depăşind-o în alergare pe Andreea Molocea.

George Ion, care era un alergător mai rapid ca adepţii săi, rămase izolat cu vreo 100 de metri în faţa coloanei pe care o conducea. Până să apuce să întoarcă şi el, Andrei Ştirbu viră cu frâna de mână trasă, blocându-i calea cu scârţâit de roţi. Dan-Alexandru Radu sări din masină şi îi aruncă un prosop Ikea peste cap. Oana Titică aruncă o găleată cu apă peste prosop. Apoi, împreună cu Andreea Molocea, care se apropiase rapid de locul scenei, îl luară pe George Ion pe sus şi îl aruncară pe bancheta din spate. Mercedesul goni înspre DN 67 până ca protestatarii adulatori ai lui George Ion să-si dea seama ce se întâmplase.

Răpitorii râseră multă vreme, dând bobârnace în prosopul de peste capul lui George Ion. Mercedesul părăsise deja oraşul şi gonea cu viteză mare pe DN 67 urmărind soarele care stătea să apună. Abia acum răpitul păru că îşi dă seama în ce situaţie se află, dându-şi prosopul jos şi uitându-se mai mult cu reproş, decât cu teamă la captorii săi.

“Înţeleg până la un punct lipsa de scrupule cauzată de disperarea celui care încalcă legea, Andrei Ştirbu, dar se puteau folosi pentru răpire şi mijloace de locomoţie cu consum mai mic! O bicicletă-tandem, un Prius sau măcar un tren”, îi strigă George Ion şoferului. Andrei Ştirbu trase agresiv de volan, proiectându-l pe George Ion în geamul portierei.

Acesta începu săşi frece energic cucuiul rezultat.

“Andreea Molocea, măcar de la tine mă aşteptam la puţină empatie. Sigur că am considerat şi încă mai consider că esti prea moale când vine vorba de cauzele sociale, dar nu mă aşteptam să te văd acceptând pasiv comiterea unui act de tortură”, zise George Ion.

Andreea Molocea îl apucă pe George Ion de un sfârc, răsucindu-l cu 180 de grade.

“Curge cumva lapte de aici, George Ion?”, îl întrebă.

“Nu!”, plânse acesta.

“Atunci fii bărbat şi îndură fără smiorcăieli”!

O vreme George Ion se mai domoli cu reproşurile, mulţumindu-se să îşi maseze părţile dureroase. Când soarele se pregătea să apună, îndrăzni totuşi să deschidă gura.

“E vremea cinei. Măcar doar şi în virtutea Convenţiei de la Geneva ar trebui să-mi daţi ceva de mâncare. Am alergat toată ziua, sunt flămând”.

O umbră de milă se aşternu pe faţa Oanei Titică. Mijindu-şi ochii în ultima geană de lumină a apusului, începu să scotocească în geantă după un sendviş.

“Sper totuşi că nu o să-mi daţi vreo porcărie din aia chimică, de se găseşte prin benzinării, ori mai rău, ceva carne de animal omorât. Aş pofti la o feliuţă de sparanghel mânjită cu ceva humus”, zise George Ion.

Oana Titică se aruncă de pe scaunul din faţă direct pe bancheta din spate, luându-l pe George Ion la palme. Se opri abia când din cauza soarelui apus nu mai vedea nimic. Apoi, în obscuritatea Mercedesului, lentilele de contact ale lui George Ion sclipiră lubric.

“Aşea, păpuşe!”, fu auzit zicând. “Acum trage pe tine nişte haine mulate de piele şi mai cotonogeşte-mă o tură”!

……

Când AMG-ul lui Andrei Ştirbu intră în Târgu Jiu, George Ion avea căuş la gură. Fusese legat şi la mâini, pentru că pe măsură ce noaptea se adâncea, acesta începuse să fie din ce în ce mai obraznic.

Intrară cu Mercedesul direct în Ansamblul Monumental, Andrei Ştirbu calmând imediat furia paznicilor care le ieşiră în cale cu o sacoşă plină de sticle de vodkă.

„Facem şi noi nişte poze cu Coloana Infinită şi plecăm repede”, le zise.

„Gata, şefule, sărut-mâna”, îi îmbiară paznicii.

Odată aruncat din maşină pe pavajul din jurul monumentului, George Ion începu să se hlizească libidinos la coloana erectă.

„Fixaţi-i mai bine căuşul ăla”, zise Dan-Alexandru Radu. „Eu mă duc să caut nişte vreascuri, ceva”.

Când se întoarse îl găsi pe George Ion legat de Coloana Infintiă, făcându-le cu ochiul Oanei Titică şi Andreei Molocea şi chinuindu-se să se facă auzit prin cârpele care îi erau legate de gură.

„Am rupt bucăţile astea dintr-o masă înconjurată de scăunele, dar am impresia că materialul din care era făcută nu era chiar lemn”, zise Dan-Alexandru Radu uitându-se dezolat la rocile pe care le ţinea în mână.

Andrei Ştirbu îl fixă cu ochii bulbucaţi o vreme, apoi renunţă la ceea ce părea că vrea să zică şi deschise portbagajul.

„Uite”, zise, „folosiţi canistra asta de benzină”.

Oana Titică luă canistra, turnând generos conţinutul în jurul coloanei şi peste tenişii lui George Ion.

„Parcă mi-e puţin milă”, zise Andreea Molocea, care se uitase gânditoare la toate aceste operaţiuni. Luă canistra şi o goli peste capul lui George Ion.

„Ca să nu se chinuie mult”, explică ea.

Toţi patru rămaseră apoi tăcuţi, uitându-se cum George Ion se viermuia printre sforile cu care era legat de parcă ar fi dansat la bară.

Dan-Alexandru Radu îşi aprinse o ţigară. Apoi, mâinile tuturor se întâlniră într-un salut de grup, ţigara aprinsă fiind aruncată spre Coloana Infinită cu împătrit elan.

Flăcările îl cuprinseră repede pe George Ion, trimiţându-i corpul într-o stare de excitaţie cuantică extremă. Fumul rezultat se înălţa dincolo de vârful coloanei, negru pe fondul la fel de negru al cerului.

George Ion continuă să ardă câteva ore bune, alături de Coloana Infinită. Andrei Ştirbu, Andreea Molocea, Dan-Alexandru Radu şi Oana Titică admirau flăcările cu câte o bere în mână, de parcă se aflau în tabără. Mai înainte mâncaseră şi nişte mici, pe care îi făcuseră la focul coloanei. Apoi, pentru că se încinseseră, se răcoriseră la aer condiţionat în interiorul Mercedesului lăsat cu motorul pornit, ascultând rap românesc şi râzând la versurile misogine.

Pune-mi nişte silicoane şi zi-mi mama dragonilor”, se auzi brusc o voce. Când se uitară mai bine, observară profilul capului lui George Ion ridicându-se din mormanul de cenuşă şi plescăind plictisit.

Ce s-a întâmplat?”, întrebă George Ion.

Ce îţi aminteşti din ce s-a întâmplat?”, îl întrebară ceilalţi.

George Ion îşi încruntă sprâncenele pline de funingine într-un efort de gândire.

Am avut un vis bizar, în care părţi exagerate din mine mă căutau pentru a le oferi confort şi echilibru”, zise George Ion, plescăind din nou nemulţumit.

Te simţi bine?”, îl întrebară ceilalţi.

Nu, mă simt naşpa! E vreun local pe aici unde aş putea să comand o cafea cât de cât decentă? Ar intra şi o şaormă”…

Ceilalţi răsuflară uşuraţi, recunoscând în aceste vorbe amicul morocănos pe care reuşiseră să-l tolereze în vremurile bune.

Îl scoaseră din cenuşă şi îl urcară în maşină pentru a-l duce acasă, nu înainte de a mânji cu funingine paznicii care dormeau liniştiţi în iarbă, cu sticlele de vodkă lângă ei.

Pe drum îi dădură pe mână şi iPhone-ul, pentru a-l mai îmbuna. Evident, şterseseră în prealabil din memoria aparatului toate pozele cu George Ion nud.

One response to this post.

  1. Posted by Uana on 23/07/2014 at 22:49

    ahahahahahhahaha

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: