Povestea Irinei, regina ringului de dans

Ringul

Toată diplomaţia pe care Irina o învăţase în anii lucraţi la corporaţie se adună în zâmbetul pe care i-l oferi lui Dan-Alexandru Radu, sosit ca ultimul lache cu o oră întârziere la petrecerea de ziua lui George Ion.

„Bună, ce faci, ai mai slăbit?”, îl întrebă pe nenorocit cu cea mai candidă voce. Tiripliciul puse botul imediat şi, chiar dacă întâmpină falsul compliment în tăcere, mai zăbovi câteva clipe în picioare, pentru ca cei 25 de invitaţi, adunaţi în clubul Papiota, să-l poată admira. Nu oferi niciun motiv pentru întârziere şi ridică indiferent din umeri când i se spuse că cadoul pentru George Ion, la care şi el contribuise, îi fusese înmânat acestuia cu succes.

Cu ocazia împlinirii a 37 de toamne, George Ion primise, printre altele, un coşuleţ cu diverse vaucere la cărţi, filme şi alte produse de interes spiritual. Desigur, ca farsă i se oferise mai întâi un vaucer pe care îl putea folosi pentru a lua lecţii de dans, zicându-i-se că asta este tot ce se gândiseră prietenii lui că îi trebuie. George Ion minţise cât putea el de bine că e încântat, afişând cel mai nostim zâmbet menit să mimeze satisfacţia. Dan-Alexandru Radu nu păru însă interesat de aceste detalii. Îi ură un „La mulţi ani” pasager lui George Ion, după care îi ceru de băut. Apoi, cu whiskey-ul în mână, întrerupse conversaţia Irinei cu Andreea Balaurea şi începu să se laude cu noile sale performanţe de alergător. Irina continuă să-i zâmbească în cel mai diplomat stil corporate. Dacă învăţase ceva din intrigile care se ţes în fiecare mare companie era că cea mai bună metodă de a i-o da cuiva la temelie este să-l laşi pe acel cineva să-şi dea în petec. Aşa că, nu numai că îl lăsă pe Dan-Alexandru Radu să se laude, ba chiar îl trase la o masă separată şi îi dădu nas. Pe măsură ce nenorocitul continua să dea pe gât alcool, ajunse chiar să-l laude sau să-i fluture prin faţa ochilor alte fapte măreţe pe care acesta sigur le-ar putea înfăptui. Dan-Alexandru Radu nu numai că muşcă momeala, dar părea că e pe cale să ceară şi o a doua râmă la desert. Uşurinţa cu care ar fi putut dezumfla balonul care Dan-Alexandru Radu devenise o umplu pe Irina de satisfacţie. Decise să-l cruţe în seara aceasta. În fond, era seara în care de atenţie trebuia să beneficieze sărbătoritul (care şi aşa petrecea mai mult timp pe iPhone decât cu invitaţii) şi nu unul dintre antipaticii săi invitaţi. Avu însă grijă să-i smulgă lui Dan-Alexandru Radu promisiunea că vor mai ieşi cândva în oraş. Poate că atunci, dacă va mai avea chef, îl va da pe papagal jos de pe piedestalul pe care îl urcase.

Pe măsură ce petrecerea continuă, Dan-Alexandru Radu deveni din ce în ce mai mârlan. Îi strecură lui George Ion un bilet cu mesajul: „Ai parcat ca un bărbat de vârstă mijlocie” în amintirea stickerului cu mesajul: „Ai parcat ca un bou” pe care i-l plasase mai demult pe maşină. Dan-Alexandru Radu era notoriu pentru faptul că îi făcea câte o farsă din aceasta infantilă lui George Ion la fiecare câteva zile. Acum, în faţa Irinei, acesta era chiar mândru de glumele lui şi se mândri şi mai tare povestind cum multe din cunoştinţele lui George Ion trăiesc cu impresia că el, Dan-Alexandru Radu, îl urăşte pe acesta sincer.

Trecuse deja de miezul nopţii şi Dan-Alexandru Radu continua să se scalde în autoadmiraţie. Din 25 de invitaţi mai rămăseseră 4, moment în care Irina hotărî să vadă totuşi până unde merg limitele balonului pe care îl umflase toată seara. Îi sugeră lui Dan-Alexandru Radu să danseze, iar nenorocitul nici măcar nu schiţă umbra unei obiecţii. Îşi urni cele 87 de kilograme de pe scaun oripilând întreaga „Papiota” cu mişcări de disco pe muzică electro-funk. Însăşi Irina se ridică şi începu să-l imite, permiţându-i, astfel, lui Dan-Alexandru Radu să se afunde în ridicol până la capăt. Doar George Ion rămase indiferent la ce se întâmpla, frunzărindu-şi, ca de obicei, iPhone-ul.

Ultima parte a serii rămase vie în mintea Irinei, în zilele care urmară. Pe Dan-Alexandru Radu cu bâţâiala lui grosolană îl uitase repede, însă faptul că ea însăşi dansase îi trezise amintiri rămase multă vreme neatinse în memorie. Se revăzu în vremurile studenţiei sau şi mai târziu, cât nu schimbase încă prefixul, dansând pe mese, pe baruri sau pe boxe prin diferite cluburi bucureştene. Feţele barmanilor care îi deveniseră prieteni sau ale petrecăreţilor uzuali din cluburi – pe atunci parte din familia ei extinsă – se estompaseră acum. În fond, trecuseră ceva ani de atunci. Ce îşi aminea însă foarte bine era că nu avea rival în perioada aceea. Era regina irefutabilă a fiecărei petreceri.

Irina se trezi bâţâind un picior în timp ce se lupta cu un şir interminabil de mail-uri. Îşi stăpâni pornirea şi încercă să se concentreze la treburile mereu presante ale jobului. Fusese promovată de curând şi trebuia să mai treacă o perioadă până să-şi permită să o frece la muncă, acum cât lumea era încă cu ochii pe ea. Irina era puternică în puternica companie şi mai ales ştia cum se joacă jocul într-o corporaţie. În ciuda performanţelor, însă, rapoartele pozitive pe care le primea la job nu aveau nici pe departe savoarea aplauzelor şi chiotelor de care se bucura în vremurile în care o prindea răsăritul pe bar, în club.

Fu trezită din reveria ei de un mesaj pe chatul Facebook de la George Ion. Discuta des cu George Ion pe Facebook. George Ion era un fel de prietenă hipsteriţă pe care nu o avusese niciodată, sau un fel de variantă a ei însăşi, dacă ar fi ales calea unei profesiuni mai liberale. De asemenea, paranoia de care dădea mereu dovadă şi veşnica lui nesiguranţă de sine îiofereau, pe lângă o vagă plăcere sadică, confirmarea faptului că viaţa ei urma un făgaş bun. În plus, un aşa expert în produse Apple era mereu bine de ţinut la îndemână.

George Ion: Te-ai plictisit rău la petrecerea mea, nu?

Irina: Nu fii iar paranoic, că te pleznesc!

George Ion: Mmmm…

Irina: Perv…

George Ion: Lasă-mă că sunt deprimat :(. Măcar acum că sunt un bărbat de vârstă mijlocie ar trebui să mi se permită să fiu un perv…

Irina: De ce pui botul la glumele lui Dan-Alexandru Radu?

George Ion: Apropo, tu ce crezi, că eu am cam căzut pe gânduri. Dan-Alexandru Radu se poartă de parcă chiar mă urăşte sau se poartă ca un bun prieten?

Preţ de o secundă Irina se gândi să-i zică lui George Ion că merită prieteni mai de calitate decât acest Dan-Alexandru Radu, însă rezistă tentaţiei. În fond, îşi zise, la 37 de ani e greu să îţi găseşti prieteni noi. Iar ideea că cei pe care George Ion îi are sunt departe de standardele pe care orice alt om le-ar pretinde de la un amic i se păru că ar fi greu de suportat pentru cineva atât de predispus la depresie.

Irina: Nu te urăşte, măi. E el mai imatur, aşa… Doar îl ştim amândoi de atâta timp. Dar sunt sigură că într-un contex mai serios te-ai putea baza pe el.

Irina dăduse “send” cu inima împăcată. În fond, George Ion nu se afla în pericolul de a se confrunta cu o situaţie care să necesite tocmai asistenţa lui Dan-Alexandru Radu, deci minciuna i se păru una nevinovată.

George Ion: Lasă că ştiu eu că pe el îl placi mai mult. Aţi dansat şi alte alea…

Irina îşi dădu ochii peste cap şi renunţă să-i mai răspundă lui George Ion. Îi era simpatic, dar prefera să nu-i încurajeze crizele de alint. Încercă să se adâncească deplin în muncă, însă nu era chip. În loc să răspundă la mail-urile alea, se trezi căutând pe internet recenzii ale celor mai bune cluburi unde se poate dansa în Bucureşti.

Dură câteva săptămâni până ca colegii de mare corporaţie ai Irinei să se prindă că ceva s-a schimbat în felul ei de a fi. Era la fel de eficientă ca şi până atunci, ba chiar ceva mai creativă – atât de mult cât permiteau regulile – însă, deşi entuziasmul ei părea mai mare ca oricând, energia părea să îi fie mereu la cote minime. Cafeaua şi energizantele nu îi lipseau niciodată de pe masă, iar chipul ei de copil de 12 ani căpătase mai nou o sugestie de maturitate graţie cearcănelor care se ghiceau pe sub fondul de ten. Părea să se anime însă la sfârşitul orelor de program, moment în care dădea, de regulă, cep la încă o cutie de Red Bull.

Era 10 seara când, acompaniată de uralele barmanilor şi ale petrecăreţilor de serviciu, Irina îşi făcu apariţia în Control. Timp de încă o oră îşi consumă Cuba Libre-ul din partea casei, apoi, când volumul muzicii mai crescu puţin, îşi ocupă locul în mijlocul ringului de dans şi începu să le arate marţafoilor cum se face. Câţiva nefamiliarizaţi cu localul rămaseră cu guara căscată în faţa skill-ului de care Irina dădea dovadă, însă obişnuiţii locului căzură în admiraţia pe care o nutreau de multe săptămâni, de când gagica asta nouă îşi făcuse apariţia pe scena cluburilor din capitală. Era două dimineaţa, acum, iar Irina continua să danseze urcată pe o boxă, susţinută de Red Bull şi adulaţia publicului. Deodată, într-un alt colţ al clubului, începu să se audă o rumoare de rău augur.

Intrigată, Irina coborî de pe piedestalul ei şi se îndreptă spre un meleu de marţafoi care chiuiau ca la un concert cu Michael Jackson. Îşi croi drum printre ei şi, fie de la şoc, fie de la Red Bull, inima i se opri în loc preţ de câteva bătăi. În mijlocul meleului, George Ion executa un moon-walking perfect. Apoi urmă o piruetă, iar când nenorocitul se apucă de oo şi slobozi un urlet de triumf, toţi marţafoii izbucniră în aplauze şi urale. Imaginea o marcă pe Irina atât de puternic, încât, în momentul în care George Ion o reperă în mulţime, nu avu prezenţa de spirit să bată în retragere. Mai târziu, în timp ce ea dădea pe gât un shot de tequila, iar George Ion sorbea un espresso, fu nevoie de mai multe repetări şi clarificări pentru ca Irina să priceapă ce se întâmplase.

„Un câine nu e niciodată prea bătrân ca să înveţe trucuri noi”, i se păru că îl aude pe George Ion zicând.

„Împotriva tuturor instinctelor mele de geek bătrân am folosit vaucerul ăla pentru lecţii de dans pe care l-am primit de ziua mea”, avu impresia că îi spune.

„Instructorul de dans spune că am fost născut pentru asta, dar n-am avut încredere în el. Am crezut doar că vrea să mă mulgă de bani”, înţelese Irina că aude din gura lui George Ion.

„Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am venit în club să văd ce reacţii are lumea. Cum crezi că m-am descurcat?”, întrebă cât se poate de clar George Ion.

Irina făcu un efort suprauman ca să poată răspunde la aceasta întrebare fără ca invidia mistuitoare care o măcina să se vadă.

„Eu cred că te-ai descurcat bine. Binişor… Dar ştii cum e, fiind buna ta amică părerea mea e foarte, foarte subiectivă. Poate că ar trebui să apelezi la cineva capabil de mai multă obiectivitate”…

Colegii din marea companie care nu aveau direct de-a face cu Irina începură să o compătimească sincer în săptămânile care urmară. Nu exista fond de ten pe lumea asta care să-i ascundă cearcănele şi nici zâmbet diplomatic care să mascheze angoasa care i se citea foarte clar pe faţă. Toţi trăiau cu impresia că este apăsată de sarcini şi responsabilităţi majore. Cei care lucrau direct cu ea o urau acum la fel de sincer. Nimeni nu-i mai putea intra în graţii şi, cu oricâtă amabilitate i se adresau, zgripţuroaica interioară care păruse că sălăşuise până atunci tăcută în inima Irinei ţâşnea înspre ei ca alien-ul din filmul omonim. Nimeni nu înţelegea ce o macină atât de tare, dat fiind că la muncă totul mergea ca pe roate… Sau, mă rog, nu mai prost ca de obicei.

Un mesaj pe chat-ul Facebook de la George Ion îi pâlpâia acum pe ecranul calculatorului.

George Ion: Pisici! Tu sigur ai ceva cu mine! Nu înţeleg de ce nu îmi răspunzi, văd foarte clar că mesajele mele sunt marcate „seen”.

Irina sorbi prelung dintr-un Red Bull, citind mesajul lui George Ion. Nu numai că-i văzuse toate mesajele la care nu îi răspundea, dar îl văzuse şi în toate cluburile capitalei, în săptămânile care se scurseseră de la şocul iniţial din Control. George Ion, omul pe care niciunul dintre prietenii săi nu şi-l putuseră imagina vreodată dansând în ultimii 37 de ani, era pe cale să o întreacă în skill. Ea, una, încetase să mai danseze în cluburi de când îşi descoperise improbabilul rival. În schimb, îl stalkuia seară de seară. Treptat, Irina devenise o maestră a deghizării. Schimba zilnic perechea de ochelari sau perucile, se înfiinţa în club ba în calitate de hipsteriţă, ba în calitate de fetiţă emo anacronică, era ba pin-up girl, ba tocilară timidă de 12 ani, afişa fie un zâmbet hollywoodian, fie un zâmbet care să îi pună în valoare aparatul dentar fals, în fine, de vreo două ori se dăduse chiar bărbat fără ca cineva să o recunoască.

Cu cât Irina îşi perfecţiona meşteşugul deghizărilor, cu atât George Ion îşi perfecţiona mişcările de dans. Invidia acesteia devenise atât de mare încât, într-un târziu de noapte, când George Ion părăsi clubul în Toyota lui portocalie, Irina fu tentată să-şi pună 4×4-ul la bătaie şi să scape de rival apăsând ceva mai tare pe acceleraţie. Se răcori, însă, amintindu-şi că mai există o speranţă pentru a-şi recăpăta coroana de regină a ringului de dans. George Ion avea kriptonita lui. Era timid şi paranoic. De câte ori marţafoii din cluburi se manifestau laudativ la adresa lui, George Ion roşea şi dădea semne că ia aplauzele şi fluierăturile drept ironii.

Căsuţa de chat licări din nou:

George Ion: Să ştii că dacă nu vrei să vii cu mine în club, ca să-mi spui cum mă descurc cu adevărat, nu am altă opţiune decât să apelez la Dan-Alexandru Radu.

Angajatul de la Starbucks clipi nedumerit de după tejghea, apoi i se adresă Irinei: „Ne pare rău, nu vindem Red Bull aici. V-ar interesa însă nişte cafea”?

Irina îşi aminti unde era şi comandă un espresso scurt pentru ea şi o Caffe Mocha pentru Dan-Alexandru Radu, care o aştepta imobil şi tăcut la o masă. Când Irina apăru cu cafelele, acesta îşi ridică puţin bluza neagră de căcat pe care o purta, schiţând un gest neconvingător de a scoate bani din buzunar. Irina i-o tăie scurt, amintindu-i că ea face cinste. Sorbi din espresso încercând să îşi amintească unde se tăiase firul conversaţiei. După ce îl ridicase pe Dan-Alexandru Radu cu 4×4-ul din oraş îi povestise cum dăduse de George Ion în club şi cât de nesigur era acesta că laudele pe care clubberii i le aduceau sunt reale. Apoi îşi mărturisise slăbiciunea, invidia pe care o încercase văzându-l şi cât de mult regretă că a încercat-o acest sentiment. Tocmai de aceea, îi zisese, nu se simte omul potrivit pentru a-i servi lui George Ion drept sprijin. În schimb, vrea să-şi ia revanşa furnizându-i acestuia un sprijin pe care să se poată baza. Se aştepta ca Dan-Alexandru Radu să se oprească din ascultat la faza în care i-l descrie pe George Ion dansând şi să se lanseze în miştouri, însă mocofanul o uimise prin lipsa lui de reacţie. Aparent, exuberanţa acestuia de la petrecerea lui George Ion coincisese cu o aliniere bizară a hormonilor. Dan-Alexandru Radul aici de faţă era acelaşi om tăcut şi posac pe care îl ştiuse dintotdeauna.

„Sigur mă pot baza pe tine să-l însoţeşti pe George Ion în cluburi şi să-i confrimi valoarea de dansator?”, îl întrebă după ce acesta se înfipse în cafeaua moca.

„Da, nu văd niciun inconvenient în asta”, o asigură Dan-Alexandru Radu.

„Încerc să mă asigur, Dan-Alexandru Radu, că înţelegi despre ce e vorba. Este un test şi pentru tine toată afacerea asta. E timpul să dovedeşti că eşti un om matur şi că se poate conta pe tine într-o situaţie delicată. Criza bărbatului de vârstă mijlocie prin care trece George Ion e o treabă serioasă, nu ceva de care să începi tu să râzi, cum ai tot făcut-o până acum”.

Irina nu văzu nici măcar umbra unui zâmbet pe faţa lui Dan-Alexandru Radu atunci când pomenise de criza de vârstă mijlocie a lui George Ion. Acesta o asigură că va fi delicat cu psihicul fragil al lui George Ion şi că primeşte misiunea pe care i-o încredinţează ca pe o ocazie de a-şi lua revanşa pentru toate glumele proaste pe care le făcuse pe seama lui, de-a lungul timpului.

Irina dădu pe gât uimită ce-i mai rămăsese din espresso. „Trebuie să recunosc că acest Dan-Alexandru Radu m-a luat prin surprindere”, îşi zise.

În săptămânile care urmară, colegii de muncă ai lui George Ion îl văzură pe acesta devenind din ce în ce mai meditativ şi filingos. La început crezură că e un efect al nopţilor pierdute cu noua lui pasiune – dansul – însă în curând îi lovi în moalele capului cu panseuri despre natura umană.

„E incredibil cât de mult se pot schimba oamenii în bine”, îi zise într-o zi Oanei Titică, colega sa de peste birou. Aceasta îi zâmbi flatată, doar pentru a i se strepezi dinţii când află că George Ion se referea la Dan-Alexandru Radu. Acesta îl abordase recent pe chat-ul Facebook interesându-se dacă a folosit până la urmă vaucerul ăla pentru lecţii de dans. George Ion se aşteptase la obişnuitele miştouri, însă Dan-Alexandru Radu vorbea serios. Când recunoscu că mai nou dansează prin cluburi, fostul nenorocit nu mai conteni cu mesajele de încurajare. Apoi ascultase îndoielile pe care George Ion le avea faţă de sinceritatea clubberilor care dădeau semne că îl apreciază şi nu se grăbi să i le spulbere, însă se arătă dispus să-l însoţească în club şi să-i ofere o evaluare amical-obiectivă.

Ceea ce-l convinse însă pe George Ion de schimbarea în bine a lui Dan-Alexandru Radu fusese ceea ce discutaseră în afara subiectului dansatului în cluburi. Rememorând petrecerea din Papiota, Dan-Alexandru Radu îl asigurase că fusese cea mai reuşită ever şi că toată lumea se simţise bine. Apoi nu mai conteni cu elogiile la adresa Dianei Popescu, o lăudă şi pe Miruna, noua febleţe a lui George Ion, şi se arătă convins că, deşi Irina e o dansatoare bună, aşa cum arătase la petrecere, aceasta poate fi depăşită. Iar când George Ion coborî nivelul discuţiei, pomenind de pantalonii mulaţi de piele şi decolteul cu care aceasta defilase în Papiota, Dan-Alexandru Radu îi bătu obrazul cu un emoticon dezaprobator, amintindu-i că feminismul la care amândoi aderă nu se poate practica cu jumătăţi de măsură.

George Ion acceptă umil reproşul, însă inima îi tresăltă puţin de bucurie. Nici Dan-Alexandru Radu nu mai era un tinerel, îşi aminti, iar dacă înaintarea în vârstă aduce cu sine acest gen de înţelepciune, atunci vârsta a doua este o perioadă ce trebuie întâmpinată cu maxim entuziasm, nu cu regret.

Dan-Alexandru Radu îl mai lovi cu o mostră de înţelepciune şi în ziua în care urmau să iasă prima dată în club. După ce îl asigură că nu pare deloc gay să iasă amândoi la dans, şi chiar dacă ar părea, nu îi pasă, îl sfătui să lase acasă lentilele de contact.

George Ion: Dar fără lentile sunt orb ca un liliac!

Dan-Alexandru Radu: Întocmai! Cum liliacul se ghidează doar după sunete, aşa şi dansatorul se ghidează doar după muzică! În plus, inhibiţiile tale izvorăsc din faptul că te raportezi prea mult la public. Atâta timp cât nu-i mai vezi pe ceilalţi, eşti mai atent la ce faci tu.

George Ion nu găsi niciun argument împotriva acestui raţionament. În fond, Toyota lui portocalie era iar pe butuci, aşa că nu avea trebuinţă de ochi decât ca să distingă galbenul unui taxi. Îi păru puţin rău doar pentru că nu va mai putea să îşi verifice iPhone şasele din cinci în cinci minute. Se gândi, însă, că dansul îi serveşte drept terapie pentru respectul de sine, iar dacă tot pornise pe drumul terapiei, o pauză de gadgeturi nu avea cum să-i dăuneze.

George Ion: S-a făcut! Damn, chiparoase, cine ar fi crezut că ai stofă de psiholog!?

Ultima îndoială pe care George Ion o avea, cum că totul era doar o farsă foarte elaborată a lui Dan-Alexandru Radu, dispăru când coborî din taxi, lângă clubul Panic şi fu întâmpinat de acesta cu mult entuziasm. Nici măcar faptul că Dan-Alexandru Radu era răcit cobză şi tuşea la fiecare două vorbe sugrumate nu îl oprise să vină să-şi ajute prietenul.

„Ha!”, constată George Ion mijind ochii la Dan-Alexandru Radu, „iar porţi bluza ta neagră de căcat”.

„Ştii cum e”, tuşi Dan-Alexandru Radu, „oricât de de căcat ar arăta, mi-a purtat mult noroc prin cluburi până acum”.

Coborâră scările în club, unde Dan-Alexandru Radu făcu imediat rost de un Cuba Libre pentru el şi un Jack pentru George Ion. Apoi, fără să-i dea timp să se acomodeze cu lumina slabă a localului, îl împinse pe ringul de dans aşa cum un antrenor de înot îşi aruncă elevul în bazin.

„Shake it like o polaroid picture!”, îi dădu ghes lui George Ion, începând să se bâţâie şi el pe ritmul muzicii cât era în stare.

Aşa miop cum era, George Ion îşi dădu seama că bietul Dan-Alexandru Radu e stângaci rău, chiar ridicol. În mod ciudat, însă, acest lucru îi dădu curaj. Măcar faţă de Dan-Alexandru Radu era net superior. Îşi aminti ce învăţase la cursurile de dans şi începu să aplice totul întocmai. Marţafoii din jurul lui, reduşi acum la nişte umbre înceţoşate, se grupară într-un cerc de admiratori. Aplauzele şi chiotele pe care le scoteau răsunau mult mai tare ca atunci când dansa singur în cluburi, măcinat de îndoieli. Chiar şi când lua pauză şi bâjbâia prin Panic în căutarea budei, petrecăreţii din jur îl salutau cu entuziasm şi îi zâmbeau cu mulţi dinţi.

George Ion dansă în noaptea aceea până în zori, fără ca aplauzele şi onomatopeele uimite ale asistenţei să slăbească în intensitate. Mai mult, cu fiecare mişcare sau improvizaţie pe care o făcea, bliţurile smartphone-urilor de toate mărcile se înteţeau. În alte situaţii, George Ion s-ar fi ferit de stat la poză ca lipitoarea de sare. Acum nu-i mai păsa. „Gloria merită să fie imortalizată”, îşi zise.

Dan-Alexandru Radu rezistă stoic pe lângă el, deşi, chiar şi un orb, aşa cum era acum George Ion, putea vedea clar că se mişcă jalnic. „Totuşi”, îşi zise George Ion, „ce prieten bun”! Ba la un moment dat se pomeni gândind că nenorocitul nu numai că a slăbit, dar arată şi mult mai bine faţă de ultima dată când îl văzuse.

Câteva săptămâni mai târziu, colegii de muncă ai lui George Ion care nu credeau că acesta poate deveni şi mai arogant şi plin de el decât era deja fură nevoiţi să admită că s-au înşelat.

Bietul Dan-Alexandru Radu trebuie să fi fost de-acum în pragul pneumoniei, atât de mult tuşea de fiecare dată când îl însoţea pe George Ion în club. Părea chiar că se mai împuţinase la trup, însă gloria de care George Ion avea parte la fiecare sesiune de clubbing îl făcea pe acesta nepăsător la chinurile celui mai bun prieten al său. Deja, în orice club bucureştean punea piciorul, exclamaţiile de entuziasm izbucneau spontan şi de nestăvilit. George Ion devenise regele ringului de dans şi se purta ca atare, făcându-şi toţi cunoscuţii să se urce pe pereţi de iritare. Însă satisfacţia sa deplină veni abia în ziua în care Irina îl abordă spăşită pe chatul Facebook, făcându-l pe George Ion să-şi ignore toate sarcinile de serviciu doar pentru a se bucura netulburat de acea conversaţie care venise pentru el ca un balsam.

Irina: Iartă-mă, George Ion, că nu ţi-am răspuns la mesaje atât de mult timp. Adevărul, care nu îmi face cinste, e că am fost ceva mai mult decât puţin invidioasă pe tine…

George Ion: Stai liniştită, Irina, invidia poate fi o calitate atunci când este îndreptată spre persoana potrivită. Dar ce anume am făcut de ţi-a căşunat pe mine?

Irina: Ştii, nu sunt chiar cea mai rea dansatoare din cercul tău de prieteni. Ba chiar, până să te văd, atunci, în Control, mă consideram, oarecum, regina ringului de dans…

George Ion: Mdea, nu te mişti rău…

Irina: Anyway, văzându-te atunci am început să mă îndoiesc mult de mine, iar dezamăgirea aia s-a transformat în ranchiună. Îmi dau seama acum că am greşit. N-ai să ghiceşti niciodată cine mi-a deschis ochii… Dan-Alexandru Radu! Am tot vorbit cu el despre tine, în ultima vreme şi mi-am dat seama că nu ranchiună ar trebui să simt pentru prietenii mei cu skill superior, ci mândrie că îi cunosc, aşa cum simte Dan-Alexandru Radu faţă de tine.

George Ion: „Da, Răducu e băiat bun. Fanul meu numărul 1… Dar, Irina, n-ar trebui să te dai aşa uşor bătută! Poate că poţi să mă întreci, mai ştii?… Ce zici de un concurs? Sâmbătă seară, în Control, tu şi cu mine, dansăm până ne pierdem suflul şi pe urmă lăsăm publicul să aleagă un câştigător!

Irina: Păi… Eşti drăguţ pentru că sugerezi asta, deşi ştiu deja cine va fi câştigătorul. Oricum, o să mă bucur că mai apucăm şi noi să ne vedem.

„Muhahaha”, râse malefic George Ion în timp ce citi ultima frază, făcându-şi colegii de birou să cadă de acord că prăpastia aroganţei unora nu are fund.

„Nu o văd nicăieri pe Irina”, zise Dan-Alexandru Radu cu vocea sugrumată de tuse, atunci când îl conduse pe George Ion în Control. „Nu m-aş mira dacă n-ar veni deloc. În fond, e clar pentru toată lumea că nu ai rival”.

Spusele lui Dan-Alexandru Radu fură întărite de uralele pe care apariţia lui George Ion le stârni în club. DJ-ul însuşi întrerupse muzica pentru a puncta la microfon apariţia acestuia: „O mână sus pentru omul meu, curajosul George Ion”! Toţi marţafoii din club exultară în urale şi gesturi de adulaţie. „Irina a anunţat că apare în 10 minute. În seara asta vom decide dacă ringul de dans va avea un rege sau o regină”, mai anunţă DJ-ul.

„Pisici!”, se panică George Ion. „Asta a anunţat pe toată lumea că o să ne întrecem”! Brusc, George Ion simţi cum vechile sale îndoieli, de când dansa singur în club, încep să-şi facă loc în psihicul lui aparent încă fragil. Miji ochii miopi la Dan-Alexandru Radu căutând un sprijin. I se păru că distinge pe fruntea acestuia broboane de sudoare.

„Transpir de la febră”, îi citi acesta gândurile printre două episoade de tuse. „În ce-o priveşte pe Irina, no sweat! O să-i dai ruşini! Şi o să faci asta privind-o cât se poate de clar în faţă! George Ion, ai evoluat suficient de mult încât poţi face asta cu lentilele de contact la locul lor. Ia-le şi fii martorul propriei tale glorii”, îi zise Dan-Alexandru Radu întinzându-i lentilele.

„Şi ca să fii sigur 100% de ceea ce eşti cu adevărat, uite, am adunat fotografii şi filmuleţe de la admiratorii tăi, clubberii, şi am făcut un colaj pe care l-am încărcat pe iPhone şasele tău pe care l-ai neglijat în tot acest timp”, mai spuse Dan-Alexandru Radu îndoindu-se de tuse şi înmânându-i lui George Ion telefonul.

„Acum scuză-mă, mă duc până la budă să îmi suflu mucii”.

George Ion stătu un minut, cât să i se usuce lacrimile din ochi, apoi îşi puse lentilele de contact. Negurile se risipiră, chipurile rânjind de simpatie ale marţafoilor din club mângâindu-i acum retina. Trase un scaun de la o masă şi se aşeză în mijlocul ringului de dans, pentru a se bucura de colajul-omagiu pregătit de Dan-Alexandru Radu în mediul său natural.

„Ha, Dan-Alexandru Radu chiar a slăbit ceva”, îşi zise în momentul în care filmuleţul de pe iPhone 6 începu să se deruleze.

„Dar de dansat, dansează ca un cur”, mai remarcă.

Pe măsură ce imaginile i se perindau prin faţa ochilor, începu să-l nemulţumească faptul că el apărea prea puţin în cadru, iar Dan-Alexandru Radu prea mult. Imaginile erau întunecate, iar bluza neagră de căcat pe care o purtase de fiecare dată îi estompa faţa, însă era foarte clar că mişcările lui sunt ridicole. „Cam prea voit ridicole”, îşi dădu seama George Ion. Deja era evident că Dan-Alexandru Radu se scălămbăia pe la spatele lui George Ion pocindu-i mişcările şi bătându-şi joc de el. George Ion înlemni când realiză că în timpul dansurilor Dan-Alexandru Radu îi lipea şi bileţele pe spinare. „Dansez pentru azilul de bătrâni!”, citi pe unul. „Faceţi loc, situaţie de criză – de vârstă mijlocie!”, citi pe altul. Pe măsură ce colajul arăta imagini din diferitele cluburi în care dansase în săptămânile din urmă, lacrimile din ochii lui George Ion îl împiedicau să mai citească şi celelalte bileţele pe care Dan-Alexandru Radu i le lipise pe spate. Auzea însă aplauzele, chiotele şi râsetele marţafoilor în mijlocul cărora dansase. Înţelese acum şi de ce toată lumea îl filma sau îi făcea poze. Nimeni nu-l admirase în tot acest timp, toţi îşi bătuseră joc de el. De câte ori fusese întâmpinat cu urale într-un club, nu admiraţia fusese cauza manifestărilor marţafoilor, ci anticiparea unui râs bun.

Când filmuleţul se termină, clubul se adânci în întuneric. Apoi se aprinse un reflector în bătaia căruia apariţia Irinei stârni o furtună de aplauze. Văzând-o în pantalonii ei mulaţi de piele şi purtând cămaşa ei decoltată, George Ion realiză că Irina nu cunoaşte situaţia în care el se află şi că va da tot ce are mai bun. Irina defilă până în mijlocul ringului de dans, unde George Ion rămăsese ţintuit în scaun şi începu cel mai dominator dans posibil.

Dansă flamenco în jurul lui George Ion susţinând un ritm care ar fi făcut să plângă de invidie cel mai capabil dintre flamingi.

Alunecă în jurul scaunului lui George Ion cu o siguranţă de sine care ar fi făcut orice păun să bată în retragere.

Cu o graţie care ar fi făcut de căcat cea mai desăvârşită lebădă, ţesu o pânză de mişcări în jurul învinsului său.

Iar când George Ion izbucni în hohote de plâns, îi oferi acestuia un lap dance cu satisfacţia şahistului care şi-a făcut adversarul mat în două mutări.

George Ion continuă să plângă în timp ce Irina era purtată pe umeri de marţafoii din club şi încoronată regina incontestabilă a ringului de dans. Apoi se aruncă în braţele ei, povestindu-i ce-i făcuse Dan-Alexandru Radu şi cerând o consolare. Irina îl alină ca o mamă – una iubitoare, dar dură.

„Nu o să-ţi spun minciuni comode, George Ion”, îi zise în timp ce îl conducea spre casă în 4×4-ul ei. „Ai o vârstă şi la vârsta ta trebuie să te obişnuieşti cu nişte adevăruri. Un adevăr, oricât ar fi el de banal, e că un câine bătrân chiar nu poate învăţa trucuri noi. Lasă-mă pe mine să fiu regina ringului de dans. Tu rămâi ce-ai fost şi până acum, regele produselor Apple. De asemenea, eşti prea bătrân ca să mai te încurci cu prieteni capabili de aşa glume tâmpite precum Dan-Alexandru Radu. Şterge filmuleţul ăla de pe iPhone, ca să nu rămâi cu traume şi dă-i autorului unfriend”!

George Ion îi urmă sfatul întocmai.

După ce îl lăsă acasă, Irina îşi dădu seama că are cămaşa udă leoarcă de sudoare. O dădu jos şi trase în locul ei bluza neagră de căcat a lui Dan-Alexandru Radu, pe care o luă de pe bancheta din spate.

Conducând spre casă în bluza acestuia, îşi aminti de ziua în care îl invitase la Starbucks pentru a discuta despre George Ion. Cât timp îi povestise despre isprăvile de dansator ale lui George Ion se aştepta ca acesta să cadă pe spate de stupefacţie şi să vadă în această veste o ocazie ideală de a face mişto în stil caracteristic de amicul său. Atunci ar fi putut şi ea să lase de-o parte discursul de bună prietenă grijulie a lui George Ion şi să plănuiască alături de Dan-Alexandru Radu decăderea marelui rival. Dan-Alexandru Radu, însă, nu dădea niciun semn că ar fi dispus să-i joace feste lui George Ion, ba mai mult, era dispus să îi sufle acestuia în pânze, susţinându-i pasiunea. Fusese nevoită să apeleze la planul B.

Când Irina ajunse acasă şi aprinse lumina, fu izbită de imaginea lui Dan-Alexandru Radu, în chiloţi, legat cu cătuşe de caloriferul din living, cu un căuş la gură. Chiar dacă îl ţinea aşa de câteva săptămâni, încă nu se obişnuise cu priveliştea.
Îşi aminti din nou de întâlnirea din Starbucks. Chiar dacă Dan-Alexandru Radu se arătase a fi un dezamăgitor de bun prieten pentru George Ion, mocofanul îi era încă util. Pentru aplicarea planului B, Starbucks nu era locul potrivit. Treaba era delicată, şi, pentru a fi sigură că poate obţine ce vrea de la mocofan, trebuia să-l plaseze într-un mediu în care acesta să se simtă în siguranţă şi să-l momească acolo cu o ofertă de nerefuzat. Ştia că Dan-Alexandru Radu este un om simplu, cu fantezii simple, aşa că nu fu nevoie de un plan prea elaborat. Frunzărind întâmplător prin smartphone, îl lăsă pe Dan-Alexandru Radu să-i vadă cu coada ochiului un selfie provocator din secţiunea photos. Când nenorocitul căscă ochii mari, îi vârî fotografia sub nas.

„Urăsc felul în care arăt în selfiurile astea. De-aş găsi pe cineva dispus să-mi facă nişte fotografii decente… Şi când zic decente, mă refer doar la calitatea tehnică a pozelor”…

Dan-Alexandru Radu o urmase pe Irina acasă fără nicio împotrivire sau bănuială. Odată ajunşi acolo, să-l imobilizeze fusese mult mai simplu decât anticipase. Scosese o pereche de cătuşe, chipurile ca recuzită pentru şedinţa foto, iar cât Irina se retrase în bucătărie pentru a prepara o limonadă cu somnifere, Dan-Alexandru Radu reuşi să se încătuşeze singur. Nu-i fusese greu nici să-i smulgă parola de intrare pe contul de Facebook. Se pare că, şi după ce îl legase de calorifer, Dan-Alexandru Radu încă mai spera la şedinţa aia foto, motiv pentru care se arătase din cale afară de cooperant.

Mai greu îi fusese să se deghizeze în Dan-Alexandru Radu, după ce reuşise să-l îmbârlige pe George Ion să iasă în cluburi, folosind chatul victimei sale. Îi stâmtase acestuia blugii, însă bluza neagră de căcat o lăsase intactă. Cu o pufoaică pe dedesupt părea suficient de grasă pentru a fi confundată cât de cât cu Dan-Alexandru Radu. Noroc că fără lentilele de contact, George Ion era orb ca un liliac! Aşa încotoşmănată transpira abundent, motiv pentru care pretextase o răceală care să explice situaţia. În felul acesta îşi putea ascunde şi vocea în spatele unei tuse seci. În serile petrecute stalkuindu-l pe George Ion, Irina dusese arta deghizării la asemenea culmi, încât, acum, cu ea chiar sub nasul lui, deghizată în Dan-Alexandru Radu, George Ion nu bănuise nimic.

La fel de simplu îi fusese să facă şi filmuleţul care i-o dăduse la temelie rivalului. Marţafoii din cluburi o adulau, aşa că îi furnizară imaginile din smartphone-urile lor cu dragă inimă. Ba chiar unul dintre ei aranjă filmuleţul în aşa fel încât faţa ei de copil de 12 ani pară că e mereu în umbră pe filmare, în aşa fel încât nimeni să nu poată observa mascarada. Ce minunată este tehnologia modernă… Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!

Irina alungă aceste amintiri din cap şi-i scoase căuşul din gură lui Dan-Alexandru Radu.

„O să-ţi dau voie să pleci, Dan-Alexandru Radu”, îi zise Irina. „Sper că îţi dai seama că dacă povesteşti cuiva ce s-a întâmplat aici, o să te umpli de ridicol şi nu o să te creadă nimeni. În plus, nu e sănătos să mă înfurii. Cunosc o mulţime de oameni pe care tu n-ai vrea să-i cunoşti”.

Dan-Alexandru Radu schiţă un gest posac de acceptare.

„Dar ca să fiu sigură că îţi ţii gura şi că nu o să îţi petreci restul vieţii purtându-mi pică, o să fac un gest frumos pentru tine. Îţi aminteşti ce-ai dorit să vezi când ai venit aici? Îţi menţii dorinţa”?

Dan-Alexandru Radu nu trebui să se exprime verbal pentru ca Irina să observe că e de acord.

„Bine. Voi ridica bluza asta neagră de căcat a ta de pe mine timp de două secunde. Ar trebui să-ţi fie suficient”…

Timp de aproape un an de zile Dan-Alexandru Radu umblă cu ochii ceva mai bulbucaţi ca de obicei. Nenorocitul nu află niciodată că ce-i arătase Irina era un mulaj de plastic – doar una dintre piesele vastei sale garderobe de maestră a deghizărilor.

Spre luna noiembrie, George Ion se dovedi a fi un bărbat matur şi iertător şi îl invită pe Dan-Alexandru Radu la petrecerea de aniversare a 38 de toamne, tot în Papiota. Cei doi dădură noroc, apoi fiecare se retrase în colţul lui; Dan-Alexandru Radu singur la o masă, George Ion singur cu iPhone şasele său.

Nimeni nu avu însă ochi pentru această călduroasă împăcare. Toate privirile erau îndreptate spre barul pe care Irina dansa de parcă această artă se născuse odată cu ea şi nu avea să mai fie niciodată la fel, după ce ea va decide să-şi pună ghetele în cui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: