Povestea Dojnei, fata după care oftează preşedintele

dojna klaus

Dojna obişnuia să se plimbe adesea pe străzile sinistre din Oradea, fugind parcă de sentimentul că optimismul care o animase pe la jumătatea lunii noiembrie începe să se secătuiască.

În prima jumătate a anului alegerilor prezidenţiale, Dojna cochetase cu ideea de a pleca din tară, fiind aproape convinsă că România este pe cale să devină mai degrabă pontică decât carpato-danubiană. Se vedea deja luptându-se cu efectele Ebola prin Africa sau ajutând tinerii japonezi să se împace cu ideea că sexul şi compania altor oameni nu sunt o aşa mare năpastă. Ba chiar era dispusă să renunţe la meseria ei de psiholog şi să spele vasele de fish and chips prin Marea Britanie, decât să o mai ardă în compania pacientului irecuperabil pe care îl vedea în statul român.

Înainte să îşi facă bagajele, însă, se hotărî să mai zăbovească prin ţară cât să asiste la campania electorală, în ideea că, cu cât pleacă mai scârbită, cu atât va fi mai puţin tentată să se întoarcă.

Toţi cei care o cunoşteau pe Dojna ştiau că e fată bună, dar impulsivă. Astfel, nimeni nu fu cu adevărat surprins când, la scurt timp după începerea campaniei, trecu de la greaţă colosală la susţinere necondiţionată pentru candidatul cu dificultăţi de vorbire.

Prietenii cu care împărţise până atunci doar cafele şi discuţii filosofice de cafenea deveniră ţinte de convins să voteze cum trebuie. Pagina ei de Facebook, de asemenea, se dovedi mai eficientă şi mai bine pusă la punct ca a candidatului însuşi. Ce anume o făcuse pe Dojna să îl susţină aşa activ pe candidatul cu probleme de relaţionare rămase multă vreme un subiect de dezbatere printre cunoscuţii ei. Unii ziceau că Dojna a fost pur şi simplu cucerită de farmecul foarte discret al candidatului. Alţii ziceau că Dojna îl identifică pe candidat cu ţările străine la care visează de atâta timp. Ea însăşi, când o întrebai, zicea că, dacă se întâmplă improbabilul şi sfiosul candidat iese preşedinte, atunci înseamnă că şi alte lucruri improbabile se pot petrece, cum ar fi ameliorarea pacientului irecuperabil care e statul român. Motiv pentru care, atunci când timidul prezidenţiabil deveni preşedinte ales, în parte şi graţie eforturilor şi puterii de convingere ale Dojnei, aceasta luă decizia de a rămâne în ţară.

Asta se întâmpla pe la jumătatea lunii noiembrie, când optimismul Dojnei mustea la cote maxime, însă acum, când luna decembrie bătea la uşă, în timpul plimbărilor ei solitare pe străzile sinistre din Oradea, Dojna simţea că un gol i se strecoară iar în psihicul surescitat atâta vreme. Trăise prea mult cu prezenţa şăgalnicului preşedinte ales în minte, iar acum, când acesta era departe, la Bucureşti, alegându-şi mobila pentru biroul de la Cotroceni, Dojna să simţea ca un fel de logodnică neglijată de pretendentul ei acum vrea să fie capul unei familii mult mai mari. Dojna suferea de lipsă de scop şi de atenţie. Perioada de campanie furibundă fusese o perioadă de vis, dar iată că visul se terminase. Mult prea repede.

Sentimentul acesta i se cristaliză în minte în ziua în care Dan-Alexandru Radu, unul dintre prietenii ei obscuri de pe Facebook, postă un filmuleţ cu el cântând ridicol la chitară în garsoniera lui de două camere din Bucureşti. Dojna râse o vreme de felul în care Dan-Alexandru Radu chinuia instrumentul, apoi plânse ca o şcolăriţă amintindu-şi cum inadecvatul preşedinte ales cântase în felul lui stângaci imnul naţional în campanie. Îşi dădu atunci seama că nu mai e de stat în Oradea. Trebuia să ajungă cumva în Bucureşti şi să facă în asa fel încât să fie faţă în faţă cu mototolul viselor ei de mai bine.

Dojna se aruncase în tren mânată doar de firea ei impulsivă, însă când puse piciorul în Gara de Nord, planul ei de bătaie era pus la cale în cele mai amănunţite detalii.

„Tu eşti un fel de ziarist, nu-i asa”, îl întrebă pe Dan-Alexandru Radu, în momentul în care se văzură la o cafenea înghesuită dintr-un mall. Dan-Alexandru Radu, un individ aproape la fel de tăcut ca laconicul ei presedinte ales, dar mai degrabă lugubru decât fermecător, clipi afirmativ, apoi continuă să o asculte în tăcere.

„Bine”, continuă Dojna, „Treaba ta de acum înainte este să apelezi la toţi colegii tăi mai bine informaţi ca tine şi să afli programul detaliat al Omului. Vreau trasee, vreau ore de plecare, ore de sosire, vreau descrieri detaliate ale locurilor prin care trece. De asemenea, am înţeles că ai pile la reviste auto… Vreau să-mi faci rost de un autoturism zdravăn şi foarte generos ca spaţiu. Nimic mai prejos de un Mercedes G63 AMG. În altă ordine de idei, cât de bine te pricepi la jocurile de societate?”

Deşi Dan-Alexandru Radu nu se arătase din cale afară de entuziasmat de plan, experienţa în materie de convingere pe care Dojna o căpătase în timpul campaniei prezidenţiale se dovedi prea redutabilă pentru ca cineva cu o voinţă atât de slabă ca Dan-Alexandru Radu să îi poată face faţă. În zilele care urmară, Dojna şi resemnatul ei acolit îl filară pe placidul preşedinte ales prin tot oraşul. Sfiosul prezidenţiabil avea tabieturi pe care le urma cu precizia ceasului ilustrului său tataie. Şedinţă la partid dimineaţa, masa de prânz la Casa Doina, apoi o plimbare pe aleile lăturalnice ale cartierului Primăverii unde, cu o pungă de resturi de la masă, hrănea pisicile maidaneze care îi ieşeau în cale.

„O-do-do-do-do, cuteness”, făcea Dojna ori de câte ori nota acest comportament în carneţelul ei, alături de alte detalii precum numărul de pietoni sau maşini care treceau în fiecare minut prin raza lor, distanţele aleilor de arterele principale, distanţele la care cei doi SPP-işti se află de ţintă în aceste momente etc.

„O să-l lăsăm pe micuţ să îşi vadă de treburile oficiale pe 1 decembrie”, îi zise Dojna lui Dan-Alexandru Radu pe 29 noiembrie. „Apoi, pe 2 decembrie acţionăm”.

Era o zi banală de 2 decembrie, când, cei doi SPP-işti ai domolului preşedinte ales îl urmăreau pe acesta de la distanţă hrănind pisici maidaneze pe o alee lăturalnică din cartierul Primăverii.

„Boss, vă fac o alba-neagră”, se auzi la un moment dat un glas sugrumat din apropiere. Cei doi se uitară o clipă la individul cu aer lugubru care răsfira trei ceşcuţe pe o cutie de carton, apoi ridicară conciliant din umeri.

„What the fuck”, îşi ziseră unul altuia, băgându-se la joc. Aparent mocofanul ăsta cu alba-neagră era începător, pentru că reuşi să piardă la fiecare rundă. Când unul din ei ridică privirea să vadă ce mai face molatecul preşedinte ales, îl văzură afişându-si zâmbetul hollywoodian în faţa unei dudui care tocmai îl abordase cu cartea autobiografia prezidenţială în mâna, cerându-i un autograf.

„Ce baftă are şi ăsta la hipsteriţe”, remarcă SPP-istul, ghicind apoi pentru a şasea oară la rând sub ce ceşcuţă se ascunde bila.

Dojna chicoti măgulită după ce galantul preşedinte ales îi plantă autograful pe cartea autobiografică.

„C e   d r ă g u ţ ă   s u n t e ţ i,   d o m n i ş o a r ă”, îi luă preşedintelui ales un minut să remarce. „V – a   m a i   s p u s   c i n e v a   c ă   s e m ă n a ţ i   l e i t   c u   O a n a   S â r b u?”, adaugă acesta preţ de alte două minute.

„Doar vreo două treimi din toţi oamenii pe care i-am cunoscut vreodată”, răspunse Dojna, care îşi ştergea lacrimile de emoţie cu o batistă. Apoi, probabil tot de emoţie, scăpă batista din mână. Îndatoritorul preşedinte ales o ridică galant, luându-i apoi trei minute să-şi exprime mirarea.

„P u ţ i n ă   l u m e   m a i   f o l o s e ş t e   b a t i s t ă   î n   z i u a   d e   a z i.   V a i,   ş i   e   ş i   p a r f u m a t ă”!

„Credeţi că puteţi ghici marca?”, îl îmbie Dojna. Nebănuitorul preşedinte ales amuşină îndelung batista, dând apoi semne că ceea ce are de gând să spună în continuare va dura mult timp, chiar şi după standardele sale.

„E eau de cloroform, domnule preşedinte”, îl ajută Dojna să ghicească, făcând apoi un efort suprauman să prindă corpul în cădere de peste o sută de kilograme al adormitului preşedinte ales şi să-l târască până la AMG-ul parcat în apropiere. Când cei doi SPP-işti se plictisiră de alba-neagra cu Dan-Alexandru Radu, Dojna, care profitase de străzile neaglomerate de după 1 decembrie, se pregătea deja să iasă din oraş cu destinaţia Oradea.

„Îmbracă-te că nu-ţi fac nimic”, îi promise Dojna sfiosului preşedinte ales, după ce îi desfăcu cătuşele cu care îl legase de un calorifer al casei sale din Oradea. Neîndemânaticul preşedinte ales trase pe el costumul de Moş Crăciun oferit, apoi, cu o mână tremurândă, luă şi cartea cu colinde pe care Dojna i-o întindea.

„La semnalul meu”, zise Dojna, ridicând o baghetă de dirijor care aducea mai mult a pulan. „O tannenbaum, o tannenbaum„…

Până pe 21, Dojna se purtă de parcă luna decembrie era într-adevăr luna cadourilor. Optimismul îi revenise la aceeaşi cotă ca la jumătatea lunii noiembrie, radiind acum de bunăvoie şi răspândind veselie în orice anturaj s-ar fi aflat. Singura ciudăţenie era că nu mai ieşea în oraş la fel de des ca înainte, devenind mai nou suspect de casnică. Îşi petrecea zilele jucând dame sau tabinet cu încătuşatul preşedinte ales şi adormea fericită în timp ce acesta, îmbrăcat în Moş Crăciun şi legat de un calorifer sau de piciorul patului, îi fredona colinde şi cântece patriotice.

Prezenţa unui musafir aşa de important în casa ei o făcu pe Dojna să vrea să fie un om mai bun. Astfel, pe lângă jocul de dame şi colinde, capabilul preşedinte ales fu solicitat să-i dea Dojnei şi meditaţii la fizică.

Dojna era acum convinsă că nu greşise atunci când făcuse lobby, în felul ei, pentru improbabilul candidat. Văzându-l acum pe harnicul preşedinte ales dând cu aspiratorul prin casă, spălând vase şi făcând clătite se convinse că acesta ştie într-adevăr cum vine treaba cu lucrul bine făcut.

O singură supărare avu din cauza lui. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, silenţiosul preşedinte ales încercase să evadeze. Dojna îl culesese dintre ramele ferestrei de la baie în care solidul preşedinte ales rămăsese înţepenit şi vărsase o lacrimă rupând concomitent o creangă zdravănă din pomul de Crăciun.

„Îţi pregătisem ştrudel şi turtă dulce de Moş Niculae, dar dacă esti băiat rău, n-ai decât să suporţi nuiaua”, îi zise.

Îndureratul preşedinte ales fu nevoit să se aşeze doar pe pernuţe foarte moi, timp de o săptămână după aceea. Însă armonia se reinstalase în fericita casă Dojna. Ba chiar, în ochii albaştri ai rigurosului presedinte ales apăruse mai nou o sclipire lubrică.

Pe 21 decembrie, după ce cooperantul preşedinte ales recită şi programul de guvernare, pe lângă colindele şi cântecele patriotice obişnuite, Dojna îi desfăcu cătuşele, apoi îi deschise uşa de la ieşire.

„E timpul să pleci, mâine ai ceremonia de inaugurare. Însă ţine minte! Oi fi tu preşedintele tuturor românilor, dar un cetăţean ca mine nu mai găseşti în toată ţară. Plus că, dacă mă uiţi, e vai de curul tău!”.

Încurcatul preşedinte ales privi nesigur înspre stradă, apoi înapoi spre Dojna. Pe urmă, cu un suspin, porni pe drumul său către datorie şi glorie.

După ceremonia de inaugurare, melancolicul preşedinte în funcţie explică în puţine cuvinte vagi că a fost reţinut de nişte probleme personale în ultimele săptămâni.

Apoi se apucă vârtos de cârmuit tara, însă cei care îl cunoşteau îşi puteau da seama că inexpresivul preşedinte în funcţie nu e în apele lui. Deseori îl prindeau nopţile în cabinetul său de la Cotroceni fredonând colinde şi uitându-se zeci de minute în şir la poze cu Oana Sârbu pe Google Images.

În anul care urmă, în plină primăvară, secretara abătutului preşedinte în funcţie intră fără să bată la uşă în biroul acestuia şi rămase cu gura căscată.

Imprevizibilul preşedinte în funcţie, îmbrăcat într-un leotard alb, cu un ghem de blană artificială cusut în dreptul noadei, îşi potrivea în faţa unei oglinzi o bentiţă de care erau prinse urechi lungi de iepuraş.

„N u – i   f r u m o s   s ă   v ă   h o l b a ţ i,   d o a m n ă”, ieşiră lung cuvintele pe gura împodobită cu mustăţi desenate cu markerul ale preşedintelui în funcţie. „S ă   î m i   a d u c e ţ i,   v ă   r o g,   u n   f o r m u l a r   p e n t r u   o   c e r e r e   d e c o n c e d i u”, mai spuse decisul preşedinte în funţie.  “I n t e n ţ i o n e z   s ă   î m i     p e t r e c   v a c a n ţ a   d e   P a ş t e   l a   O r a d e a”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: