Cum se gătesc melcii de grădină pentru o cină romantică în trei

Melch

Să luăm următoarea situație ipotetică plauzibilă: esti litera „A” dintr-un menage a trois în care ai intrat mai mult pentru litera „B”, litera „C” fiind departe de a reprezenta pentru tine o treime ideală. Eşti deja suficient de matur ca să ştii că nu vei câştiga puncte în faţa literei B vorbind litera C de rău, aşa că singurul lucru cu cap pe care îl poţi face pentru a înlătura litera „C” din alfabet este să îi arăţi literei „B” cât de superior şi rafinat eşti tu în comparaţie cu inutilul terţ a cărui prezenţă te irită atât de mult.

Exceptând cazul în care eşti milionar, nu există metodă mai bună pe lumea asta să impresionezi treimea preferată şi să dai ruşini treimii de care ţi s-a acrit decât ocupându-te personal de prepararea unei cine romantice.

Faptul că habar nu ai să gătești nu trebuie să te intimideze, căci partea cea mai bună a unei cine romantice tocmai asta este – nu contează că e de cacat atâta timp cât e exotică şi necesită multă muncă în procesul de preparare. Cu alte cuvinte, niciun alt fel de mâncare nu se califică mai mult pentru ce ai tu în gând decât melcii de grădină pane!

Cel mai probabil, nici „B” nici „C” nu au mai mâncat melci pana acum, iar dat fiind că melcii sunt recunoscuţi pe întreg mapamondul drept o mâncare rafinată îi va face pe „B” şi „C” să-şi lingă degetele oricât de mult le-ar veni de fapt să şi le bage pe gât.

Cum se fac efectiv melcii de grădină pane

Sigur că ai putea pur şi simplu să cumperi melcii ăia din comerţ, însă scopul tău nu este să-ţi simplifici munca, ci dimpotrivă, să le scoţi ochii celor două treimi cu eforturile pe care le depui. Prin urmare, ca să faci rost de melcii ăia va trebui să aştepţi ploile abundente de primăvară – vară şi să ieşi în grădina blocului ca să-i culegi cu mâna ta. Nu te gândi că te faci de căcat în faţa vecinilor care te vor vedea de la ferestre. În fond, trăieşti în România şi o arzi într-un menage a trois, n-ai cum să urci mai mult de-atât pe lista lor neagră.

Pentru trei portii de melci de grădină pane este nevoie de vreo 72 de melci, aşa că probabil va trebui să te faci de căcat şi prin grădinile altor blocuri. Ţine însă minte că totul este pentru un scop bun – să dai ruşini literei „C”.

După ce ai capturat melcii, prepararea lor durează între 10 zile şi două săptămâni. Melcii trebuie puşi la îngrăşat. Din fericire, deşi au gust de carne de pui, melcii sunt ca nişte porci, mănâncă cam orice. Ideea e să-i ţii într-o cutie în care să le laşi nişte frunze de salată sau de varză, precum şi un castron cu apă. Ar trebui să le ajungă. Cam o săptămână mai târziu, după ce s-au făcut graşi, zemoşi si apetisanti, este timpul să îi bagi în post. Timp de două zile nu au voie să mănânce nimic, pentru a se elibera de toxine, fecale şi pofta de viaţă. Dacă ai probleme etice legate de tratamentul la care îi supui, intră pe Wikipedia şi citeşte în ce constă ritualul lor de împerechere. Vei vedea că melcii sunt în esenţă masochişti şi, cel mai probabil, chiar le place tratamentul la care îi supui.

Acum, în sfârșit, poţi să te apuci efectiv de gătitul melcilor de grădină pane! Pe lângă melci mai ai nevoie de trei ouă, sare, piper, pesmet, ceapă verde, lămâi şi nişte ulei de măsline. Operaţiunea se începe prin spălarea melcilor cu apă de la chiuvetă şi punerea lor la fiert. Dacă te macină iar problemele alea etice, aminteşte-ţi că melcii au sânge rece, deci dacă nu îi arunci direct în apa clocotită, ci îi laşi să se încălzească odată cu apa, nu vor simţi nicio durere (mă rog, decât atunci când o să moară asfixiaţi).

Melcii se lasă cam cinci minute la fiert (cinci minute după ce au apărut bulele alea la suprafaţă) după care se stinge focul şi se lasă la răcit odată cu apa. În felul acesta, mucozităţile se vor scurge natural, fiind nevoie doar să îi clătiţi cu un jet de apă după ce îi scoateţi din oală.

Abia acum urmează partea cea mai delicată – scoaterea melcilor din cochilii! Experţii culinari recomandă smulgerea melcilor din cochilie cu furculița, însă, dacă nu eşti un expert culinar, ai toate şansele să compromiți melcul prin stroflocire (a strofloci este un regionalism din Drumul Taberei care descrie mărunţirea haotică a unui material moale în aşa fel încât rezultatul se aseamănă cu sensul incert al distribuţiei firelor de păr pubian).

O metodă mai simplă este să azvârli melcul din cochilie utilizând efectul de inerție. Pur şi simplu iei melcul în mână şi te prefaci că arunci cu el în perete. Atâta timp cât nu îi dai drumul, iar gaura cochiliei nu este obstrucționată, partea cărnoasă a melcului va fi expulzată cât se poate de integră şi nestroflocită. Ai grijă totuși ca melcul să aterizeze pe un prosop sau altceva moale, nu să se izbească de pereţi.

Acum totul este simplu. Baţi alea trei ouă, pui sare şi piper în ele, nişte făină până când compoziţia devine păstoasă, după care iei fiecare dintre cei 72 de melci şi îi dai mai întâi prin acest amestec, apoi prin pesmet. Apoi pui niste ceapă verde tocată la călit în ulei de măsline, adăugând şi melcii timp de un minut sau două.

Şi cu asta gata, ai gătit melci de grădină pane! Melcii de grădină pane se servesc cu lămâie, pentru că sunt greţoşi.

Dacă eşti cu adevărat machiavelic, lasă un singur melc neclătit şi mai neprăjit şi, ţinându-l de un ochi, serveşte-l cu mâna ta literei „C” înainte de cină, drept gustare.

Dacă litera „C” e suficient de naivă încât să creadă că sinceritatea şi comunicarea sunt baza unui menage a trois sănătos, aceasta va zice în timpul cinei că melcii sunt cam râncezi şi cleioşi, punând astfel piatra de temelie la părerea proastă pe care litera „B” va începe să şi-o facă despre ea.

Astfel, având deja asigurată mai mult de 33% din afecţiunea literei „B”, nu-ţi mai rămâne altceva de făcut decât să fii de acord cu expulzarea literei „C” din relaţie şi eventual să începi să faci lobby pentru litera „D” pe care ai pus ochii de ceva vreme.

Poftă bună!

2 responses to this post.

  1. Mor! Moooor aici de râs. Dar totuşi n-o s-o fac. Nu înainte de a-ţi încerca reţeta. Bănuiesc că dish-ul se potriveşte şi pentru o cină solitară în cazul unei masochiste aflate la dietă. Abia aştept să plouă!😀

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: