
Preambul
Cu câțiva ani în urmă scriam știri de televiziune. Reporterul filma, filmarea ajungea la mine și din filmare storceam de câte o știre. Nu cu subiecte de dărâmat Guvernul, ci de-alea mai de-a doua parte a jurnalului, când, după ce violentasei telespectatorul cu întâmplările dure ale zilei, îl mai mângâiai puțin arătându-i că pe lume nu sunt doar molime, războaie și crize politice ci și chestiuni mai relaxate precum: „Festivalul recoltei de la Spermezeu”, „Dansuri și tradiții în Măciuca, Vâlcea” , „Eco-brunch la Frecăței” etc.
Știrile astea conțineau, de obicei, și câte o rețetă de mâncare, la modul: „După ce și-au rupt opincile la horă, flăcăii și mândrele satului s-au adunat în jurul ceaunului ca să-și pună burțile la cale”, mă rog, știți voi. Culegeam din zecile de minute de filmare de la eveniment câte un bucătar sau bucataresă locală care ne explica rețeta și băgăm în știre. Ori, dacă bucătarului îi lua prea mult să se exprime, descriem eu mai pe scurt cum se prepară toată treaba în timp ce pe ecran rulau imagini sugestive cu legume tocate și bulbuci în diverse recipiente.
Erau de preferat rețetele mai obscure, ca să ieși în față cu ceva inedit, dar de cele mai multe ori oamenii de pe filmare găteau numai chestii de moartea ratingului.
Mă scotea însă din rahat ingredientul secret. Adică da, toată rețeta consta în faptul că arunca cineva o ciupercă pe grătar, dar mai punea și un ingredient secret, demn de dat la televizor.
Țin minte că într-o zi chiar intrasem în impas, scriind despre al 100-lea festival câmpenesc al anului. Bucătareasa de pe filmare făcea o banală ciorbă de legume sau ceva, de simțeam că nu doar eu, dar și reporterul care mersese la fața locului voia să se lase de meserie. La un moment dat chiar o întreabă pe cucoana care gătea: „Dar nu aveți și un ingredient secret la rețetă?” Am ciulit urechile, decis ca dacă zice: „dragostea”, să-mi dau demisia cu strigături. Însă femeia chiar avea un ingredient secret, pe care l-a destăinuit în fața camerei fără jenă.
Preliminarii
Supa țărănească de praz este un lucru serios, așa că, înainte să te apuci de ea, este necesar să faci puțină meditație. Șezi binișor unde ți-e ție mai comod și repetă aceste mantre:
1) „Nu mai ești copil. Nu tot ce se întâmplă în viața ta trebuie să fie magic. Acceptă și apariția unor chestii de căcat”.
Apoi inspiră adânc și continuă:
2) „Curentul hipsteresc a fost frumos, dar a murit. Rade chiar azi barba aia. Pune pe foc colanții Inocența. Recunoaște că varza kale e furaj pentru vaci, nu un prânz pentru oameni”.
Apoi inspiră și mai adânc și continuă:
3) „Bio și organic e pentru naivii optimiști. Chestii și mai bune de mâncat s-au făcut prin mutageneză radioactivă. Oricum, o viață lungă nu este neapărat una împlinită”.
Gata! Acum poți să te apuci efectiv de supa țărănească de praz.
Ingrediente și cantități
Pentru o supă țărănească de praz ai nevoie de:
- un praz
- doi cartofi de dimensiune medie
- un litru de apă de la chiuvetă
- o lingură de ulei
- o linguriță de faină
- ingredientul ăla secret
Mod de preparare
Iei prazul și, după ce te joci cu el ca și cum ar fi o sabie jedi (în contradicție cu mantra numărul 1) te apuci să îl cureți. Tai moțul cu firicele de păr vegetal din capătul alb, la fel și părțile veștejite din capătul cu frunze verzi și le arunci la gunoi.
Apoi iei un cuțit și injunghii prazul cât să treacă jumate de cuțit prin el la vreo trei centimetri mai jos de capătul alb. Apoi, cu o mișcare fermă, faci: „harști” și despici prazul de unde e înfipt cuțitul și până jos (la frunzele alea verzi). Apoi răsucești circular prazul cu 90 de grade, înfigi iar cuțitul după aceleași coordonate descrise mai sus și: „harști” din nou, de sus până jos. Prazul până atunci bățos se va desface într-un fel de buchet, care poate fi pus cu ușurință sub jetul de apă de la chiuvetă întru spălare temeinică. După ce ai scos tot cernoziomul dintre frunze, pui prazul pe fundul de lemn și îl toci în bucăți de câte doi centimetri lungime.
Apoi iei cartofii, îi cureți și îi tai și pe ei în cuburi cu latura de un centimetru. Cuburile rezultate nu se pun în apă, pentru clătire. Vrem ca sucul ăla cu amidon rezultat din tăiere să ajungă în cratiță, nu în canalizare.
Apoi, torni o lingură de ulei în cratiță (de floarea soarelui, nu de măsline, că nu ne izmenim aici) și, la foc mic, pui amestecul de praz și cartofi la călit.
Separat, într-o altă cratiță, pui litrul de apă de la chiuvetă la fiert, la foc mare, în combinație cu ingredientul secret.
Când apa dă în fiert (apar bulele alea) e semn că și prazul și cartofii s-au călit suficient. Nu îți mai rămâne decât să presari o linguriță de făină peste praz și cartofi, să amesteci bine și apoi să torni și apa fiartă în care ai pus ingredientul secret.
Supa se mai lasă la fiert, la foc mic, vreo 20 – 35 de minute. După ce ai stins focul, iei un pisălău de-ăla de zdrobit cartofii la piure și mătrășești combinația de praz și cartofi din cratiță cu grijă să nu te opărești excesiv.
Supa va căpăta o consistență grosieră și o culoare tulbure, destul de inestetică. De-aia îi zice supă țărănească. Dacă era orășenească foloseai doar albul prazului și dădeai chestia prin blender și apoi prin sită, dar cine are timp de așa ceva?
Și cu asta, gata! Ai făcut supă țărănească de praz.
Dacă vă numărați printre cititorul care n-a dat-o în TLDR când a văzut blocul acesta de text, probabil că aveți acum o nelămurire: care mama dracului e ingredientul ăla secret până la urmă? Păi același pe care femeia din preambul l-a spus cu ani în urmă, fără niciun fel de jenă, în fața camerei de luat vederi: „Vegeta!”
Dacă nu aveți Vegeta merge și Maggi sau Knorr. Sau orice concentrat de legume vă iese vouă în cale, la supermarket.
Ce, te ia cu rău, ești oripilat, credeai că ingredientul este dragostea? Nu concepi ideea chimicalelor în mâncare?
Amintește-ți mantra numărul 1. Nu mai ești copil, trebuie să înveți să accepți și chestii de căcat. Crezi că părinții tăi nu pun Vegeta în mâncarea care îți place atât de mult când mergi în vizită?
Sau te gândeai că dacă supei îi zice țărănească, o să fie totul autentic și natural la ea?
Păi ia aminte la mantra numărul 2. Fără concentratul ăla, preparatul nu ar avea gust de supă, ci de fiertură de varză kale, or tu nu ești vacă să mănânci furaje.
Sau te gândești la E-urile din concentrat și lipsa studiilor concludente privind efectele asupra sănătății când vine vorba de consumul pe termen lung?
Atunci amintește-ți de mantra numărul 3: O viață lungă e ca o ciorbă diluată, mai bine una scurtă și concentrată. Cu vagi arome de praz.
P.S. Dacă gătești supă țărănească de praz pentru musafiri nepoftiți, poți scuipa în ea relaxat cât de mult dorești și în orice etapă a procesului de preparare. Consistența vâscoasă și culoarea tulbure vor ascunde orice urmă.
Poftă bună!