Povestea unei termometrizări fără consimțământ

Când îndreptase termometrul de tip pistol spre fruntea primului client, Mihăiță aproape că se aşteptase să izbucnească de undeva o piesă surf rock, ca în filmele lui Tarantino. Îi veni să-i spună omului cu mască şi ochelari aburiți din fața sa şi un: „Mâinile sus!”, dar se abținu la timp. Știa că atunci când ai 2 metri și 140 de kilograme, e bine să eviți anumite glume.

Oamenilor le lua ceva timp până să se prindă că Mihăiță e de fapt un suflet blajin închis într-un trup de matahală. Pățise la fel și când se angajase paznic la hipermarket. La început, toți colegii păstraseră față de el o distanță prudentă. Însă obișnuit cu un astfel de tratament, Mihăiță nu pusese nimic la inimă, ci își dezvăluise, treptat, adevărata personalitate. Luase în fiecare dimineață covrigi pentru toată tura, pusese umărul la descărcat și stivuit, chit că nu erau sarcini prevăzute în fișa postului său și spărsese definitiv gheața, când, într-o pauză de ceai, le arătase noilor săi colegi poze pe telefon cu cele 7 pisici alături de care împărțea o garsonieră în cartierul Militari. Acum toată lumea de la hipermarket știa că Mihăiță e de fapt pâinea lui Dumnezeu, omul care ar face orice să îți pună un zâmbet e buze și care, la nevoie, îți poate oferi gratis, prin îmbrățișările sale de urs Grizley, 140 de kilograme de empatie pură.

„36 cu 1, zece cu felicitări! Poftiți înăuntru!”, îi zise Mihăiță măștii cu ochelari aburiți în loc de „mâinile sus”. Masca nu aprecie însă gluma și năvăli furioasă în magazin.

Mihăiță oftă dezarmat. Primise cu entuziasm vestea că, mai nou, în atribuțiile sale de serviciu va intra și termometrizarea clienților. De la începutul epidemiei de coronavirus se mărginise să doneze 2 euro aici, 2 euro acolo, dar acum, chit că n-ar fi zis-o nimănui cu voce tare, se simțea chemat și el în prima linie a luptei cu molima. În fond, dacă îți iei în serios vocația de paznic, să păzești însăși sănătatea comunității e cel mai nobil lucru pe care îl poți face. Însă bunele sale intenții se izbeau de un zid de ostilitate.

„Nu îndrepta chestia aia spre mine!”

„Dar nu muşcă, doamnă!”

„Dumneavoastră nu sunteți calificat să luați temperatura! Sunteți cadru medical?”

Mihăiță oftă adânc. Ura situațiile conflictuale, iar ora de vârf nici nu începuse bine.

                                                                                     ***

„Mihăiță, ocrotitorul comunității”, se apostrofă sarcastic în fața oglinzii, în brațe cu o pisică deja exasperată de atâtea mângâieri. Se culcă mâhnit și epuizat. „Căpoşi, hapsâni, vampiri energetici”, își ocărî clienții înainte să adoarmă.

Trecuseră zile bune de când regulile stării de alertă impuseseră măsurarea temperaturii clienților la intrarea în magazine. Însă prea puțini oameni păreau împăcați cu ideea. Din „matahală”, „brută”, „vândut intereselor” şi „Iudă” nu-l scotea nimeni atunci când încerca să-şi facă datoria. Dacă încerca să explice cu frumosul rațiunea din spatele acțiunilor i se dădea imediat peste nas cu GDPR și dreptul la secret medical, iar când încerca să fie ferm, clienții strigau ca din gură de șarpe, speriați nu doar de termometru, dar și de statura altfel blândului bodyguard.

În pragul somnului, însă, Mihăiță cel cătrănit redeveni trepat Mihăiță cel înțelegător. „Oamenilor le e greu să înțeleagă că le faci un bine dându-le o veste proastă, cum ar fi că au 37,4 temperatură”, își zise înainte de primul sforăit.

Pe jumătate adormit întoarse brusc problema pe altă parte. Imaginea lui îndreptând termometrul pistol către frunțile oamenilor se contopi cu fragmente de documentare istorice rătăcite în memorie: ofițeri SS cu pistolul țintit spre tâmpla prizonierilor, ofițeri NKVD cu pistolul țintit spre ceafa deținuților politici… Cum să nu se sperie lumea? „E o problemă de iconografie”, mormăi Mihăiță, alunecând în somnul REM.

Era acum un copil de 5 sau 6 ani, moleșit cu toate cele 40 de kilograme în brațele ocrotitoare ale mamei. „Ești bolnăvior, Mihăiță? Ia să vadă mama dacă ai temperatură?”. Iar în visul lui, Mihăiță simți sărutarea mamei pe frunte și diagnosticul de febră, care însemna cel puțin o zi de răsfăț, supă de găină și ceai de mușețel cu pesmeți.

                                                                                       ***

„Și ce faceți dumneavoastră cu datele astea? Ajung și la terți? Și dacă da, pe ce sumă?”

„35,9. Intrați!”

„Aparatul ăsta este certificat metrologic? Are aviz de la Agenția Națională a Medicamentului?”

„36,4. Intrați!”

„Vă bateți joc de noi, oameni bătrâni!”

Cu ochii cârpiți de somn, Mihăiță ridică privirea din termometru, pregătit, ca niciodată, să ia clienta la trei păzește. Timp de o secundă rămase însă perplex. Văzu ca prin ceață baticul, sacoșa, statura firavă, ochelarii…

„Mamă?”

Nu era maică-sa, decât dacă miracolele sunt posibile. Dar ar fi putut să-i fie. La fel cum și ceilalți clienți i-ar fi putut fi frați, surori, fii sau fiice, verișori sau verișoare. Toți speriați și dornici ca cineva să îi păzească de ce e mai rău.

„Sunt Mihăiță, ocrotitorul comunități”, zise și, apucând bătrâna din fața lui de fălcuțe, o sărută apăsat pe frunte.

„Nici măcar 36, poftiți!”

Făcu la fel și cu un domn corpolent, care se îmbujoră tot când află că are puțin peste 37, dar e ok, are din partea paznicului o îmbrățișare și permisiunea să intre.

Cu buzele crăpate deja de sare, Mihăiță pupă, termometriză și îmbrățișă toți clienții care trecură pragul hipermarketului; adulți perplecşi, bătrâni confuzi, copii zbuciumați, tineri blazați și tinere care, imediat după, scoaseră telefoanele și începură să scrie mesaje.

Până după-amiază primi înștiințarea desfacerii contractului de muncă şi interdicția pe viață de a mai călca în vreunul din hipermarketurile din lanț. Iar pe seară fu vizitat și de Poliție și reținut pentru agresiune sexuală.

Procesul se amână după ce fu testat pozitiv pentru Covid-19, iar în carantină află că s-a ales cu un dosar penal și pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Fu judecat prin Zoom, pentru că, între timp, sutele de clienți pe care îi contaminase apucaseră să se fâțâie peste tot prin țară, iar odată cu creșterea spectaculoasă de cazuri se reinstituise starea de urgență cu măsuri restrictive mult mai dure ca cele de dinainte.

Cu o pungă plină de covrigi cumpărați de la magazinul închisorii, Mihăiță își salută timid viitorii colegi de celulă. Când unul dintre ei îi făcu însă cu ochiul și își țuguie buzele a sărut, bărbatul de 2 metri și 140 de kilograme nu se mai ținu cu firea şi izbucni cât era de mare în plâns.